Nichifor Crainic - Cântecul potirului

  
Când holda tăiată de seceri fu gata
 Bunicul și tata
 Lăsară o chită de spice în picioare
 Legând-o cucernic cu fir de cicoare;
 Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
 Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.
 
 Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
 Bunica și mama
 Scoțând-o sfielnic cu semnele crucii,
 Purtau parcă moaște cinstite și lucii
 Că pâinea, dând abur cu dulce miros,
 Părea că e barba lui Domnu Cristos.
 
 Și iată potirul la gură te-aduce,
 Iisuse Cristoase, tu jertfă pe cruce,
 Hrănește-mă mamă de sfânt Dumnezeu.
 Că bobul în spice și mustu-n ciorchine
 Ești totul în toate și toate prin tine,
 Tu pâinea de-a pururi a neamului meu.
 
 Din coarda de viță ce-nfăşură crama
 Bunica și mama
 Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;
 Copile, grăiră, broboanele-acestea
 Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
 La casnele Domnului nostru Cristos.
 
 Apoi, când culesul de struguri fu gata,
 Bunicul și tata
 În joc de călcâie jucând nestemate
 Ce lasă ca rana șiroaie-nspumate,
 Copile, grăiră, e must sângeros
 Din inima Domnului nostru Cristos.
 
 Și iată potirul la gură te-aduce,
 Iisuse Cristoase, Tu jertfă pe cruce;
 Adapă-mă, sevă de sfânt Dumnezeu.
 Ca bobul în spice și mustu-n ciorchine
 Ești totul în toate și toate prin tine,
 Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.
 
 Podgorii bogate și lânuri mănoase,
 Pământul acesta, Iisuse Cristoase,
 E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
 Privește-te-n vie și vezi-te-n grâne
 Și sângeră-n struguri și frânge-te-n pâine,
 Tu, viață de-a pururi a neamului meu.