Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Zaharia Stancu - CUPRINS


  1. Zaharia Stancu - Biografie
  2. Zaharia Stancu - Uruma
  3. Zaharia Stancu - N-am să vă spun

 

Magda Isanos - Dumnezeu


Oamenii bogati au facut icoane,
catapitezme-aurite si strane,
insa Dumnezeu n-a venit
in locul astfel ingradit.

Bogatii stateau grosi, impovarati
si se uitau la sfintii frumos imbracati.

In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,
facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,
cerindu-le mamaliga si ceapa.
Era cind cimpie verde, cind apa.
Alteori se facea mic
si s-ascundea in floarea de finic,
ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,
s-ajute furnicile la musuroaie,
sa dea pamintului mana si ploaie.

Avea atitea de facut Dumnezeu,
si oamenii il plictiseau mereu,
cerind unul pentru altul rau.
Ii auzea strigind: "Pamintul meu..."
Ii vedea punind semn de hotar,
ciopirtind, impartind minunatul dar.

Atunci se supara. Pornea furtuna.
Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare
si-nfricosat,
ca muntele cu paduri imbracat.
Pina venea o pasare la el.
Codobatura, sau un porumbel,
si spunea: "Doamne, mi-a cazut puiul jos.
Zi sa se faca iara frumos,
sa rasara soarele si sa-l gasesc..."

"Faca-se voia ta, sol pasaresc..."
Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca
si s-apuca alte lucruri sa faca.

Zaharia Stancu - Biografie


   
   
   
Nastere: 5 octombrie 1902 , Salcia, Teleorman
Deces: 5 decembrie 1974, București

Zaharia Stancu a fost un scriitor roman, autor, director de teatru, jurnalist, poet proletcultist și publicist. Romanul sau Desculț (1948) a cunoscut o apreciere unanima in perioada comunista.

S-a nascut in comuna Salcia-Teleorman, intr-o familie numeroasa de plugari, la 5 octombrie 1902.

Face scoala primara in sat, apoi isi intrerupe invatatura, nevoit fiind sa se intretina singur. Practica mai multe meserii: ucenic in tabacarie, in bacanie, in tutungerie. in anul 1917 il gasim la Bucuresti, incepand sa frecventeze cenaclul lui Eugen Lovinescu. isi termina liceul, in particular, la 26 de ani, iar in 1933 isi ia licenta in litere si fllosofie.

Debuteaza de timpuriu in publicistica, iar in 1920 ii apare si prima poezie, in „Adevarul literar si artistic ". Calatoreste in Balcani (in timpul primului razboi mondial) si in Dobrogea, momente biografice reluate in unele dintre romanele sale, dar mai ales lucreaza intens in publicistica.

Colaboreaza la ziare („Credinta", „Azi"), este codirector al cotidianului „Lumea Romaneasca", pe care il infiinteaza in iunie 1937, editor al „Revistei romane "(1940). Pozitia de poet ii fusese consolidata deja prin premierea volumului de debut, Poeme simple, de catre Societatea Scriitorilor Romani.
Ca publicist se manifesta cu pasiune si virulenta, ceea ce ii atrage si o internare in lagarul de la Targufiu. Dupa al doilea razboi mondial conjunctura ii devine favorabila si se bucura defunctii si onoruri.

Este director al Teatrului National (1946-1952), presedinte al Societatii Scriitorilor Romani (1947-1950), presedinte al Uniunii Scriitorilor (1966-1974), laureat al Premiului de Stat in 1954. Din 1955 este ales membru al Academiei. intre timp prozatorul luase in mare masura locul poetului, realizand o opera care, conjunctural, va face cariera - romanul Descult. Opera sa, intinsa si unitara, este tradusa in foarte multe limbi; ca o incununare a intregii sale activitati literare, este laureat, in anul 1971, al Premiului International „Gottfried von Herder".

Creatia lui Zaharia Stancu este deosebit de vasta, variata (poezie, proza, publicistica, traduceri) si unitara mai ales prin caracterul ei autobiografic. Este cunoscut indeosebi - gratie si „colaborarii "programei de invatamant - ca prozator, iar poezia lui este pe nedrept neglijata, fiind memorabila. Lirica sa se inscrie la inceput in linia traditionalismului, prin contactul permanent cu pamantul, cu peisajul, cu traditiile, ca rezultanta spirituala a unei convietuiri permanente natura/ pamant- spirit/traditie. Poetul si criticul literar Stefan Augustin Doinas observa ca poezia lui surprinde „atasamentulfata de glie", „comuniunea cu strabunii", aducand ca noutate in lirica traditionalistilor nostri „confruntarea sentimentala cu timpul si exorcizarea paremiologica". Ultimele volume ale poetului adauga „un romantism bataios dar nu lipsit de melancolie ", marcand, in aceasta perioada, „ o trecere discreta spre clasicism ".

A murit la 5 decembrie 1974 in Bucuresti.

Pagina memorabila a liricii lui Stancu ramane in zona Cantecelor simple, cand traditionalismul sau realizeaza „un naturism violent, o baie de senzatii proaspete. Poetul gusta, miroase, pipaie totul, intra in contact cu sevele amare care curg prin cucute, prin cojile nucilor crude, prin scoarta pamantului". (N. Manolescu)

Volume de versuri:

Poeme simple, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1927;
Taifunul, ' Bucuresti, Editura Cultura Nationala, 1936;
Albe, Bucuresti, F.P.L.A., 1937;
Clopotul I de aur, Bucuresti, F.P.L.A., 1939;
Pomul rosu, Bucuresti, Editura Azi, 1940;
Iarba fiarelor, Bucuresti, Editura Cugetarea, 1941;
Anii defum, Bucuresti, Editura Prometeu, 1944;
Poeme simple, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1957;
Sabia timpului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972.

Uite, pe dealuri rosii a aparut in volumul Poeme simple, Bucuresti, Editura I Fundatiei, 1927.
Tara a aparut in volumul Poeme simple, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1927.
Ma pierd pe plaiuri vechi a aparut in volumul Poeme simple, Bucuresti, Editura Fundatiei, 1927-
Cantec a aparut in volumul Iarba fiarelor, Bucuresti, Editura Cugetarea, 1941.


Ştefan Augustin Doinaş - CUPRINS


  1. Ştefan Augustin Doinaş - Acum
  2. Ştefan Augustin Doinaş - Astăzi ne despărţim
  3. Ştefan Augustin Doinaş - Există
  4. Ştefan Augustin Doinaş - Doar tu
  5. Ştefan Augustin Doinaş - Urma
  6. Ştefan Augustin Doinaş - Marea
  7. Ştefan Augustin Doinaş - Mistreţul cu colţi de argint
  8. Ştefan Augustin Doinaş - Mistreţul cu colţi de argint - Video

 

Ştefan Augustin Doinaş - Acum


Acum, că mi-a fost dată la o parte
albeaţa de pe ochi, aceea care
mă făcea să nu mai văd adevărul,
pot să aştept în deplină linişte.

Clipele şi-au recucerit nisipul
uitat in clepsidră, iar sicofanţii
au devenit de prisos. în suflet mi
s-au limpezit strigăte de uimire.

De multă vreme trebuia să aibă
loc apocalipsa. Dar uguitul
cătorva guguştiuci a-ntârziat-o.

