Bogdan Petriceicu Haşdeu - Luntrea

Şi râde, şi plânge, şi-ntocmai ca luntrea uşoară,
Plutind pintre valuri
Departe de maluri
Se zbuciumă inima mea.
Când luntrea, o, Doamne, se-nalţă şi iar se coboară,
Ajunge odată
Mereu legănată
Doritul liman a vedea.
Şi eu am o ţintă, dar timpul ce fuge şi zboară
Lăsa-mă-va oare
Pe căi mişcătoare
S-ajung şovăind pân’la ea?
Când luntrii se-ntâmplă câ groaznicul vânt o doboară,
Cui pasă să ştie
În lumea cea vie:
Cu ce şi-ncotro se ducea?
Ci-n mine se-ascunde ferită de toţi o comoară:
De-a fi să se-nece
În unda cea rece,
Mai bine, ah, nu se năştea!...
Şi râde, şi plânge, şi-ntocmai ca luntrea uşoară,
Departe de maluri
Plutind pintre valuri
Se zbuciumă inima mea!...