Traian T.Coşovei - Omul care asteapta la ceas
Ia, gura, stinge tigarea, mucles, jos clanta!
Eram singur cu don’ plotonier Sanchio Panza.
Se cam întunecase romanta
Si din ceas curgeau doar robinete de noapte, de frig si de fier.
Îmi vedeam de viata mea prin ochii lui don’ plotonier
Se cam alesese praful de pusca din copilaria mea cu pietre
bâlbâiam numai sarumâna si sarumâini.
Traversam o pustietate de mucava, o butaforie de sentimente
dadeam din coate sa ajung din urma celuloza cu evenimente–
perle date la porci…
Mama, mama, din ce fire ma împletesti sau ma torci
lânga ceas, la subsuoara cu ziarul de mâine, cu pantofii de lac?
La satelit, prin punga de aurolac
paream infinit: un grajdar si birjam
niste cai de caruta, ma zvârcoleam între om si maimuta fara sa am habar.
Eram o viata data la zar
tricotata din cele mai mici amanunte de zdrente…
La ceasul oprit asteptam –
purtam pe umar parpalacul tocit al unei absente.
