Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Cezar Petrescu - Calea Victoriei (Teatru Radiofonic)


Mihail Eminescu - Cezara


Eugene Ionesco - Lecţia (teatru)


Alexandru Kiriţescu - Michelangelo Buonaroti (1948)


Alexandru Kiriţescu - Gaiţele





Directed By [Regia Artistică] – Constantin Moruzan
Liner Notes – Mihai Florea
Text By – Alexandru Kirițescu
Voice Actor [Aneta Duduleanu] – Silvia Dumitrescu Timică
Voice Actor [Colette Duduleanu] – Victoria Petrescu
Voice Actor [Crainicul] – Alexandru Demetriad
Voice Actor [Fraulein] – Natașa Alexandra
Voice Actor [George Duduleanu] – Ion Talianu
Voice Actor [Ianache Duduleanu] – Niky Atanasiu
Voice Actor [Lena] – Maria Wauvrina
Voice Actor [Margareta Aldea] – Marietta Deculescu
Voice Actor [Mircea Aldea] – George Măruță
Voice Actor [Wanda Serafim] – Cella Dima
Voice Actor [Zamfira] – Olga Tudorache
Voice Actor [Zoia] – Maria Filotti

Victor Eftimiu - Omul care a văzut moartea (Teatru radiofonic) - comedie


Eugen Ionescu - Rinocerii (Teatru radiofonic)


Mihail Sebastian - Ultima Oră


Tudor Muşatescu - A Murit Bubi (Teatru Radiofonic)


Aurel Baranga - Opinia publică [TEATRU RADIOFONIC]


Traian T. Coşovei - Tatălui meu


Totul se săvârșise — în iarba de fier de pe câmpul de fier
acele cronometrelor loveau stafia unei secunde —
sub foamea ascuțită a păsărilor de fier
doar spânzuratul se răsucea strâns în îmbrățișarea
frânghiei.


lată-mă pregătit așadar
și dus între baionetele grăbite
ale secolului, învelit în cearșafuri ude
pentru marea fotografie a secolului. Trezit de foarte
dimineață pentru marea fotografie a secolului.
Vopsea albă pe față, să par cât mai viu,
vopsea albă în păr, să par cât mai tânăr,
vopsea albă scurgându-se pe un peisaj cât mai alb —
să pară totul cât mai adevărat
să pară totul cât mai adevărat!

O mașină de fier
o câmpie de fier
o iarbă de fier
un aer de fier scurgându-se cu zgomot pe sub poarta
înțepenită a fabricii de fier.

Totul s-a șters
totul s-a uitat
totul a trecut totul
totul, numai marea fotografie
are o gaură în frunte astupată cu hârtie de ziar...


O mașină de fier
o câmpie de fier
o iarbă de fier
o statuie de fier strângând în brațe copilul de fier
al viitorului.

Totul s-a șters
totul s-a uitat
totul a trecut
(iar fotografiile sfârșitului de secol,
iar automobile vechi cu șofer neamț,
iar descoperirea Polului Nord și primul
zbor peste Canalul Mânecii,
iar zeppeline și iar gulere de blană,
His Master Voice și fotografiile cenușii ale
prințului asasinat la Sarajevo,
iar oameni căzuți din cer și iar bunicul
parașutat peste câmpia de fier
care scuipa foc
care scuipa fier, care scuipa fier —
ah, debarcarea
ah, debarcarea!!).


Iată-mă pregătit așadar
pentru marea fotografie a secolului,
cu lacrimi de glicerină curgându-mi din ochi
pentru marea fotografie a secolului.
O sticlă cu vopsea roșie izbită de pereți —
sângele trucat al fotografiei secolului.
În spatele meu,
dintre cârje, atele și bandaje murdare
îngerul de fier ca o insectă ciudată
mă-mpinge tot înainte
la poarta înțepenită a fabricii de fier. —


Totul s-a șters
totul s-a uitat
totul a trecut —
oameni de fier șterg cu bureți de sârmă
o dimineață informă de fontă răcită...
O sticlă cu vopsea roșie izbită de pereți —
sângele trucat al fotografiei secolului.


Iată-mă pregătit așadar!


„Marea fotografie“,
în volumul 'Ninsoarea electrică',
Editura Cartea Românească, București, 1979

Panait Cerna - Părâul și floarea


Părâului se tânguiește-o floare:
"Ce blând erai în vremuri mai senine!
Purtai în unde numai dezmierdare.

Plecată peste valurile-ți line
Aveam tăria pururi lângă mine,
Iar noaptea-mi coborai și-o stea pe-aproape.

Vorbind mereu de cer, de paradisuri,
Îmi strecurai în suflet foc și visuri
Și mă lăsai cu umede pleoape.

Și mă plecam robită dezmierdării,
Mireasma mea o dăruiam suflării,
Și zi cu zi te-aveam mai drag, blajine.

Căci steaua mea trăia numai prin tine
Și tu-mi trezeai viața fără nume
Nelămuritul zbor spre altă lume;

De-aceea îți iertam, când, plin de teamă,
Îmi murmurai cuvinte de iubire
Ci tu erai copil și nu-ți dai seamă…

...Dar vremea ți-a răpit acea blândețe;
Tot crești mereu, și fără stăpânire,
Azi îmi arunci cuvinte îndrăznețe;

Azi cerul meu numai arar se-arată,
De mult ce plângi și te frămânți în spumă,
Mi-e fața-n veci de lacrimi râurată;

Iar când vorbesc cu steaua mea, vâltoarea
Îmi fură vorbele și le sugrumă
Și astfel tu ne turburi sărbătoarea...

Tot plângi, și chemi, și blestemi: Vino! Vină!
Și tot mă-ndoi… Dar ce sunt eu de vină,
Că tu îți farămi trupul în vâltori?

Și pentru ce-aș porni cu tine-n vale?
Să văd cum oglindești tot alte flori,
Plecate peste zâmbetele tale?

Prefă-ți în aburi picurile grele,
Și spulberă în vânt durerea toată,
Și uită-mă singurătății mele!

Mi-e dor, mi-e dor de tihna de-altădată!..."

Secă izvorul, cu durere mare,
Ca să-mplinească ruga ei fierbinte
Dar cine nu ascută-o rugăminte,
Chiar crudă, ce-a pornit de la o floare?

Fugi nebun părâul; dar cu dânsul
Se șterse și a cerului icoană
Și-acolo unde-și legănase plânsul,
Adânc brăzdată-i glia, ca o rană…

Pe țărm pustiu jelește-acum o floare:
"O, Doamne, unde mi-e pribeagul oare?
Hrăniți-l, norilor, cu răpezi ploi!

Cu glas de neodihnă să se plângă,
Să mă lovescă, mijlocul să-mi frângă
Dar să-mi aducă cerul înapoi!..."

Liviu Rebreanu - Adam şi Eva ( teatru radiofonic)