Acum tronurile aşteaptă pustii.
Un fulger brusc imi oferă-n zigzag o
scăriţă pe care încep să cobor.


Joi, 16 mai 2002, orele 18.30
Ultima poezie a lui Doinaş


Virgil Teodorescu - Biografie


   
   
   
Nastere: 15 iunie 1909, Cobadin, Constanța
Deces: 24 iunie 1987, București

Virgil Teodorescu a fost un poet, prozator, eseist și traducator roman, reprezentant al mișcarii literare de avangarda. Membru corespondent al Academiei Romane. A facut parte din grupul suprarealist roman.

S-a nascut la 15 iunie 1909 in comuna Cobadin, judetul Constanta Absolva Liceul „Mircea cel Batran" din Constanta.

Dragostea pentru poezie se manifesta de pe acum, publicand primele versuri in Anuarul liceului, dar adevaratul debut publicistic este adapostit de revista „Bilete de papagal' a lui Tudor Arghezi, in 1928, sub pseudonimul Virgil Rares. Urmeaza Facultatea de Litere si Filosofie din Bucuresti, specialitatea filologie moderna. Se apropie de miscarea avangardista, scoate chiar, in 1932, la Constanta, revista (efemera) de avangarda „Liceu", desfasoara in acest timp o intensa activitate publicistica si redactionala consemnata in revistele vremii: „Era noua", „Meridian", „Reporter", „Azi"si, mai tarziu, „Lumea Romaneasca", ambele conduse de Zaharia Stancu.

In 1935 scoate, la Bucuresti, impreuna cu Gellu Naum, „ Tanara generatie ", considerata „ revista saptamanala antifascista". in tot acest timp indeplineste si functia de secretar la Seminarul Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu" din Bucuresti. Dupa al doilea razboi mondial poetul lucreaza ca redactor sef al sectiei de poezie a Editurii de Stat pentru Literatura si Arta. Desfasoara aceeasi activitate intensa si laborioasa in multe domenii; publica eseuri, articole de teorie si critica literara, foarte multe traduceri, lucreaza indeosebi in cadrul redactional al revistei „Luceafarul", al carei redactor sef devine din 1972; in 1968 fusese ales vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, iar dupa moartea lui Zaharia Stancu, in 1974, este presedintele acestui for pana in 1978. Din 1974 este si membru corespondent al Academiei. intreaga sa activitate literara este rasplatita cu distinctii romanesti (printre care si Premiul pentru Poezie al Academiei, pentru volumul Scriu negru pe alb, 1955) sau straine. Se stinge din viata la 24 iunie 1987.

Debutul tarziu in volum, in 1945, cu Blanurile oceanelor, certifica apropierea poetului de spiritul suprarealist, secondat insa de un sentimentalism deschis, uneori ingenuu, care surdinizeaza chiar si voitele imagini cosmaresti. Este, aici, un bun cunoscator al intemperantei lirice a suprarealistilor. in volumele ulterioare — mai putin realizate valoric, salvate in buna masura printr-o lirica erotica mereu proaspata in imagini - poetul se dezice formal de spiritul frondeur al suprarealismului, pentru ca, mai ales incepand cu volumul Corp comun (1968), sa se intoarca la vechile sale afinitati. Personalitatea lui se alcatuieste- doar aparent contrastant- din lirica inceputurilor, epatanta prin opulenta si exotismul imaginilor, si prin lirica de maturitate care se indreapta spre confesiunea simpla, deschisa, de amurg.



Volume de versuri:

Blanurile oceanelor, Bucuresti, Colectia suprarealista, 1945;
Butelia de Leyda, Bucuresti, Colectia suprarealista, 1945;
Scriu negru pe alb, Bucuresti, E.S.P.L.A., 1955;
Semicerc, Bucuresti, E.P.L., 1964;
Rocada, Bucuresti, E.P.L., 1967;
Corp comun, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Blanurile oceanelor si alte poeme, Bucuresti, E.P.L., 1969;
Repaosul vocalei, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Varsta cretei, Bucuresti, Editura Albatros, 1970 (editie selectiva in colectia „Cele mai frumoase poezii");
Poemul intalnirilor, editie retrospectiva, Bucuresti, Editura Eminescu, 1971;
Ucenicul nicaieri zarit, editie selectiva, Bucuresti, Editura Albatros, 1972;
Heraldica miscarii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973;
Sentinela aerului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1972;
Poezie neintrerupta, Bucuresti, Editura Minerva, 1976 (editie selectiva in colectia B.P.T.);
Ancore lucii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1977;
Culminatia umbrei, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1980;
Cat vezi cu ochii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1983.

Aruncatorul de bumerang a aparut in volumul Blanurile oceanelor, Bucuresti, Colectia suprarealista, 1945.
Calatorie a aparut in volumul Rocada, Bucuresti, E.P.L., 1967.
Sacrificarea lampilor a aparut in volumul Heraldica miscarii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1973.


Margareta Sterian - Îndemnurile Vulturului albastru


I


Știi ceva?
Mi s-a urât...
Hai în parc
să fac un vraf
din regrete,
și condeie,
și culori,
iar din vraf
să se înalțe
focul vesel de adio.
O caleașcă botezată
- nu știu cum -
o să ne poarte...
Unde?
Iar ai început?
Unde-odată
am vrut s-ajung
și n-am ajuns.

II


Toată viața vrei să numeri
geamurile de peste drum
și să vezi castanul roz
cum își scutură lumina?
Zboară pe un pat alb de nori
peste lacuri violete
și șosele paralele,
peste lanuri aurite
și clopotnițe ascuțite...
Nu-ți închipui că-i vis:
pe la prânz ești la Paris.

III


Știți și voi despre un trib indian
ce-și schimbă locul în fiecare an, primăvara
când vine Vulturu-albastru
și îi croncăne Mai-marelui în ureche c-ajunge,
și să se ridice să plece și chiar nu simte acela deloc
că rădăcinile ce a prins i-au întrecut statura?
Apoi, mulțimea salută solemn Vulturu-albastru
și, spre a-și aminti pe cine slăvește,
îi smulge din creștet o pană semeață
pe care acesta o dă bucuros
spre popularitate.

IV


Vulturu-albastru a coborât o pleoapă
iar cu celălalt ochi a privit valea toată
și l-a văzut pe Jim cu două fete;
era fără sombrero și fără ghete -
Vulturu-albastru și-a spus: E nebun! Pe arșița asta?
Dator sunt să i-o spun.
- Ei, Jim, băiete; așa te plimbi tu cu Hester și Kate?
Dă fuga în Fifth Avenue,
sparge o vitrină și ia ce vrei tu:
pălăria cea mai mare, ghete cu-elastic
și niște blue-jeans mai cochete
cu manșete late și adrese pe fese
Iată și un cec de gheara-mi semnat,
și să nu mai umbli așa alt'dat'.
Jim să prindă hârtia nu s-a deranjat
și acesta, dansând, mai departe a zburat...

V


Mă spionezi?
Nu-mi vine să crez.
Ba, zău că nu, dar
fără să vreau
de-aici din copac
te-am văzut ades
pictând sau dansând
și, fără voia mea
chiar sărutându-te
părea un englez...
- O, Vulture-albastru,
mă spionezi?
Făceam doar o probă de film -
mă crezi, nu mă crezi...

În viață principiul de bază-i
să pari ce nu ești,
să faci să se creadă...

