Cezar Ivănescu - Către discipoli (IV)

Pentru Gabriela şi Gelu


! i-am iubit pe cei ce m-au urît,
vecinic prigonit n-am omorît,
vecinic fără Ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

! Suflet de cînd Lumea s-a-nceput,
Suflete cît Lumea şi mai mult,
Suflet fără ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

Suflet care toate cele poţi,
Lumea-ntreagă din ţîţîni s-o scoţi
pînă şi pe Domnul poţi să-l schimbi,
de ce-n Trupul meu bolnav te plimbi?
Suflete, ţi-i drag de trupul meu,
nu l-ai vinde nici pe Dumnezeu,
îndurare-te-ai chiar şi de el, –
trupul meu ca pulberea la fel
dar urnind doar el, firav, din loc
Roata Legii, un vîrtej de Foc,
Suflet fără Ţară, fără grai,
Sufletul meu Vecinic mă plîngeai:
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !

! azi cînd ştiu că sînteţi mai presus
decît Platon, Buddha sau Iisus,
oricare din Voi, discipol blînd,
galaxii cu sufletul mişcînd,
oprind Soarele pe cer şi-apoi
liberîndu-l oricare din voi,
voi înlănţuind ca într-un ştreang
şi Apocalipsă şi Big Bang,
voi şi voi rămînere-aţi mereu
pururea mirarea-n Dumnezeu,

azi vă rogu spun cu plînsruga–,
parcă n-aş mai vie- şi n-aş mai vrea,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc,
eu n-aş vrea, n-aş vrea să mai trăiesc,
frică mi-i că doar te chinuiesc !