Anton Pann - Despre vorbire

Îmbucătura mare să-nghiţi
Şi vorba mare să nu o zici.
Deşi
Îmbucătura cea mare
Se înghite cu-necare.
Căci
Vorbele celor mari sînt ca zmochinele de dulci,
Iar vorbele celor mici sună ca nişte nuci.
Zice un înţelept:
Sau taci, sau zi ceva mai bun decît tăcerea!
Şi
Dacă vei să trăieşti liniştit, să nu vezi, să n-auzi, să taci.
Vorba-şi are şi ea vremea ei,
Iar nu să o trînteşti cînd vei.
După proverbul turcesc:
Sioileiesem sioz olur, sioilemeiesem dert olur,
Adică:
De voi zice, vorbă să face, de nu voi zice, venin să face.
Şi cum zice românul:
Limba vacii este lungă,
Dar la coada-şi tot n-ajungă.
Şi iarăşi,
Sarea-i bună la hiertură,
Însă nu peste măsură.
Că
Unde este vorbă multă,
Acolo e treabă scurtă (puţină).
Totdeauna
Cine are limbuţia,
E mai rea decît beţia.
Unul ca acela
Parcă se pune la cioarbă
Una-ntr-altă tot să soarbă,
Asfel nu-ţi dă pas de vorbă.
Pînă-şi găseşte să-i zică:
Stăi, că nu ţ-e gura chioară,
Ţine rîndul ca la moară.
Aici la rîşniţă nu e,
Care cînd o vrea să puie.
Limbutul
N-are cine să-l asculte
Şi el spune, -ndrugă multe.
Şi
Silă de vorbă îşi face,
Tot să troncănească-i place.
Parcă
A mîncat picioare de găină
Ş-îl tot răcăie la inimă.
De aceea
Săracul n-are nici haină,
Nici la inimă vro taină.
Totdauna
Vorbele cele ferite
În piaţă şî-n moară-s vorbite.