Nu mi-e rău ca să-mi fie bine,
Mi-e rău ca să-mi fie şi mai rău.
Ca marea cu valuri verzi, înşelătoare,
Nici durerii nu-i poţi ghici fundul.
Fac scufundări în durerea pură,
Esenţă de ţipăt şi disperare,
Şi mă întorc la suprafaţă vânăt
Ca un scafandru care şi-a pierdut
Rezervorul de oxigen.
Mă rog de împăratul peştilor
Să-mi trimită un rechin de treabă
Să-mi taie calea.
***
De ce eu trebuie să intru în acest spital
Şi cel care trece acum prin faţa lui
Să meargă mai departe?
De ce el să treacă de poartă fără să-i pese
De ce tocmai eu să intru?
De ce nu el, de ce nu altul?
De ce eu?
Întrebări la care nu s-a răspuns încă.
