Petre Stoica - Recunoaştere târzie

RECUNOAŞTERE TÂRZIE

Petre Stoica

Factorul poştal mi-a adus o diplomă
din partea lui Abraham a Sancta Clara
recunoaştere târzie pentru meritele mele în lupta
cu opinia broaştelor ţestoase şi totodată
pentru faptul că în anumite ore ale zilei
trec prin frizerii ţipând în gura mare
domnilor pieptănaţi toate gândurile perverse
turnaţi briantină pe aceste suflete aţipite
pentru că în anumite ore ale zilei ascult
tot ce nu încape în urechile voastre imense
pentru că îmi spune vecina care tocmai
adună cioburile farfuriei sparte simplu
pentru că

Petre Stoica - Poemele mele

POEMELE MELE

Petre Stoica

Vai cât de mult vă înşelaţi vai
poemele mele nu au strălucirea cozii de păun
şi nici gust de migdale nu au
iartă-mă frumoasă domnişoară ilfoveană

ştiu că-ţi plac sonetele stropite cu eau-de-cologne
şi iartă-mă iubite profesor de liceu
ştiu că adori poemele al căror sens e obscur
altfel privirea nu ţi-ar fi încruntată
până şi în clipele în care faci amor
şi iertaţi-mă cu toţii voi care acolo sus în balcon
v-aţi aşteptat să arunc din gâtlej
lungi triluri de privighetoare tradiţională
dar gâtlejul meu e răguşit după atâta ţipat în pustiu
asta e situaţia v-o spun cu deplină sinceritate
poemele mele au duritatea pământului sărac
parfumul lor e duhoarea florilor căzute în şanţ
au strălucirea lămpii afumate
gâfâie ca o roabă din secolul trecut
au gustul unturii de peşte
au gustul fructelor pădureţe
au gustul vieţii refuzate
poemele mele copii părăsiţi în ploaie
poemele mele degete îngheţate
poemele mele saci cu zdrenţe
poemele mele da poemele mele glorioase
dacă nu vă plac
suflaţi-vă nasul
şi daţi în ele cu pietre

Petre Stoica - Vechi târg în Banat

lui Cornel Ungureanu

Ah, cai furtunoşi sau resemnaţi, cai de plug,
mângâiaţi pe bot, cǎutaţi pe-ndelete la dinţi,
cai goniţi în cerc sǎ se vadǎ cǎ nu sunt bolnavi,
şi armǎsarul ridicat în douǎ picioare subţiri
arǎtându-şi pântecul argintiu cu pale del foc –
şi nebunul privea mângâind nevǎzute obiecte,
copilul plângea ingrozit, uneori asculta
melodia flaşnetei monotonǎ ca zilele verii
ce-aveau sǎ nu mai revinǎ vreodatǎ –
ah, şi planetele papagalului nu spuneau niciodatǎ nimic
despre viaţa celor îngenuchiaţi cu pǎlǎria în faţǎ,
a celor lungiţi ca reptilele, veşnic cerând
banul coclit de sudoarea din palmǎ…
Strǎlucirea paielor risipite pe haine! Strǎlucirea
Pǎpuşii de turtǎ dulce culcatǎ pe braţ –
Şi chipul îmi fugea ca mercurul pe-oglinda
Pǎpuşii turtite… Şi trompetele lungi de carton
Anunţând cǎderea îngerilor în visele noastre
De copii purtaţi de vârtejul cǎluşeilor trişti!
Nebunul privea îndrǎgostiţii fotografiaţi
Lângǎ peisajul cu avion şi palmieri violeţi,
orbul cânta din vioarǎ un imn lui Dumnezeu,
râului în care neauzit cobora. Sprijinit
peste vise, bǎtrânul tǎcut ca un patriarh
vindea lipitori şi rǎdǎcini de lecuit milioane de boli,
nebunul ridica boabele porumbului strivite în praf
semǎnându-le-n ogoare pe cari numai el le vedea.
Mugetul taurului gonind cutremura o clipitǎ pe cei
Ce fumau vorbind despre recolte şi dragoste –
Sau blestemau şi râdeau şi plângeau
În zgomotul monedelor aruncate
Prin praf, pe tejghea…


poezia prima data a aparut in vol. de poezii "Pietre kilometrice"(1963) 
iar cu dedicatie pentru Cornel Ungureanu in antologia "La scufundarea vasului Titanic"(1999)

Petre Stoica - Imperativă

IMPERATIVĂ

Petre Stoica

Demontaţi angrenajele false
alungaţi apostolul secetei
numit pe post de morar

şi pâinea voastră va avea
aroma soarelui.


din "Manevrele de toamna"(1996)

Petre Stoica - Profesori de vacarm

PROFESORI DE VACARM

Petre Stoica

Am avut cu-adevărat bărbaţi iluştri
umbrele lor sunt devorate de spini şi de capre
înşiruiţi la tribuna anotimpului secetos
profesori de vacarm încinşi cu eşarfă naţională
între două sughiţuri şi o jerbă de ceaţă
invocă vestigiile iluştrilor crezându-se
ei înşişi emanaţia Olimpului.

