Nicolae Popa - Degeaba scrii versuri

vom vedea cu ochii noştri dealurile cum urcă
şi urcă la cer. Vom contribui la urcarea lor
cu ce putem, cu ce aveam - cu cenuşa, cu oasele,
cu rămăşiţele noastre. Mai ales rămăşiţele noastre
ajută dealurile să se vadă împlinite,
ajunse cât mai aproape de cer.

vom face dealurile să crească necontenit,
încât să nu mai fim văzuţi de peste deal, unde
se zice că e cu totul şi cu totul altfel decât pe la noi!
să nu ne vadă nimeni de dincolo,
să nu afle nimeni cum e să trăieşti dincoace, pe vale,
unde e umed şi-i rece şi vine broasca
şi-ţi ocăie la cap precum că degeaba scrii versuri,
degeaba scrii versuri dacă încă n-ai trecut dealul,

apoi te ţine o vreme sub laba ei verde
făcându-te să-ţi vezi, vai, maţele, curate şi albe,
şerpuind flămânde în susul râului. Le vezi înnodate
sub luntrea pescarului aşteptând şi ele prada.
şi-ţi vezi într-o poiană stomacul
hăpăind un amestec răruţ de insecte şi raze,
mişcându-se odată cu umbra, tot mai spre
apus de locul crimei, tot mai spre noapte.
ce mai atâta vorbă!? Gura ta trece dealul.

auzi dincolo alte guri urlând îngrozite.