Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Octavian Goga - Dăscăliţa


Când, tremurându-şi jalea şi sfiala,
Un cânt pribeag îmbrăţişează firea,
Şi-un trandafir crescut în umbră moare,
Şi soare nu-i să-i plângă risipirea,
Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,
A vremii noastre dreaptă muceniţă,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnică, bălaie dăscăliţă.

Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestită,
Tu eşti din leagăn soră cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispită.
Cununa ta de zile şi de visuri
Au împletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,
Şi mână nu-i atâtea ştiutoare.

Moşnegi, ceteţi ai cărţilor din strană,
Din graiul tău culeg învăţătură,
E scrisă parcă-n zâmbetele tale
Seninătatea slovei din scriptură.
În barba lor, căruntă ca amurgul,
Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,
Căci văd aievea întrupat ceaslovul
În vorba ta domoală şi cuminte.

La tine vin nevestele să-şi plângă
Feciorii duşi în slujbă la-mpăratul,
Şi tu ascunzi o lacrimă-ntre slove,
În alte ţări când le trimiţi oftatul...
Şi fete vin, să le-nfloreşti altiţa,
La pragul tău e plină ulicioara,
Şi fetele îşi şopotesc în taină:
„Ce mâini frumoase are domnişoara!“.

...Aşa, grijind copiii altor mame,
Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară,
Iar căpătâiul somnului tău vitreg
De-un vis deşert zadarnic se-nfioară.
Tu parc-auzi cum picură la geamuri
Un ciripit de pui de rândunică
Şi-un gând răzleţ îţi înfierbântă tâmpla,
Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.

Sfios, amurgul toamnei mohorâte
Îşi mişcă-ncet podoaba lui bolnavă,
Ca din cădelniţi fumul de tămâie,
Prelung se zbate frunza din dumbravă.
Tu stai în prag, şi din frăgar o frunză
La sânul tău s-a coborât să moară,
Iar vântul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasă domnişoară...

Paul Celan - Puternica fortăreaţă


Ştiu cea mai înserată casă:
un ochi mult mai adânc decât al tău priveşte-acolo.
Pe coamă marea flamură-a mîhnirii fîlfîie:
pînza ei vede - tu nu ştii că ai ţesut-o.
Şi zboară sus, de parcă n-ai ţesut-o tu.
Cuvântul, de la care bun rămas ţi-ai luat, îţi spune-n poartă bun venit,
şi tot ce te-a atins, şi fir de iarbă, inimă şi floare,
de mult e-acolo oaspete şi nu te mai atinge niciodată.
Dar tu păşeşti în casa aceea la oglindă
şi astfel cele trei, şi floarea, inimă şi fir de iarbă, te privesc.
Şi ochiu-acela mai adânc îţi soarbe-adîncul ochi.

Paul Celan - Cămaşa morţilor


Ce tu ţesut-ai din ceva uşor,
eu port în cinstea pietrei.
Când ţipetele-n beznă le
trezesc, ele adie.

Ades, cînd am a mă bâlbâi,
face uitate falduri,
şi cel ce sînt îi iartă
celui care-am fost.

Dar Domnul haldelor
îşi bate ne'nţeleasa tobă,
şi cum un fald cădea,
întunecatul fruntea o-ncreţeşte.

Mircea Dinescu - Balada celui plecat


Am iubit urîte dar deştepte
şi frumoase fără căpătîi, n-am avut iubirea cea dintîi
n-a avut răbdare să m-aştepte.Îngerul ca unghia întoarsă
mi-a crescut în carne dimpotrivă,
mi-aţi adus la naştere colivă
şi la groapă dric cu cioc de barză.Zilele bolesc pe-aici ca anii,
anii – zilieri trecuţi prin fermă.
Vă uitarăţi cu binoclu-n spermă
cum vîslesc strămoşii mei, ţiganii.Haida-de! De-a lungul şi de-a latul
m-aţi vînat cînd nu eram acasă.
Chiar şi-acum cînd stau întins pe masă
eu sositul rîd de eu plecatul.

Nichita Stănescu - Poveste sentimentală


Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu – la cealaltă,
că două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vîrtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pãmânt,
numai ca sã privesc iarba-nclinataăde căderea vreunui cuvînt,
ca pe sub laba unui leu alergînd.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vîrtej aproape vãzut,
structura materiei, de la-nceput.

George Ţărnea - Scrisoare de bun rămas


iubito cîtă lume-i între noi
numărători de ploi din doi în doi
şi dintr-un ochi de dor necunoscut
cîte zăpezi pe buze ţi-au crescutasculta-mă şi lasă-mă să strig
mi-e frică de-ntîmplare şi mi-e frig
şi nu mai vreau să ştiu pin`la sfîrşit
cine-a iubit frumos, cine-a gresitcine-a făcut spre noapte primul pas
cine-a plecat din joc cine-a rămas
cine şi-a smuls pereţii rînd pe rînd
cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gindcine-a pierdut şi cine-a cîştigat
de toate-nlănţuit sau dezlegat
cine-a crezut mai mult în celălalt
sub cerul prea senin sau prea inaltcind am să uit cum sună glasul tău
decît tăcerea ce-mi va fi mai rău ?
şi cum să pot sub stele înnopta
cînd nu mai ştiu ce-nseamnă umbra ta