Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Romulus Vulpescu - Homo Sapiens


Bag seama că acum iar bate ceasul
să mă retrag a doua oară-n peşteri:
să trag la gura grotei noastre scunde
o lespede puternică, de-o tonă,
şi să-ncep iar să zgârii în pereţi
gravuri neo-rupestre-n alb şi-n negru
(policromia ne-a rămas afară).

E drept, are să pută-ngrozitor
două-trei ere încă-a hoit de homo!
Dar ce frumos luceşte în ştiinţă
- după un alt cuaternar istoric -
albitul osuar al unui trib...

Afară, dinozaurii ţestoşi
prind să-şi ascută creasta carapacei
de pavăza de gresie-a intrării.


16 ianuarie 1969)