Trec norii în suite de ipoteze
arhitecturale
peste pusta înţelenită.
Din când în când
şi
din gând în gând
prin rare ochiuri de senin
şoimi de aur străfulgeră-n
coborâri
acro-
ba-
ti-
ce
acro-
săl-
ba-
ti-
ce
peste
prada umbrelor alergătoare pe pământ
peste vătuii dorului agonizând
prin stepa sufletului meu
şi ea
aşijderea
de o adâncă însingurare
în care
arde inima-mi ce deapănă
descântec de alinare:
De prinzi şoimul cel de aur
să stropşeşti în măcinare
gheara lui de răpitoare
şi cu gând de înturnare
şi cu simţ de întremare
s-o presori pe ce te doare.
De prinzi şoimul cel de aur!...
11.VI.1988
