Ion Barbu - Arca

În turburatu-mi suflet am construit o arcă
- Informă nălucire de biblic corăbier -,
Şi turme-ntregi de gînduri pe puntea ei se-mbarcă,
Noroade-ntregi, plecate puternicului cer.
E vremea să se-abată mînia lui! O ploaia
De stropi rigizi întinde zăbrele de oţel.
Corabia aleargă… în negura greoaie,
Corabia se-nclină, şi-aleargă fără ţel…
Şi cel din urmă creştet de munte se cufundă…
- Spre care ţărm, Stăpîne, spre care Ararat
Din brumă depărtării mă poartă-adîncă undă?
S-a coborît pe ape linţoliu-ntunecat.
Aud cum se destramă un suflet undeva,
Departe, în a ploii acidă melopee…
E noapte-n larg… Iar arca te aşteaptă, Jehova,
Pe mările din suflet să fereci curcubee.