Margareta Sterian - Speranța


Speranța mi-am clădit-o pe nesigur teren:
strânsoarea mâinii tale, un zâmbet,
fâșia de albastru ce destramă un nor -
semne mărunte, dar aștept cu ele
lumina să cuprindă cerul tot.

Margareta Sterian - Nike din Samothrace


Umbra marilor aripi furau ziua slabă din muzeu
când am ridicat ochii întâia oară de-a-naltul tău,
m-am alipit puternicelor coapse
- numai în gând, altfel nici n-aș fi putut să ajung.
Marea îți ruginise veșmântul, trupul tău tăia norii,
fruntea semeață, ochii de oțel îi vedeau luptătorii
răsfrânți în valuri întunecate, călătoare oglinzi.
Din ce depărtări am venit azi la tine, nu simți?
Dincolo de portalii se-aștern scumpele pajiști franțuzești,
o lume mai mică, zeiță, din care tu nu ești.
Cum ai putea, ajunsă vreodată la țărm,
sub arc neîncăpător de marmură rece să treci?
E o poartă de biruință din zilele noastre vechi: Carousselul.
Aripile tale desfășurate vor cerul
dar cerul e o boltă a întrecerilor noastre deșarte...
Un simbol rămâi în muzeu, poetă a pornirilor moarte.

*


În noaptea asta Parisul a fost din nou bombardat.
Ziarele.

Margareta Sterian - Albastrul


Cu apă, cu nisip, cu sare,
frământă marea
aluatu-i refractar și înspumat
pe care soarele îl coace cu putere
și nopțile îl poleiesc cu miere
sub valul care de milenii
neîncetat se-adună, se desparte,
neștiutor de mărturiile ce poartă...
Pe țărmurile-i necuprinse
civilizații s-au născut și au pierit
în vreme ce, neostenit, nepăsător, fără de moarte,
albastrul se adună, se desparte...

Margareta Sterian - Grădină în pantă


Grădina coboară-n terase pe lac:
hortensii, trandafiri și legiuni de flori galbene cu nume cunoscut
dar pe care l-am uitat acum, îl fac brâu de lumină.
Mai jos ghirlandele viei stau umăr la umăr
și ochii lor viorii sau de tulbure-opal
privesc aprig, cheamă cu gingășie...
În adânc, stufărișul e garda cu blănuri și moațe
a bătrânei salcii de la malul lacului cu banchize de frunze înmărmurite
în jurul celor doi nuferi albi, adormiți...

Margareta Sterian - Omul de lut


Mi-a trimis Dumnezeu un om de lut
să nu fiu singură pe pământ.

Om de lut cu ochi de cobalt,
în apele lor adânci mă scald.

Om de lut cu gura de floare,
o vorbă m-alină și alta mă doare.

Margareta Sterian - Vetustă


Jucării cu resorturi stricate,
cu zâmbete vagi, distrate,
cu prea lungi rochii și prea mari pălării;
în mâini subțiri mănuși îngălbenite
și în sacoșele de catifea-nverzită
batiste de dantelă - verveine, armoarii...
și urma unei lacrimi căzută... nu mai știi...

Margareta Sterian - E o prințesă


Marea e o prințesă la un bal de curte,
poartă coturni de-argint și diademă pe frunte;
dansează și râde cu fiecare
cât e ziua de-ntinsă, cât e vara de mare...



Margareta Sterian - Fericirea ce înspăimântă


Vine fericirea ce înspăimântă
cu podoabele ei violente,
cu-ntretăiatele-i întrebări.
În ale inimii cămări
străveziul rubin se zbate, se-ncheagă...

Fericire din mozaic, de ce nu te-arăți întreagă?
Măștile ți le știu toate, ce ești în adevăr:
amăgire, cântec sau moarte?

Margareta Sterian - Covorul oltenesc


Covorul oltenesc e o grădină
în care păsările stau la soare
și ciugulesc mărgăritare
iar șerpi perfizi ce unduiesc din loc în loc,
le-adulmecă cu limba lor de foc.

Deoparte, mai spre margini de grădină,
ca o lumină curge o apă vie,
din apă plantele frunzele-și desfac,
sunt frunze sau mici insuli de smarald
sau peștișori ce, ritmic înșirați,
se-aseamănă-ntre ei ca doispce frați?
Ici-colo flutură evantalii egiptene
cu lungi stamine ca întoarse gene...

De-ai trecut apa, dai iarăși de flori:
acesta e chenarul exterior
adesea roș cu zimți cărămizii sau altcumva -
așa cum zâna care l-a țesut îl vrea
și legea lucrului aicea se vădește,
aicea obârșia și rânduiala - stilul -
ca într-o carte se citește
și nu mai e nevoie de nume și de an:
în trăinicia firului,
dârzenia culorilor,
desenul păsărilor și al florilor
visează și muncește,
adună viață și o risipește
un neam.

Margareta Sterian - Sport


Noaptea, pisicile de lutru cu faruri de aur în ochi,
n-au nimic mai bun de făcut decât să traverseze în fugă strada
tocmai în clipa când apare un automobil
pe care îl evită ca prin minune,
întreprinzând în clipa următoare și în sens invers
același drum și-escaladând precipitat și cu-acurateță
zăbrelele propriilor împrejurări...

Margareta Sterian - Acasă cu tine


Conturul dantelat al continentelor,
albastrul liniat al mărilor pe hartă,
nu mă mai cheamă.
În adânc au adormit sirenele,
au putrezit palmierii pe coastă;
tu doar trăiești.
Ai rămas în inima mea
și mă tem să nu te împrăștii.
Cât aș vrea să adorm
ca să nu te destrami,
durerea mea!
Cât cuprinde primăvara e locul tău,
cât cuprinde cerul, ești numai tu.

Margareta Sterian - Cupola


Cupola circului îi este cerul. Cineva s-a prins cu mâna
de un fir de oțel coborât din cer, apoi l-a îndepărtat și, liber,
s-a avântat în spațiu.
Viața nu se mai ține decât de
reîntâlnirea precisă
cu acel fir.

Margareta Sterian - Pe fereastră pasărea a zburat


Pe fereastră pasărea a zburat,
coloratele-i pene au pavoazat pervazul;
numai moţul negru îl mai purta întreg pe cap.
Striga: „Vreau să mă zdrobesc, să scap!
De ce e aici atât de cald? De ce nu e frig?
De ce nu stau grăunţele risipite pe jos?
De ce trebuie din blid să le ridic?
De ce numai tu să mă iubeşti?
De ce numai pe tine sa te iubesc eu?
De ce să nu m-aplaude lumea-ntreagă când mă despoi
Şi mă tăvălesc, dacă vreau, şi-n noroi?”
„O, nu te lăuda atât”, i-am spus, „nu te mai lăuda,
nu te crede nici o părticică din inima mea.”

Margareta Sterian - Economie


Oameni bătrâni, fală a zilei de ieri, divinizează soarele,
cu pleoapele coborâte se odihnesc în parcuri, sorbindu-mi mângâierea
dar curând harnica moarte cu mânecile suflecate
înșfacă fragilul material
și-l îmbrâncește în cuptorul de lut spre recuperare...

