Traian T. Coşovei - DESPRE SINGURATATEA BETONULUI ARMAT

E atât de cald încât, peste drum,
cimitirul a ramas fara cruci.

Cred ca am sa ma mut cu tot cu batrâna proprietareasa,
cu godinul ei ruginit,
cu icoana al carei rasarit de mult s-a pierdut,
departe, departe, cât mai departe,
în Gorki Parc.

Acolo e liniste în zilele în care nu trec aerostate
nerabdatoare de aplauze -
acolo e cald în dupa amiezile în care câinii
se pisa pe vechea lor ordine.
Acolo e frig când sunt deshumati cei care au avut curajul de a se privi
în apele adînci ale zilei de ieri. Si pestele cu lame argintii, alesul...

Vreau sa iau lumea de la capat,
pas cu pas,
litera cu litera,
cuvânt cu cuvânt.

Ma visez în fata unui ecran tresarind la amintirea luminii.
Într-o sala îndestulata de fluieraturi, huiduieli si ovatii,
vreau sa astept caderea definitiva a întunericului.

Vreau sa ma apar, chiar asa,
proaspat barbierit, cu lacrimile sterse,
în fata pensionarilor din Gorki Parc.

Despre patinatorii din Gorki Parc
nu se mai vorbeste nimic…
Cântarele au aceeasi masura a indiferentei,
pastreaza aceeasi imprecizie a absentei.

E iarna. Punct.
Cât cântareste sufletul tau?