Petre Stoica - Moment anacronic

MOMENT ANACRONIC

Petre Stoica

Străbunica priveşte fotografia găsită în cufăr
îl redescoperă pe locotentul ei ulan
sau poate husar
era pe vremea când manevrele de toamnă
aveau nuanţa smochinei iar dragostea
purta în pat volănaşe

străbunica întoarce privirea spre clocotul grădinii
şi nu-şi dă seama de ce
brusc s-au înnegrit margaretele

Petre Stoica - Elegie

ELEGIE

Petre Stoica

Minciuna preotului-broască în faţa credincioşilor
minciuna ieşită din burta grea a legiuitorului
minciuna adăpostită în vagine şi-n carii dentare
minciuna împrăştiată de urina noului filosof
minciuna înflorită pe pâinea tare ca piatra
minciuna mamei a tatălui şi a copilului în faşă
minciuna lipită de picioruşele gândacilor
minciuna rostită până şi-n clipa orgasmului

Doamne mântuieşte-ne şi aruncă o bombă cosmică
peste minciuna careţi de zi de zi
ne roade viscerele.

Petre Stoica - Singurătatea nobleţele ei

SINGURĂTATEA NOBLEŢELE EI

Petre Stoica

Împăcare este numele tău bătrâneţe
la ceasul amurgului culeg legume
ud florile însetate de viaţă

cobor persienele aprind lumina
mă aşez la masă fac socotelile zilei
marele câştig mi se repetă şi-acum:
singurătatea nobleţele ei

şi vine noaptea lungă visul
care amestecă sâni sidefii cu săculeţi de tărâţe
împăcare este numele tău bătrâneţe.

Petre Stoica - Numai pentru morţi

NUMAI PENTRU MORŢI

Petre Stoica

Poeme pentru femeile cu pubisul năpârlit
fericite însă că pot să-şi apese piciorul gros
pe tâmpla celui gata să-şi dea suflarea?
poeme pentru preotul care scheaună
lângă biserica dărâmată de el însuşi
sau poeme dedicate canibalului păros
care-şi clatină bărbăţia pe cărţile Universităţii?
Lirism pentru cine? Pentru borfaşul
transformat în filosof? Pentru şeful călăilor
care îşi primeşte acasă pensia în plic parfumat?
In nici un caz lirism pentru burţile care aşteaptă la coadă
cu o hazlie răbdare mioritică
Scriu numai pentru morţi – ei sunt singurii
care mai desluşesc ceva.

Petre Stoica - Străzile lui Nichita

STRĂZILE LUI NICHITA

Petre Stoica

Într-o vreme a boemiei sale fie voluntară, fie impusă de împrejurări neprielnice, Nichita şi-a avut adăpostul pe numeroase străzi bucureştene. Prietenii, puţini la început, cu toţi nababi ai sărăciei, îl găzduiau frăţeşte. Proaspătul absolvent al Facultăţii de filologie nu aducea cu sine nimbul gloriei(nici n-apucase să încredinţeze ceva tiparului), ci atributele unei minunate personalităţi umane: imaginaţie incandescentă, imensă generozitate, bună-cuviinţă, humor, inefabilul gesturilor, apetenţa farsei nesuparatoare. Aducea şi o neţărmuită dragoste pentru poezie, într-un moment când poezia era hingherită. Dintre străzile pe care pietonii îi puteau întâlni frecvent silueta de svelteţe regală şi chipul serafic, amintesc cinci: Gutemberg, Pictor Stahi, Bulevardul Republicii, Intrarea Spătarului, Nerva Traian. Aici trăiau în anonimat subsemnatul, Grigore Hagiu, Modest Morariu, Mircea Ivănescu şi Nicolae Breban. În alt timp şi-n circumstanţe diferite, noi străzi ale Capitalei l-au adoptat sarutandu-i umbră romantică - perimetre în care găsea găzduire la Aurel Covaci, Adrian Păunescu, Constantin Chiriţă, Gheorghe Tomozei şi Ion Drăgănoiu. Fiecare, în parte, îi oferă căldură prieteniei sfinte, ferindu-l totodată de belele în care dragul de Nini, teribil de nepractic, se vara el însuşi. Autorul Necuvintelor a locuit şi-n multe alte case primitoare. Unele au fost cuibul sau de înger, citadela să de aur - menţionarea lor îi revine biografului de mâine.
Pe Gutemberg 16A, într-o mansardă să n-o doreşti nici duşmanului, Nichita şi-a petrecut veacul lângă mine doi ani, iar în idilică Băneasa, următoarea mea "reşedinţa", încă doi ani. Sunt locuri umile, unde cavalerul suavelor nepăsări zămislise o parte a poemelor alcătuind volumele Sensul iubirii şi O viziune a sentimentelor, primele trepte ce anunţau triumful, strălucitorul sau triumf poetic. Gândurile obsesiile mele stăruie asupra chiţimiei din Gutemberg, străduţă somnoroasă, plasată la un pas de Teatrul Municipal. Ajungeai la ea căţărându-te "printr-un burlan de piatră", cum scrisese Fănuş Neagu, rătăcit cândva în acel iad. Hrană noastră cea de toate zilele şi nopţile era ceaiul negru şi amar, tutunul făliţilor. Uneori, duminicile dimineaţă Nini pleca la Ploieşti revenind seară cu sufertaşul plin. Aducea de regulă găluşte, după care eu, nicidecum el, mă prăpădeam. Dar îndestulătoare. Un poem de-al sau, publicat în Steaua, evocă ambianţa şi starea de spirit ce guvernau o existenţa precară, susţinută însă de măreţ idealism:

Petre Stoica - Caligrafie şi culori - despre Nichita Stănescu

Pe strada Gutenberg într-o mansardă
Demult, beţiile cu ceaiuri negre
Făceau aldinele să ardă
Pe zidurile răzuite negre.
Mari hărţi de fum purtînd cocardă
O luna strălucind din cercuri negre
Noi doi visam o mare artă
Cu versuri albe versuri negre
O inima dinamitardă
Bătea-n ciolanele noi, negre
şi lungi, şi-n creştere bastarda
hrănite doar cu ceaiuri negre
Pe strada Gutenberg într-o mansardă,
Pe strada Gutenberg într-o mansardă,
Pe strada Gutenberg într-o mansardă…

Iată-mă înfăţişând o fărâmă de amintire, cât bătaia de aripa a fluturelui, o simplă "respirare". Mi-e greu, mi-e imposibil să invoc fiinţă lui Nichita la timpul trecut. Bălaiul, adolescentul dintotdeauna, stă în faţă mea vorbind şi cântând şi vorbind, deşi în decembrie o mie nouasute optzeci şi trei măreţia frigului l-a mutat definitiv pe stradă aştrilor, în vecinătatea marilor. Şi, apoi, formulez firească întrebare: Ce se cuvine să spui întâi şi întâi despre o viaţă că a să? Rânduri închinate poetului Nichita Stănescu aşterne uşor doar persoană care l-a cunoscut superficial. Fiecare zi în preajma acestui fantastic vrăjitor al verbului românesc, constituie un român. Sice român? Aproape trei decenii desfăşurate sub constelaţia prieteniei(din care scad trei luni, aparţinând animozităţii), copleşesc. Ne-am îmbrăţişat prima dată în anul 1955, când mi-a cumpărat toate cărţile(se înţelege, pe datorie) pe care le expusesem spre vânzare în holul Universităţii. Curând ne-am înhămat la căruţă mizeriei, o rabla pe roţi cu hulube franţe-n hârtoapele cotidianului. Dar noi eram tineri şi puternici, ştiam zborul înălţimilor izbăvitoare. Am împărţit asemenea unor soldaţi hârşâiţi coajă de pâine şi ţigară, ne-am cocoloşit în prezenţa soţiilor drastice, am pus la cale soţii duioase, am închinat pahare, ne-am citit şi răscitit reciproc poemele. Sunând ceasuri faste, am străbătut meleaguri străine, singuri sau cu fraţii Anghel Dumbrăveanu şi Adam Puslojic, cu Nas Titi, admirabilă noastră călăuză sufletească. Oare pe câte străzi ale ţării şi lumii ne-au răsunat paşii, cuvintele, râsul hohotitor? Traiectorii, itinerarii fascinante, imprimate puternic în letopiseţul aducerilor-aminte. Descătuşat de emoţiile prea vii, numai şi numai atunci voi încerca să adaug şi eu o pată de culoare, măcar una singură, portretului nichitian, care se cere împlinit pe măsură fiinţei sale mepierioare.

Petre Stoica-Caligrafie şi culori, Editura Cartea Românească, 1984

Petre Stoica - Iarna-i departe

Pe toate cuirasatele lumii gloria dansează deşănţată
anotimpul e îmbăiat în benzină în parfumuri de tei
iarna-i departe paltoanele sunt pline de somn ehei
învăţaţii croiesc proiecte şi mai grozave
şi totuşi lord Byron se plânge de frig.

Petre Stoica - Insomnie

noapte lungă noapte fără sfârşit
insomnia intră prin gaura cheii de la uşă
intră prin coşul casei lins de lună
intră prin butonul veiozei
intră prin ţesătura draperiei
vulturul evadat din dulap
bea ultima ta picătură de apă
un cal nechează întruna sub fereastră
în pod şobolanii bat darabana
te-au trădat amanta poemele pictorii flamanzi
te-a trădat până şi aroma portocalei
nimeni nu îţi întinde colac de salvare
în această noapte în această fiestă onirică
lungă nesfârşită insomnie
şi deodată bătaia clopotului de dimineaţă
zguduie geamurile patul pereţii
ce se prăbuşesc peste ţine
şi adormi sub molozul orelor