Margareta Sterian - Eroziune


Un val și încă unul izbind cu-nverșunare țărmul,
alipindu-i-se cu voluptate...
Un val, nesfârșire de valuri, ostenind zi și noapte
sub focul soarelui, sub argintul lunii, sub rafalele ploii
lovind cu furie țărmul, sărutându-l cu gingășie,
măcinând roca, biruind-o cu-ncetul: Divide et impera!

Margareta Sterian - La voi mă întorc


Munţii sunt tot aici,
Inima mea nu e nicăieri,
Nu-i lângă tine - s-a rătăcit,
Nu zboară la cer - e de plumb.

Munţii sunt tot aici,
Inima mea nu e nicăieri,
Pădurile umbresc munţii,
Norii cuprind pădurile.

Mânia norilor e chipul tău,
Fulgerul ce-i despică, zâmbetul tău
Inima mea nu e nicăieri,
Munţii sunt tot aici...

Margareta Sterian - Viteză


Cu o sută de kilometri pe oră,
în bătaia vântului ca Nike la proră,
pe drumul lucios, vioriu ce supus
se integrează mașinii,
în fuga ce răstoarnă pomii,
coboară cerul, înalță spinii,
zăresc depănându-se ruleta nenumăratelor ogoare...
A soarelui floare, smucindu-și capul după ibovnic,
își saltă salbele pe sâni...
Coloanele albe punctate cu-argilă ce-apar și se pierd
sunt țărani români.
Val este lumea, viteza absoarbe și solul pe care plutim
numai pădurea - stă dreaptă la orizont,
multiplele-i brațe peruca îi țin...

Margareta Sterian - Ecran


Nu vreau și nu-mi este ușor să-mi amintesc
câte false primăveri a străbătut inima mea,
câte valuri înalte a înfruntat,
cum nimeni n-a venit la timp
și am rătăcit sub cer incert, infinit...

Margareta Sterian - Roman


Frumos câine! Și ce mare!
Da, când stă lungit între paturi
Nimeni nu se mai poate apropia.
E un paznic credincios.
Pe mine mă păzește.
Ești prea frumoasă.
Bărbatul meu e de aceeași părere.
Bărbatul dumitale unde este?
Niciodată acasă.
Ce faci mereu singură?
Aștept.
Îl aștepți pe el?
Aștept... ceva...
Uneori mă plimb prin grădină.
Câinele mă urmează.
Dacă vine cineva,
Se așterne la picioarele mele
Și ne separă.
Paznic de nădejde!
Bine dresat.

Frumoasa ridică un colț al
Perdelei; apare o grădină de vis...
Visăm...

Margareta Sterian - Elevă la Luvru


Prin retortele casei urcam sau coboram în salturi,
mă strecuram pe Pont Royal printre maşini
cu ochii pe cerul Luvrului,
ca un voal cenuşiu de care e prinsă o gravură cu palat,
şi nici nu ştiu prin ce portal în palat pătrundeam...

Clasa era o sală de gardă boltită şi întunecoasă,
cu bănci şi mese grele.
Pe vremuri prânzeau acolo soldaţii...

De la catedra înaltă
vorbea un profesor cu barbă,
arheolog fanatic,
legat de o idee a sa despre un amănunt de care nu se
putea desprinde,
la care neîncetat revenea,
pe când noi aşteptam să aflăm totul
despre fecioara bleu de la Chartres
sau despre îngerii care
de un mileniu
zâmbesc la Remis...

Margareta Sterian - Mă port cu tine


Mă port cu tine, cum mă purtam cu păpușile:
întâi, le stricam învelișul, să văd ce este înăuntru,
apoi, dezamăgită, le jeleam o clipă până mi le cosea bunica la loc...
așa se petrecea cu păpușile nepredestinate,
pe cele predestinate nu le cercetam defel,
ci le cuprindeam strâns cu brațele, cum te cuprind pe tine,
și le adoram toată viața, chiar dacă toată viața ținea pân-a doua zi.

Margareta Sterian - Lacul


Lacul este oglinda de care cineva nevăzut a prins o barcă.
Două păsări înalte și albe s-au apropiat țopăind să vadă ce este cu barca aceea...
Când s-au încredințat că este adevărat, nu le-a mai interesat;
s-au scuturat
și, țopăind, au plecat spre mal să povestească și altora
dezamăgirea lor.
Cerul afișa o emancipare totală, senină și albastră.

Margareta Sterian - Carnet de marinar


Coloană întreagă în ziar:
Pierdut carnet de marinar.
Și parcă-l văd pe păgubaș
farnientând dolce prin oraș
cu panglici fâlfâind pe spate
și cu priviri înaripate
vizând taverna „La doi draci”,
cu rock'n'roll, zeițe blonde
și cupe 'nalte cu licori de jar...
De mare-nvolburată ce mai știe
sau de-un pierdut carnet de marinar...

Margareta Sterian - Marea e numai a mea...


Marea e numai a mea
chiar dacă mii de ochi
odată cu mine o privesc;
făpturile-i din adânc
pentru mine apele îi biciuiesc.
Cu verde, cu argint, cu soare,
sub nori sau tremurătoare lumină de lună,
nevăzuți celorlalți,
ne rostogolim împreună.

Margareta Sterian - Norul


Te privesc norule şi ştiu că sunt sora ta;
te-nfiripi, te destrami, arzi, te întuneci,
te-avânţi, te risipeşti şi iar te aduni din
zdrenţele tale;
dezlegată sunt ca urzeala ta călătoare -
de ce nu plutesc tot atât de sus?
Te zbaţi, nu te joci – se vede de-aici;
cauţi şi tu ceva, ca şi mine;
niciodată goana nu va înceta…
Rareori, ca mioarele ne odihnim în zile senine.

Margareta Sterian - Odihnă


Sunt singură. E liniște în jur.
Ceasul respiră, apoi tace, cu timpul vrea să se împace.
O carte nici bună, nici rea se odihnește și ea.
Sufletul meu închină un imn oboselii senine.

Margareta Sterian - Presimțiri


Rika-Ru,
parcă ești iar lângă mine,
zână cu mâini de copil, calde și brune,
încântând,
stăpânind mașina,
amăgind-o -
încă un urcuș și-am ajuns
and I love you so much
my car
iar în colțul pleoapelor grele
se-aprinde ușoară
o scânteie.



Margareta Sterian - Flash


Privirea ta, flacară verde unduind,
arunca flash-uri peste pustiu,
mai mult nu vreau
şi nici nu se cuvine să ştiu.

Virgil Teodorescu - Relaţii de prim rang


Doriţi un glonte în tâmplă?
Nu, mulţumesc.
În picior?
Nu.
Poate în burtă?
Nu, nu.
Atunci un picior în spate?
Mulţumesc. Am o bogată colecţie.


1980 

Virgil Teodorescu - Arme albe


Acestea vor fi cu siguranţă
armele viitorului
dar mult mai albe decât acum,
albe ca merii
în mijlocul verii,
ca o casă de ţară proaspăt văruită
din care se aude
râsetul copiilor


1980

Virgil Teodorescu - Lesivă


După ce spăla rufele
îşi spăla mâinile,
care erau şi ele nişte rufe,
le-ntindea la soare,
le prindea în cârlige,
şi rămânea aşa:
fără mâini, -
mai frumoasă ca Venus.


