Ion Minulescu - Celei care minte

«Et fais – moi des serments que tu rompras demain.»
PAUL VERLAINE

Eu ştiu c-ai să mă-nseli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

În cinstea ta,
Cea mai frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am presărat garoafe
Şi maci –
Tot flori însângerate –
Şi cu parfum de brad pătat-am dantelă pernelor curate,
Iar în covorul din perete că şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de lămâiţă
Şi-un ram uscat de-Eucalipt.

Dar iată,
Bate miezul nopţii...
E ora când amanţii,-alt’dată,
Sorbeau cu-amantele-mpreună otravă binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfige-ţi în priviri Minciună
Şi-n caldul buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi blestemă de-a nu te fi putut uită?...

Eu ştiu c-ai să mă-nseli chiar mâine...
Dar fiindcă azi mi te dai toată,
Am să te iert –
E vechi păcatul
Şi nu eşti prima vinovată!...

Deci nu-ţi cer vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer să-mi spui
Nimic din tot ce-ai spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus nimănui.
Şi nu-ţi cer patimă nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul palid
Cerşeşte-n veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi schimbi de poţi o clipă
Din şirul clipelor la fel,
Să-mi torni în suflet infinitul unui pahar de hidromel,
În par să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi-n priviri
Să-mi împietreşti pe veci minciună neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa, tăcuţi -
Că două umbre, trântiţi pe maldărul de flori –
Să-ncepem slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o sfârşim în zori!

„Viaţă literară şi artistică”, I, nr 17, 23 aprilie 1906