Telescopul cu lentile tulburi ale inconştientului
pare a contura o stare de detestare
a ceea ce s-a crezut a fi
marile amurguri zeieşti
eroice sau
pur şi simplu homeriene
cu sirene ce se zbat ca peştele pe uscat
urlând-implorând ajutor în loc să cânte
dulce-dulce
ademenitor-ademenitor
şi
vreun posibil Odiseu poate sta ne-imobilizat de catarg
fără ceară în urechi – nimic nu-l mai ispiteşte
nimic nu mai e „de te-ndeamnă, de te cheamă”
şi el îşi zice: „tu rămâi la toate rece”
şi
fără eforturi sau efecte speciale
chiar rămâne...
Iar tu, naivule Orfeu
pentru a putea răzbate prin forfota atâtor inşi impasibili
refugiaţi din uitatele epopei
ar trebui să porţi o sirenă cu
scăpărătoare lumină de semnalizare
asemeni urgenţelor care
prin menirea lor
strunesc viermuiala străzilor
ignorând interdicţiile semafoarelor...
Ar trebui să porţi
girofarul unei sirene cu lumină agitată
clocotitoare
scăpărătoare prin
ne-eroicele astea amurguri profane...
1983 // 19.VII.1991