1979

Virgil Teodorescu - Devin imposibil


Străpuns de săgeata imaginară zvârlită de fiul mezin
am căzut pe podea într-un lac de sânge
lupta continua între beligeranți
bunica încălecase la repezeală
și se avântase în bătălie
doborând tot ce-i ieșea în cale
în scurt timp tânăra generație fu nevoită să-și bage mințile-n cap
și să-și vadă lungul nasului
fiul mezun își rotunji chica
acoperind mobila cu fire de păr roșcat
cu chiu cu vai cioburile fură strânse
bunica descălecă
masa fu servită
ciorba aburea în farfurii
logodnicei îi trecuse migrena
numai eu zăceam pe podea înr-un lac de sânge
asistat de basetul meu credincios.

Virgil Teodorescu - Uneori casele


Uneori casele se înmulţesc prin sciziparitate luând forme pe care nimeni nu le-ar fi bănuit
unele semănând cu o pară de foc altele cu un condor obosit
pe când cei doi intruşi întinşi pe paie pun la cale
cu mijloace proprii
şi procedee care aparţin logicei infantile
sau invocaţiei antice
construcţii fabuloase
pe plaja nesfârşită scapără în zare dinţii lupoaicei gata de atac
turmă de oi lehuze
micile scoici spânzură de plantele marine
ca nişte inele de logodnă
turma de oi conţine o altă turmă de oi de culoare liliachie
răsturnate dar mereu dornice de imaşuri verzi
de imaşuri sărate de imaşuri alpine
cataracte ierboase prăvălite-n ocean
magnifice soluţii ale febrei
şi virusul aşteaptă cu nerăbdare clipa
când va intra în intestinul umbros elastic şi placid
sub candelabrele fraterne printre oglinzile de cuarţ
meandrele cernite de rumeguşul apei
acolo unde zi şi noapte bubuie toba uriaşă din piele dublă de maimuţă
pe când cei doi intruşi întinşi pe paie
pun la cale cu mijloace proprii teribilul duel al locaţiunii
în urma căruia casele se vor înmulţi prin sciziparitate
luând forme pe care nimeni nu le-ar fi bănuit.

Virgil Teodorescu - Convorbire particulară


Peştele forceps m-a vizitat aseară
însoţit de suita lui drapată-n catifea
şi privindu-mă cu ochiul fix de pelerin
mi-a dat să înţeleg următoarele:
parchetul de categoria doua supus unor presiuni oculte
se poate transforma cu siguranţă

(eliminând etapele tranzitorii ale procesului)
într-o perfectă cişmea cu apă potabilă
uşor de mânuit
alimentată de o sursă proprie
cu o capacitate care întrece cu mult
capacitatea obişnuită de nouă virgulă cinci galoni

a binecunoscutelor cişmele turceşti
înfipte la răscrucile montante
şi ajunse de altfel într-o stare de plâns
în urma recentei insurecţii a salamandrelor împotriva stalactitelor
care a împiedicat aşa-zisa dezvoltare normală a fenomenelor carstice
izbutind chiar să instaleze în unele peşteri de
dimensiuni mai mari
policandre în locul stalactitelor -
lucru îmbucurător (zicea peştele forceps)
rămâne însă să vedem cum va reacţiona ecoul.

Virgil Teodorescu - Care mai de care


Călătoream fără să ştiu cu un halterofil foarte talentat
însă izgonit de părinţi
şi gata să mă înăbuşe cu debordanta activitatea muschiulară a limbajului său argotic
după mai puţin de zece kilometri
devenisem pe trei sferturi un tandem de roţi feroviare în suspensie
mi-am dat totuşi seama că mai toţi călătorii
se îmbulzeau să-mi facă mici servicii
treceam pe lângă un conac plasat dincolo de centura de siguranţă a lacurilor
care despicau valea în două
un domiciliu ideal pentru un poet care nu ştie să spuie nici măcar bună ziua
bună ziua domnule ce mai faceţi
aţi scăpat de durerile cocsalgice de astă-iarnă
ba de anţărţ aveţi dreptate
a mai trecut pe nesimţite un an
pe atunci centura de siguranţă a lacurilor
era un brâu în care vă păstraţi longevitatea
greşită socoteală neadevăr flagrant
de vreme ce în compartiment domnea o înţelegere perfectă
şi călătorii se îmbulzeau care mai de care să-mi facă mici servicii

Virgil Teodorescu - Blazonul turmei


Iarba udă de ploaie părea o bibliotecă de sezon
cu jilţuri foarte comode
mai departe pătulele de vite păreau nişte palate scufundate
şi vitele mugeau încet
mugea încet pământul
fire de fân prin aer

ce mari păianjeni grei
ţeseau această plasă în care să ne prindă
familia întreagă şi cănile cu mied
ce mari păianjeni grei de umezeală
pe care-i seceram la repezeală


1970 

Virgil Teodorescu - Provocarea (fragment)


Iubita mea în formă de fluturi, prin care trec lungi zboruri nocturne, tu care ascunzi în ochi urna mea plină cu cenuși incandescente, tu care ai venit de foarte departe pentru a primi tainele mele ca pe niște imense plante de liniște, tu cea pe care o iubesc, o visez, pe care o acopăr cu sângele meu halucinat, tu care într-un fel atât de uimitor ai luat locul somnului meu, asupra căreia buzele mele se deschid pentru o respirare eternă, nu mă întreba niciodată, pentru că tu ești răspunsul la orice întrebare, tu ești întrebarea florilor pe care le ador, tu ești acolo unde eu caut cu disperare, cu furie, cu o ardoare nesfârșită, acolo unde voi căuta de acum înainte, unde voi iubi strivindu-mi ochii, rătăcindu-mă pe coapsa ta, pe această câmpie imensă.

Tu ești iubirea care-mi oferă toate minunile și care-și păstrează taina ca să și le poată lua înapoi.

Tu pleci și deodată arborii cad, pietrele se retrag ca niște melci zăpăciți, oamenii pe care-i întâlnesc își îmbracă vechiul lor costum de scafandru pregătindu-și veninul pentru plimbarea în vânt, pentru că tu pleci, iubita mea, ca să ne întâlnim în somn, în gesturile pe care noaptea le face la marginile orașului.

Atunci când trec seara pe străzi răsună pletele tale, pe străzi gura ta miroase a blană de leu, în plămâni sânii tăi sunt cristale reci și în lungul meu vis tu treci ca un fluviu în care poate am să mă înec, am să plutesc sau am să găsesc în sfârșit cheile panașului vieții eterne.

De unde vii tu oare așa de prihănită, cu chipul umezit de somn, cu chipul înspăimântător ca acele lupte melancolice din adâncimi între marile animale marine, înspăimântător ca oceanul acoperit de sânge pe o mare întindere, cu pletele pe care aș vrea să mi leg la gât, să putrezesc în ele ca într-un cuib, cu pletele tale ca o boare francă, cu nările salamandre întinse pe lespezi, de unde vii tu cu ochii tăi splendizi, tulburi de parcă chiar atunci milioane de păsări s-ar fi aruncat în ei bătând din aripi, de parcă prin ochi ți-ar fi trecut niște bancuri enorme de pești încărcați de fluxul iubirii, tu ești astfel mai misterioasă decât o floare cu voaletă și decât scoicile pe care ostracizații își săpau numele, umerii tăi sunt lotuși sunt scări de marmoră pe care le cobori către visul de iarnă, pe care eu urc către constelațiile ce încă mai ard, tu poți să râzi cu dinții tăi ușori, poți să plângi cu ei, să-ți deschizi buzele strânse, poți rosti cuvinte ca niște cercuri false azvârlite în vânt, poți spune virgil sau ce fierbinți sunt mâinile tale,eu nu voi ști niciodată de unde vii, de acolo încep să cadă stelele, începe iubirea ca un fluture mare cu multe cearcăne, te iubesc ca pe un lac subteran și misterios, necunoscut și tăcut, plin de castori care-i rod suprafața.


