Leo Butnaru - Din experiența unui traducător

  

1.

uneori 
precum totdeauna de fapt
când traduc din poezia lumii
mă gândesc naiv că 
şi libera circulație a poeziei
ar putea modifica oarecum
starea de spirit din vămi – mereu
apăsătoare  
pentru bietul ins cu paşaportul în mână;
ar putea modifica contextul 
lipsei de text – muțenia înfiorată din
vămi...

dar în genere
când traduc din poezia lumii
mă mângâi cu speranța că... –
dar mai bine zis
cu un concomitent sentiment de admirație şi pocăință...

2. 

după ziua sa de muncă
în vămile dintre literaturile lumii
un traducător începător
dar bun 
însă din păcate ajuns nebun de legat
bate cap în cap două poeme – cel original
cu cel tradus
de ți se creează impresia că ar ferfenița un iluzoriu papirus
astfel dânsul scutură ceea ce s-ar părea că e în plus
şi în original
şi în ceea ce a tradus
după care
o ia de la început cu translația
din ce-a mai rămas în original modelând
ce ar trebui să rezulte în limba şi literatura sa natală
uneori – după bătaia în draci a textelor cap în cap
sens în sens
puls în puls
întâmplându-se să rămână foarte puțin din discursul inițial
alias poemul
puțin ajungând şi în albia traducerii
dar mai grav – spre bucuria traducătorului –
ceea ce rezultă e un cu totul alt poem
ce mai că (maică!) nu are nimic în comun
cu originalul şi traducerea acestuia – pur şi simplu
după insistenta metodica nemiloasa bătaie cap în cap
sens în sens puls în puls trop în trop
a aceluiaşi poem în cele două înfățişări ale sale
original – avers traducere – revers
poți ajunge la propriul tău poem original
pe care altcineva să-l traducă în limba textului original
pe care l-ai bătut cap în cap cu varianta traducerii tale
ca iluzie a oareşicărei posesiuni
sau a dorinței de a cita din Ecleziast: deşertăciunea
umplerii golului golurilor...