Traian T.Coşovei - Legiunea franceză

Ningea peste noi cu chirie –
e şi ninsoarea asta o meserie;
stăteam tolăniţi într-o garsonieră de lacrimi şi amintire.

Voiam să latru la lună, să fiu, în sfârşit, patruped
numai bun de făcut din el tobe, mănuşi şi gulere tandre de blană.

Mă prefăcusem prieten la cataramă
cu îngerul negru care îmi strălucea pe acoperişuri de epoleţi…
Trăiam şi iubeam din pereţi în pereţi.

Afară, în iarna de lacrimi, ningea peste noi cu chirie pe viaţă.
Ne lingea existenţa peste bot, peste faţă.
Ne lua cu frigul, ne umfla cu duba –
învăţasem – în germană, în rusă – să dăm sărumâna.

Mă dresaseră să dau locul bătrânelor în tramvai până surzeam:
nu mai silabiseam cuvintele între ham şi-ntre miau.

Zăceam înghesuit printre silabe, ştiuci şi stavrizi de cuvinte:
mori de nisip, mori de vânt şi de apă – la masă
când, haţ! a venit don’ plotonierul cu coasă…

Îl auzeam cum pedalează din glas, cum sapă şi sapă:
Auzi, bă, ăsta de ce nu patinează sau crapă!?