Sus la Deal în monăstire
Se păstrează
O trunchiată suvenire,
De trei secoli prefăcută
Într-un negru putregai.
Pleacă-ţi capul, măi române,
Şi oftează,
Căci din gloria trecută,
Ce zâmbise o minută,
Astăzi tot ce-ţi mai rămâne
Este ceafa lui Mihai!
Ba ridică mândra frunte -
Şi nainte!
Fă din gândul tău o punte,
Ca să legi cu bărbăţie
Timpul vechi cu noul trai;
Şi privind aceste oase,
Oase sfinte,
Tu să crezi c-o să mai fie
Pentru biata Românie
Alte zile mai frumoase
Ş-un al doilea Mihai!
* * *
Cându-i iarnă, când nu-i soare,
Cându-i ceaţă, -
Nemerind uscata floare,
Omul stă şi se gândeşte;
D-aş ajunge pân’la mai!
O s-ajungi şi tu, române,
Iar la viaţă!
Iute, neaua se topeşte,
Iaca, fulgerul trăsneşte,
Vai de liftele păgâne;
Tună groaznicul Mihai!..
