Car, car!
într-un copac de corn stă corbul izolat greşit
gramatical între ghilimelele maro-închise de păstăi zornăitoare
în vântul îngheţat.
Car, car!
erupe hilar croncănitul toxic al ciudatului pirat
care a ajuns aproape simbol graţie graseatei invenţii EdgarPoetice
de tipul Marlboro (pardon: Nevermore!).
Niciodată! Nevermore!
strigă dimpreună cu aripatul
pirat pasiunile trecute în dragoste infimă, după care a rămas
doar gol de inimă, gol în piept de robot şi roboată ajunşi a se
preface că se poate trăi din teorie şi semiconductori gâdilaţi
de curent (absent, din considerente politico-economice).
Car, car!
calvar de suflete inexistente în EdgarPoetice jocuri
de ne-noroc ale amoroaselor giugiuleli înnobilate de fumul de
Marlboro (pardon: de „Nevermore!”) la vreun bal de-mascat.
Car, car!
strigă un ornic care, pentru anunţarea orelor
inexacte, nu are cuc, ci corb.
Car, car!
şi
Nevermore! –
din ceasul cu pirat aripat se dezghioacă în
infinit acest cucuit-corbuit răguşit, risipindu-se ca nişte aşchii
de neagră poveste.
Vânt îngheţat...
1991
