Memorial

! voi începe zicând că mă simţeam
atât de singur asemeni acelui
Prinţ al Trandafirului da da
trandafirii sunt sângele Prinţului
care moare la pragul revelaţiei
unei realităţi (nu-şi suportă
fiinţa) Invizibilul fără
voinţă: oh, suferinţă însângerată
în care trăim. şi din acel câmp
de trandafiri am plecat:
mă simţeam atît de singur
fără sânge ca un corp defunct
de sfântă… şi acolo… ce vedeţi,
domnule? iat-o pe acea femeie
frumoasă care îmbătrâneşte
cu aerul că împrumută un surîs
morţilor: lăsa-ţi-mă să-i spun:
Doamnă, dumneavoastră sunteţi
pentru mine atât de sfântă, atât
de sfântă, numai spuneţi-mi…!