Constantin Noica - despre Marin Preda

„Poate că ,,a gîndi moartea" e o imposibilitate filosofică (Jankelevitch), dar îi rămîne fiinţei dubla şansă de a medita asupra morţii, sau a se gîndi la viaţă. Această ultimă alternativă e înţeleasă de Marin Preda în spiritul recomandării antice, a lui Seneca, de a ne trăi fiecare oră a existenţei, ca şi cum ar fi cea din urmă: „quasi ultima".. Exponentul metaforei viaţă-moarte este, tocmai de aceea, în universul prozatorului, personajul. El exprimă cel mai bine şi „degradarea" tragicului, şi potenţarea altfel a tragediei „fără sublim", proprie unei istorii determinate. E de observat, în acest sens, că nici unul dintre protagoniştii romanelor - cu excepţia, poate, a lui Ilie Moromete, în măsura în care el reprezintă moartea unei întregi civilizaţii tribale-ţărăneşti - nu e un erou tragic, în accepţiunea clasică a termenului, în schimb, fiecare poartă stigmatul „degradării", presimţit de nara­torul însuşi: experienţa lui Surupăceanu, a „risipitorilor", a lui Niculae (din Marele Singuratic), Ştefan Paul (din Delirul), în fine, a lui Petrini, toate stau sub semnul eşecului. Chiar dacă moartea e mereu prezentă, în varii ipostaze, în materia epică, finalul acestor proze nu e şi moartea, protagonistului, care o evită şi o depăşeşte, fie că e vorba de tentaţia sinuciderii, boală etc, fie că eroul era ameninţat cu suprimarea violentă (crimă, condamnare, execuţie). Toate romanele se încheie cu o despăr­ţire, înţeleasă şi ca o desfacere de iluzii, obsesii, egotism, eros, ca în Ultima noapte... a lui Camil Petrescu. Despărţirea e însă „o repetiţie a morţii" (Cel mai iubit... II, p. 135); o „învăţare" a ei, de fapt. Prin parcurgerea unei experienţe-meditaţie, însăşi neliniştea (frica) morţii se modifică, în sensul heideggerian al „des-absurdizării" feno­menului 3, de conştientizare a unui „Sein-zum-Tode". Prin trăirile -limită succesive, eroii lui Preda ne apar în final „liberi pentru moarte", iar morala existenţei lor se luminează în revelaţia ritkeană: „A trăi nu înseamnă niciodată decît a-şi trăi moartea". Astfel, poate că metafora lungului discurs despre moarte din creaţia iui Marin Preda îşi găseşte cea mai apropiată analogie în celebra gravură a lui Durer Cavalerul, Moartea şi Diavolul. ”

C. Noica