Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Traian T. Coşovei - Stare de spirit


Trec secundele cu felinare de ceata
(in numele lor voi trai, voi trai)
cu capul infipt in norii de gheata
ai anului doua mii.
Pe strada vor creste imbatrinind pe asfalt
oameni de fier, cruciade de copii
purtati incet, cu capetele retezate
de muzicantii anului doua mii...

Ah, intimplarile lui nicaieri si niciodata
amintiri albastre si rosii vor fi
sapate-ntr-o coala inalta de piatra
pentru zeii anului doua mii.
Tineretea mea va arde cu flacara albastra
in orasul parasit de stafii –
unde ne surideau cazind de la ferestre
manechinele anului doua mii.

Intr-o casa cu peretii de sticla
tu ma-ntrebai: ce va fi,
ce va fi?...
Bufonul ridea pictind pe latratul ciinelui
tristetea anului doua mii.