Nicolae Popa - O mie de ani cu faţa la soare

un trăsnet modifică linia vântului.
miresmele,
praful şi pletele
sunt luate şi duse de vânt în altă parte -
unde noi nu vom mai fi.

o piatră masivă
se scufundă în râu,
se rostogoleşte o vreme prin apă,
apoi iese pe celălalt mal să se usuce.

stă acolo o mie de ani cu faţa la soare
şi plictisită
se rostogoleşte înapoi în apă.

din cerul deschis cad tăciuni fumegânzi.
pe urmă cade
o
picătură de ploaie care însă
nu ne purifică.