Mihai Eminescu - Care-o Fi In Lume...

Care-o fi în lume si al meu amor?
Sufletul întreaba inima cu dor.

Va fi manastirea cu zidiri cernite,
Cu icoane sânte si îngalbenite,

Va fi vitezia cu coif de arama
L-ale carei flamuri patria te cheama,

Ori va fi o dulce inima de înger
Sa mângâie blânda ale mele plângeri?

L-am catat în lume. Unde o sa fie
Îngerul cu râsul de-alba veselie?

Unde o sa-l caut, mare Dumnezeu...
Poate-i vo fantasm-a sufletului meu?

Ba nu, nu! Oglinda sufletului meu
Îmi arat-adesea dulce chipul sau,

Caci oglinda-i rece îmi arat-o zeie
Cu suflet de înger, cu chip de femeie,

Dulce si iubita, sânta si frumoasa,
Vergina curata, steaua radioasa,

Si sa ma iubeasca, s-o iubesc si eu,
Sa-i închin viata sufletului meu.

Dar ce râde lumea? Ce râde si spune?
, , Femeia nu este ce crezi tu, nebune.

Fata ei e-o masca ce-ascunde-un infern
Si inima-i este blestemul etern,

Buza ei e dulce, însa-i de venin,
Ochiu-i te omoara, când e mai senin.

Si-apoi ce-i amorul? Visu-i si parere,
Haina stralucita pusa pe durere".

Dar daca e astfel, unde-i a mea zâna
Cu chipul de înger muiat în lumina?

N-a fost niciodata. De-a fost vrčodata,
Atunci în mormântul cel rece o cata.

De n-a fost ­ imagina-ti singur în tine
Un înger din ceriuri cu aripi senine,

Pe care deodata cu sufletul tau
Pe lume-l trimise de sus Dumnezeu

Si care-nainte de-a-l întâlni tu,
În sufletul mortii fiinta-si pierdu.

Si cânta pe-ast înger de dulce amor
Si plânge-l cu jale si plânge-l cu dor;

Din sufletu-ti rece tu fa o gradina
Cu râuri de cânturi, cu flori de lumina;

Colo-n cimitirul cu cruci risipite
Te primbla adese cu gânduri uimite;

Alege-ti o cruce, alege-un mormânt
Si zi: Aici doarme amorul meu sânt;

Si cânta la capu-i si cânta mereu:
Dormi dulce si dusa, tu, sufletul meu!