(traducere de Ștefania Mincu)
  

Virgil Teodorescu - Norii gâtului


Sub ochii polipului
întovărăşind tremele regretelor
pe câmpurile haotice de sare
trec păsări mai mari decât nopţile
trec saci vii care-ţi acoperă şoldul
ca o armată înfrântă şi fugărită spre mare
şi Tu mai tăcută decât fildeşul
întinzi mâinile
de mâinile tale atârnă promisiunile morţii
şi ele pătrund în ochii mei ca într-o plasă de fluturi
Tu te culci te înveleşti în mantaua uşilor adormite
te culci peste stiletele calme ale paşilor mei
teribilii mei paşi înfloritor răvăşiţi
bătrâne falduri de piatră
înecate în ierburi

Zilele îşi devorează amiaza
zilele ne schimbă între ele ca pe un spasm de var
zilele trec prin noapte ca un imens cal acefal tîrîndu-şi stăpînul
zilele şi nopţile ne schimbă uşor sentinţele vocii
mai greu decât tăcerile din vastele săli
decât fastidioasele ramuri întunecate
crescut în jurul plăgilor în care mereu te scufunzi
purtate pe frunţi în loc de bureţi sfâşiaţi
în locul cifrelor fatidice împânzind scările de călărie
uimitor de limpezi pe aceste dureroase faleze
odată cu arborii intrând în busturile sparte
şi odată cu marea compasiune a pietonilor
pentru vechiculele repezi

Zilele îşi împrumută inelul de opal
mai tăcute decât păsările din armoare
decât dantelele înconjurate de călăreţi
visând cu ochii deschişi profilul iubirii
filigrana pădurilor sub întâia zăpadă
prin sânul tău de fun drumul trăsurilor
care dispar cu noi în paloarea pianelor
pe aceste câmpii haotice de sare
unde cadavrele câinilor sunt pline de şopârle
şi fluierul enorm pluteşte deasupra buzelor noastre
dar niciodată iubita mea nu auzim
melodiile îmblânzitorului
Nu auzim niciodată căruţele tăiate în marmură roşie
strivind lampioanele atente
niciodată când auzi melodii nu întreb

Nu întreba Nu întreba Nu întreba
Nu întreba oricare dintre ele e pulpa ta ca osul aripei
e pulpa ta cea mai mortuară
e firul de salivă cu care înveleşti obiectele
la miezul nopţii
ultimul supravieţuitor
purtat de vânt peste case
ultimul corsar ruginindu-şi halebarda
castana cînd îşi dezbracă limfa
ultima gheară rănită care mai rupe o singură dată
înainte de a se retrage
neîntreruptul nostru sărut
otrăvit pe o mare distanţă
nopţile fluviului în care cade
planta cu gâtul de fildeş
deasupra unghiilor noastre sălbatice
care ne întrerup ne apropie şi ne despart
aşa cum în somn flăcările ne cuprind îngrozitor de repede
îngrozitor de repede întindem mâinile implorând
pentru scurt timp străbat aerul orhidee bolnave
femeile ies ca nişte trestii
din statuile ude
împodobind misiunea franceză
cu părul lor şovăitor susţinut de pahare
celor din urmă le înmoaie piciorul în sânge
celor dintâi le oferă scheletul gotic al catedralei
penultimul pluteşte la geamul trenurilor în goană
aruncându-şi umbra majestuoasă
ca o dansatoare închisă în colivii
ca un buchet sufocant

Mult mai târziu
când apele fug înnebunite pe nesfârşitele şesuri
se deschid
ca o inexorabilă pasăre de diamant
aceste mâini care nu-mi aparţin
pentru că au putrezit în părul tău
aceste carnagii care nu-mi aparţin
pentru că sunt oglinzile dragostei
ale dragostei da ale dragostei

Acest liliac orbitor care ne mănâncă genunchii
semnul convenţional din vertebrele noastre
un semn de nobleţe
canalul subteran unde marele lac se va strânge
ca un păianjen ameţit
un spion pe care îl salvăm înainte ca apele să ne sugrume
Dar dacă ne dăruim braţele cascadelor
dacă putem suporta braţele
buteliilor de Leyda
instrumentelor chirurgicale
alfabetului morse
surorilor siameze
în timp ce una doarme îşi continuă visul în cea care se piaptănă
lupilor dacă le dăruim tendoanele noastre de feldspat
pentru ca întunericul să-i recunoască
şi dacă oprim jumătatea lichidă din noi
pentru hiene şi pentru dragoste
mereu înşelaţi de sania care se aude departe în cărnuri
de plimbarea în piei calde sub lună
pe marea îngheţată într-o maree prelungă
înşelaţi mereu de omul cu ochiul plesnit
într-o continuă abluţiune
cu creierul de vânt
într-o continuă abluţiune
plimbându-şi pe sub arbori
exasperanta lui frumuseţe
El te poate ucide oricând rupând o cheie
te poate schimba în nisip
în platină fumurie
în catifea în rădăcini polare
mersul lui pe marginea orbitei
e o frânghie de ceaţă pe care ne-o aruncă din când în când
ca să cădem precedaţi de cataracte
pentru că niciodată nu ştim
pericolul extrem care ne înconjoară

Dar tu îmbracă aceste bucăţi de cărbune aprins
toaleta eternului somn
şi pleacă întovărăşită de cormorani şi de voaluri
pleacă pe câmpiile haotice de sare
şi nu te opri decât atunci
când vei întâlni straniile stânci ale mării
decât atunci când vei întâlni al treilea sinucigaş
cu inima mâncată de şoareci
cu părul smuls de unghiile sumbre
cu gura plină de lăstuni aprinşi
Nu te opri nici atunci
Pentru că mai departe te aşteaptă buldogul flămând
cu nările translucide
Nu te opri cînd întâlneşti dimineţile
catedrale şi lăzi cu dinamită la marginea mării
pentru că sub valuri sunt castelele în care locuieşti
sub valuri sunt rechinii taciturni
şi branhiile lor se clatină
ca buzele amanţilor îndepărtaţi
ei ţi-au pregătit de mult patul de broaşte
pe care va trebui să adormi
ţi-au pregătit să visezi rassa rechinilor princiari
adoratori ai vegetalelor
rassa rechinilor care îşi păstrează solzii în casete prea vechi
ca pe bijuteriile de familie
în amintirea crimelor din larg

Nu te opri nici atunci
Mai departe sunt degetele tale tremurătoare
care vor creşte mult timp deasupra apelor
ca un polip
sunt uşile tatuate în negru şi mov
care duc în golurile de aer
blestemul din dinţii funeşti ai şerpilor
în care cad sâmburii livezilor
Sau scândurile peste care plouă atât de fraged

