Paul Celan - Cămaşa morţilor

Ce tu ţesut-ai din ceva uşor,
eu port în cinstea pietrei.
Când ţipetele-n beznă le
trezesc, ele adie.

Ades, cînd am a mă bâlbâi,
face uitate falduri,
şi cel ce sînt îi iartă
celui care-am fost.

Dar Domnul haldelor
îşi bate ne'nţeleasa tobă,
şi cum un fald cădea,
întunecatul fruntea o-ncreţeşte.