Cezar Ivănescu - Turn

! faţa mea supusă la cîte n-a fost, peste zi,
ca untdelemnul au curs pe ea
vorbe, rîsete şi plînsete. noapte, te invoc !
vin acasă şi cînd toţi adorm
mă trezesc în faţa mesei şi-a hîrtiei albe :
blîndă hîrtie, tu-mi eşti ca o mască
pe care o scot de pe faţă
şi pe spatele căreia îmi scriu viaţa,
curată mască, tu nu spui nimic,
degeaba faţa galbenă de încordare !
zic o vorbă : între perfecţiunea vieţii
şi a morţii un vierme cît un cal sălta,
între perfecţiunea vieţii şi a morţii
un vierme cît un cal mişca, şi-apoi tac...
acest cîntec nu e altceva decît
o întrunire de voci care mă apasă !