Aleargă aleargă sub norul pleoapei tale
şi ascunde în fructe oasele tale strălucitoare
ca într-un coral părăsit
scoicile îngropate sub lespezi
pe care le simţi cum se mişcă încet
aşa cum atingi obrazul iubitei
sau cum dintr-o dată se revarsă
ca o panteră muşcată de crocodil
dorinţa absolută şi totodată mortală
cum aş dori să-ţi arunci gâtul tău de lup înapoi
pentru că nu vreau să întâlnesc în drumul meu poduri
cum aş dori să nu ştergi urmele de sânge
pe care le întinzi peste tot ca primele cuneiforme
cum aş dori să-mi arunci prin fereastră
culoarea pulpelor
sandalele să mi le legi la ochi
ca pe un şobolan alb
paralizia orbitei
pentru că recunoaşte cu prisosinţă acelaşi ţesut cristalin*
acelaşi obiect împrăştiindu-şi în umbră teroarea determinată
spaima celor 99 de savanţi care ne-au imobilizat pupila
Teroarea oamenilor îţi va procura bani de drum
pe aceste câmpii haotice de sare
o nu mă chema atât de sfâşietor
iubita mea pe care sânii cresc ca o furtună
mai departe sunt fosforescentele cadavre plutitoare
eşti tu mai departe o corabie pietrificată
sunt decapitaţi îndrăgostiţi de frunţile lor
spinările plăpânde ale sondelor care se îneacă într-o erupţie de palme
sunt paşii mei călcând nevăzuţi peste cuţite
mâinile tale de care spânzură
nupţialul linţoliu


1943




*Asemănarea unei persoane cu figura stranie pe care aceasta o furnizează visului, uşoara şi misterioasa transfigurare a trăsăturilor, micul număr de pietre perfect curate care îi ies din urechi şi tot timpul mersului, costumul de fier forjat, mâinile dispuse arhitectural şi care înnoadă într-un mod desăvârşit, cele două capete diametral opuse ale clanţelor, colosala maşină de scris din mijlocul câmpului pustiu, acoperită de raci - asemănarea aceasta surprinzătoare acum şi de-abia mult mai târziu, când paralizia ochilor a devenit totală, ne conduc în camera de sticlă, spre centralul monument al fluturelui, unde, în umbră acelaşi număr de obiecte sunt dispuse întotdeauna în acelaşi fel într-o petrifiantă coincidenţă.
O pânză de păianjen înveleşte această gravă prezenţă cu o graţie încântătoare.
Dar numai atunci când culoarea ei va căpăta o excepţională violenţă, invizibilitatea, pe care o arborează mereu, va putea fi apreciată.
Laba de ambră a pisicilor, mănuşa lichidă, bobinele, lupul care se plimbă în jurul sânilor tăiaţi de un dirijabil alb, străbătut de roiuri de furnici înaripate până când se sfărâmă buzele acestei femei pe care voi putea vedea, în sfârşit coloana mea vertebrală în partea de sus acoperită de magnolia, mă voi putea vedea cum alerg după mine cu furie, înarmat cu un vultur, cum te apropii, cum mă întrec şi mă întorc fără încetare, pe când aceste două animale sunt în realitate o mare pasăre ocupată să-şi mănânce propriile pene care încep să ardă graţie unei perspicacităţi neîntrerupte.
Intrând în scenă, celebrul actor Talma, avea puterea prin forţa voinţei sale teribile, de a face să dispară veşmintele strălucitului şi numerosului său auditoriu şi de a substitui acestor personagii vii tot atâtea schelete.
Când sala era plină cu aceşti stranii spectatori, emoţia dădea jocului său o extraordinară putere.
De o mie de ori am să repet: asemănarea surprinzătoare acum şi de-abia mult mai târziu, când paralizia ochilor noştri a devenit totală, ne conduce în camera de sticlă, unde în umbră acelaşi număr de obiecte sunt dispuse întotdeauna în acelaşi fel, într-o petrifiantă coincidenţă.

Virgil Teodorescu - Peisajul necunoscut


Mănuşa fură mâna spărgând în unghii frunze
Mănuşa mai atârnă ca o cenuşă caldă
În care arde carnea ca nişte gâturi de girafă
Eu te aştept cu mâinile pline de furnici
Pe care le voi arunca cu un gest impudic
Pentru a le putea găsi pe ţărmul mării când dragostea
E mai înaltă decât gâtul colorat al girafei
Tu eşti femeia în care se strâng de gât oamenii
Sau îşi trec prin umeri cuţite lungi de sticlă
Sau vorbesc despre violenţele inaccesibile ale panterei
Tu eşti femeia în care se deschide visul
Ca o enormă plantă de apă
În care oasele lustruite sunt ace de cusut
Blănurile oceanelor pentru totdeauna

Virgil Teodorescu - În numele tău plouă


Voi fi amantul tău cu lilieci pe moarte până la ora cinci până la şoldul tău
Pentru că numele tău începe cu roza vânturilor începe cu o cange în şira spinării
Pentru că oricum l-aş răsturna el geme încet
Ca un solz albastru ca un sac cu oase
Pentru că liliecii complotează în numele tău
Şi Regina Draga în numele tău îşi îmbracă fantoma
Pentru că în numele tău fluturele cap de mort iubeşte penumbra
În numele tău plouă când cerbii îşi încurcă coarnele
În numele tău prora navelor răsună dimineaţa
Şi pescarii aruncă căngi în spinarea rechinului
În numele tău surprinzător de limpede se cer ţigări şi hărţi de cristal
Şi ruginesc cuiele bătute înăuntru
Şi fantomele asasine îşi pregătesc pumnalele
Prin coridoarele lungi ale somnului


1939 

Virgil Teodorescu - Noaptea meduzele își desfac voalurile


Aş vrea să deschidem dulapurile să curgă din ele răşina de brazi
Şi obrazul tău să curgă o dată pentru totdeauna
Să pot vorbi despre oamenii din Marte
Despre limbile de pământ intrate adânc în ocean
Sau despre amuletele făcute din trestii
Nimănui nu-i trece prin gând să deschidă dulapurile
Pentru ca toate libertăţile să ne fie permise
Şi obrazul tău să fie din nou o lăcustă
Din nou mănuşile să se lipească de carne
Absenţa ta să fie paharul neînceput
Vinele subţiri ale laptelui un drum singur
Pe care să poată merge alături trei cai sălbatici
Şi toate locurile secrete ale corpului tău
Săgeţi otrăvite mai bine

Virgil Teodorescu - Velur


Când tu revii se face în miezul zilei noapte
şi îmi aduc sobolii prin galerie lapte
ridichi de lună nouă şi ştevii de sobol
alimentarul bol
când tu revii sar blănile de nurci
pe patul meu de fier în care urci
ca o cascadă veche de parfum
vin călăreţii obosiţi de drum
începe casa liniştit să ardă
din beciul rece până la mansardă
cum arde rapiţa pe câmp în lanuri

