Mircea Ivănescu - Dans de iarnă

eu am văzut cum începe iarna - într-o după-amiază
demult, când a început deodată să ningă, 
şi lumina, foarte decolorată, se coboară să atingă 
marginile gestului meu uimit. simţeam cum mi se aşează

un cerc de mare singurătate în suflet. de aici - 
ştiam - aveau să-mi înceapă, cu urmele prin zăpadă, drumurile mele spre înţelegere, spre tăgadă. 
căci iarna e vremea îngheţată în negare, când nici
 
o cristală a vorbelor nu mai clipeşte în afară. 
răsfrângerile toate sunt îngheţate. eu ştiu 
cum îşi începe iarna dansul ei străveziu

- un dans în răsturnata apă, şi amară, 
a vremii pe care n-o mai credeam adevărată. 
de asta eu râd când ninge - dansul ei iar mi se arată.