Nicolae Popa - La capătul podului

Creştea un deal în noapte la capătul podului
şi tu - uşor inflamabil - te-ai aprins de la foaia din mână...

Aveai o cumplită bătaie de cap şi de inimă
în legătură cu versul doi din haiku-ul
la care lucrezi de o viaţă...

Şi pentru că la capătul podului dealul continua
să prospere în noapte
sorbind direct din cer toate desfătările lumii
iar dogoarea de lavă încinsă
îţi aprindea foaia de-a lungul versului doi
a trebuit să cedezi să te lepezi de foaie
zicându-ţi că oricum
prin părţile noastre cu podgorii şi ciocârlii
încă n-a reuşit nimeni
să închege într-o viaţă de om un haiku.

L-ai aruncat de pe pod să se ducă pe apă —
pe unde l-o duce şi l-o învârteji
nici o minte de om sau de altceva nu l-o mai descâlci.

Şi brusc s-a crăpat de ziuă
şi-au văzut ochii tăi şi inima ta a văzut
cum într-adevăr dincolo de pod creştea
dealul acela cu iarbă arzând şi copaci fumegând
iar din pisc se cotileau primele firicele de lavă
însufleţind ideea de a trezi Fujiyama...

Şi-atunci ai strâns tot ce aveai sub frunte
şi sub pleoape şi pumnii i-ai strâns
şi-ai strigat ghemuit:
—Yes, dragii mei! Yes! se poate!