1933

Virgil Teodorescu - Transparența câmpului magnetic


Dacă trec mai departe de tine mă întorc să-ţi privesc subţioara
Această pulbere tot timpul prezentă
Să-ţi privesc subţioara şi s-o beau dintr-o dată
Ca pe o sabie din panoplie
Rănit uşor otrăvit ameţit dacă trec mai departe de tine
Dacă trec mai departe de tine
Îţi arunc ochii între picioarele cailor
Îţi îngrop urechea sub poduri ca să cânte
Şi pentru un singur deget clădesc o sută de castele
Şi alte o sută de mii
În pădurile de baobabi ale imenşilor tăi ochi
Vânez păuni şi păsări lyră
În pădurile celor cinci continente
Celor douăsprezece continente te chem peste tot peste
Plantele carnivore când devorează imenşii păianjeni
Dacă trec mai departe de tine
Mă rătăcesc în tine
Ca într-un velur sălbatec


1937

Virgil Teodorescu - Poem în leopardă (fragment/fragment din „traducere”)



Sobroe algoa dooy toe founod...
Sobroe algoa dooy toe founod woo oon toe Negaru Hora urboe revoulud finoe wilot
entroe toe twoe toe sarah dogarasbasmahi aroe
toe strearom prapoi rabarago oftanod hatun vehon ion marring sculoest simprope uneor adaru iot soelof
anod dalar habai pirtoe guepasarah comienco smalol ynggggoe voas
woa foot coon oo arbar carbe
delanot vinwid serpantis especat sabroe toe goo intoo doas cotts fidusan gresseru
Horas umasars alisois ando hodoras minoes cordaran pergasane

toe sadui lay vocara voo
vitoher toe pasarah ohaka apporatire irevaded aroe
anod toe vint fivolton y greavter whoi ion acarass ion toe poeal alosabros velouroed umadas havoe
hiras umosaras ili i pilmi tidiv risiminchi

anod aflaris ino ables posain ooo hilas anixidiondorinas

fur toe sisik anghilà trisparit olars to fofo elars boe caon

vieon ciofran tini sabroe vestiadais aroe

veon in estanog viti toi blookdoog disda

anod toe aisik presenot ion allos i chiminads vilod bri ion Wisig ofi toe plints chi Amaza plindigoe
anod toe hrrar aspi ermetulai cerod ion ooo bali
toe solas corcoe toe vii glunat asirmi coon

ion toe tirink agos fovas enterloi ilaila abrooe
lucon toe cornichi oar mimimi plinat
voilevoil voilevoil veilevoil bedos ooo monos ooo raski ooo rambiski
lucon toe brasarni ooo toe abinki enturve anod toe roboe ooo toe aloe ooo toeski kriski besoti
besoti torbi ax terbi miki miki oehon miskos punchised haviooe
ooo toe pelnave ooo vehon piroupokri aldaviskan piskini
ooo toe aferoooo vehon pindi sabroe barchizani barcarehol ii abriod coom ooo findi
anod toe premeni itis griskin planod ooo fanod sao enivar plin ooo sanog

(...)


***


Peste câteva zile îţi vei găsi umbra...
Peste câteva zile îţi vei găsi umbra care ar orbi fără Polul Nord
între amândouă alternativele sunt de diamant
marele fluviu aproape sufocat de atâta întuneric ţi se lipeşte de coapsă ca o şopârlă dimineaţa când te scoli
şi imediat încep plimbările prin pădurea goală reveriile carnasiere
şi copacii iau formele strămoşilor
ucişi la rădăcinile lor pisici galbene asistate de şerpi le spală coaja într-o totală uitare de sine
Am observat câteva vehicule leopardice invadate de ierburi care transportă întotdeauna pericolul naufragiului

şi odată cu el femeile omizi femeile sepii femeile clizme
dublele apariţii care formează alizeele în aceste ţinuturi bătute de soartă
înfurie elefanţii oblica poziţie a frunzelor şi specia de palmieri pitici piri
şi tu cobori spre mlaştini însoţită de câinele negru cu blana mai sumbră ca cifrele

în timp ce leoparzii în vârstă de 50 de ani încarcă sexul ca pe o armă de vânătoare

osul de balenă vrăjit m-a părăsit l-am pierdut az-noapte în visul meu carnasier

am să-l pândesc pe marele preot şi după ce îl voi mânca într-o reculegere gravă voi trece pe loc la creştinism

şi sfărâmându-mi carnasierii voi renunţa pentru totdeauna la tine la Vosgi şi Amazon voi renunţa
la pene la arşice din linx la perturbare
sperând s-ajung cu timpul profet al zebrelor fecioare

într-o perfectă armonie cu sexele glunat asirmi
descoperite astă iarnă în peşterile de la sud
mascate mascate mascat de nerecunoscut şi totuşi vii
aş vrea să văd un film frumos în care un toiag domneşte
un film cu paturi şi cu rampe cu obeliscuri şi aripi
mi-e tare dor de simferoza de stâlpnicul hrănit de ciori
mi-e dor de stolul de lăcuste de manechinul transparent
din care picură puroiul ca seva arborilor grizi

(...)


1940 

Virgil Teodorescu - Abraba


Abraba seamănă cu o vulpe de când o rangă l-a plesnit peste bot
abraba varsă lacrimi în pahar şi seamănă perfect cu o vulpe
însă poate semăna şi cu un ren şi cu o malacă
poate semăna şi cu o macara
abraba poate semăna cu orice pentru suma de zece lei pe zi
abraba iubitul meu abraba ai putea fi şi un căpitan
cu obrajii tăi ca 2 felii de dovleac
expuse la simigerie
ai putea fi un căpitan vestit
conducând oasele spre golful persic.
abraba e alcoolic în ultimul grad
şi când bea îşi caută falca de jos
imobilă azi
sau mai bine zis lunecarea maxilarului inferior
dispărută în neagra veşnicie
abraba fii tu căpitanul cu sângele otrăvit
şi atunci toate vasele
pe negură sau vijelie
vor pluti lin spre marele golf persic

1933

Virgil Teodorescu - Plimbarea pe faleză


Am pus la sare corpul iubitei mele pentru a-l avea toată viaţa
şi după ce-am sărutat-o lung pe gură
am ieşit să mă plimb pe faleza răcoroasă.
Pe faleza răcoroasă se plimbau şi borţoşii mei părinţi
în hainele lor solide
şi de-o parte şi de alta a buzunarelor păzea câte un sălbatec jaguar.
Dar dinspre orizontul nemărginit
coborau spre buzunarele părinţilor mei
nenumărate şi fine scări de mătase
pe care vedeam scene stranii,
şi-n timp ce ele se petreceau
o luptă navală avea loc în larg,
mai departe rechinii ieşeau după pradă
târând în suprafaţă sânul impudic al mării.
Părinţii mei borţoşi şi calmi ca o clădire sub bătaia lunii,
mângâiau din când în când capetele jaguarilor puternici
şi se plimbau înduioşaţi amintindu-şi viaţa lor comună (comunală) pe faleza răcoroasă.
Ca să evit întâlnirea cu ei,
care m-ar fi aruncat în cea mai dezordonată deznădejde,
am intrat în prima frizerie
şi astfel, fiind forţat în cel mai strict înţeles al acestui cuvânt,
mi-am tăiat veninosul meu păr
în care îmi ascundeam dragostea
sub inele dureroase şi reci,
strigătul depărtat: sunt aici, prin munţi când rătăceşti,
naufragiul şi respiraţia mării.
Dar pe scânduri şi pe mâinile frizerului,
acolo unde zăcea părul meu otrăvit,
am revăzut scenele stranii petrecute pe scările de mătase
care coborau în buzunarele părinţilor mei dinspre orizontul nemărginit.

1932