- Oltule, Oltețule!
- Seca-ți-ar pâraiele,
- Să crească dudaiele,
- Să trec cu picioarele.
- Oltule, râu blestemat,
- Ce vii așa tulburat,
- Și te repezi ca un zmeu
- De-mi oprești pe Nițul meu?
- Schimbă-ți, schimbă-ți apele,
- Slăbește-ți vârtejele,
- Să-ți văd pietricelele;
- Când trec fetișoarele,
- Să le speli picioarele.
- Iaca neica, nu e neica,
- Nu e neica, plânge leica!
- Dacă mi-ar fi fost neicuța,
- L-ar fi cunoscut leicuța!
- Vântule, du-te de-i spune
- Că zăbavele nu-s bune,
- Că leicuța-i duce dorul
- Și i-a-nțelenit ogorul!
- Vino, Nițule, băiete,
- Ce faci puica să te-aștepte?
- Busuiocul a-nnegrit,
- Rozmarinu-a-ngălbenit,
- Leica plânge, tot jelește
- Și ca ei se veștezește!
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Oltul
Prutul - poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
- Prutule, râu blestemat![1]
- Face-te-ai adânc și lat
- Ca potopul tulburat!
- Mal cu mal nu se zărească,
- Glas cu glas nu se lovească,
- Ochi cu ochi nu se-ajungă
- Pe-a ta pânză cât de lungă!
- Lăcustele când or trece,
- La ist mal să se înece!
- Holerele când or trece,
- Pe la mijloc să se-nece!
- Dușmanii țării de-or trece,
- La cel mal să se înece.
- Iar tu-n valurile tale
- Să-i tot duci, să-i duci la vale
- Pân' la Dunărea cea mare,
- Pân' în Dunăre și-n mare!
- ↑ Prutule, râu blestemat. Înainte de luarea Basarabiei de moscali, cântecul zicea: Nistrule, râu blestemat, fiindcă toate relele veneau de peste Nistru.
Vasile Alecsandri - Zburătorul
Dragă, dragă surioară,
Nu știi cântecul ce spune
Că prin frunzi când se strecoară
Raza zilei ce apune,
Zburătorul se aruncă
La copila care vine
Să culeagă fragi în luncă,
Purtând flori la sân ca tine?
Fragii el din poală-i fură
Cu-a sa mână nevăzută,
Și pe frunte și pe gură
El o mușcă ș-o sărută.
Soro, buza-ți e mușcată!
Fragii, poți să le duci dorul.
Spune,-n lunca-ntunecată
Nu-ntâlniși pe Zburătorul?
Dragă surioară, dragă,
Cântecul mai spune încă
De-acel duh c-ades se leagă,
Când e umbra mai adâncă,
De copila mândră, albă,
Ce culege viorele,
Purtând pe ea scumpă salbă,
Scumpă salbă de mărgele.
Salba el râzând i-o strică
Cu-o plăcută dezmierdare
Și de fieșce mărgică
Lasă-o dulce sărutare.
Pe sân, dragă, ești mușcată!
Salba, poți ca să-i duci dorul.
Spune,-n lunca-ntunecată
Nu-ntâlniși pe Zburătorul?
Astfel vesel pe-o cărare
Glumeau gingașele fete.
Iar în luncă stau la zare
Doi voinici cu negre plete
Și, cântând în poieniță,
Aninau cu veselie
Unu-o salbă-n chinguliță,
Altul flori la pălărie.
- 1845, București
Alba de la munte - poezie culeasă de Vasile Alecsandri
- „Albo, Albo de la munte!
- Ce-ai pus fesciorul pe frunte[1]
- Că ți-au ieșit vorbe multe."
- „Las' să iasă că nu-mi pasă,
- Inima-mi de dor e arsă,
- Că bădica-i dus de-acasă,
- Să-mi cosească fân cu rouă,
- Frânge-i-s-ar coasa-n două,
- Să vie la alta nouă!
- Să-mi cosească fân, costrele,
- Facă-și coasa bucățele,
- Să vie-n brațele mele!
- Să-mi cosească fân cu floare,
- Ca să-mi fie de răcoare
- La cap și la țâțișoare.
- Zică lumea, că-i dau pace,
- Eu m-oi purta și voi face
- După cum lui badea-i place.
- Zică lumea ce va zice,
- Ea n-a putea să ne strice,
- Dragostea să ne-o ridice;
- Că mă ține badea bine,
- Inima lui e la mine
- Ș-a mea o poartă cu sine.
- Inima lui îmi grăiește,
- Ș-a mea lui încă-i șoptește;
- Una de alta dorește,
- C-amândouă sunt legate
- Cu legături înfocate
- Ș-una pentru alta bate.
- Acel lanț ce le cuprinde
- Între ele când se-ntinde
- Cu mare foc le aprinde,
- Iar când s-adun amândouă,
- Atuncea parcă le plouă
- O răcoreală de rouă.
- Așa le e jurământul,
- Îs legate cu cuvântul
- Să le despartă pământul!"
- ↑ Româncele de pe malul Dunării și o parte din acele de la munte poartă fesuri mici roșii pe cap. Cucoanele bătrâne din generația trecută purtau fesuri albe și, pe deasupra fesurilor, testemeluri subțiri de Tarigrad împodobite cu bibiluri.
Vasile Alecsandri - Altarul mănăstirii Putna
Domnul Ștefan, viteaz mare, ce-a dat groaza prin păgâni,
Locaș sfânt creștinătății astăzi vrea să facă dar,
Și pe malurile Putnei, cu vitejii săi români,
Însuși merge să aleagă locul sfântului altar.
Mare obștie-l urmează și pe culme se lățește,
Precum aburii pe baltă când lumina asfințește.
Căpitani, ostași cu zale și cu platoșe de fer
Pe-ai lor cai sirepi stau mândri ca la semnul de război.
Al Moldovei steag de fală fâlfâie falnic în cer;
Buciumul vuiește-n munte, sună valea de cimpoi.
Iată că lângă-o movilă domnul Ștefan s-a oprit!
Totul tace!... ochii țintă, stă poporul neclintit.
Trei ostași cu arce-n mână pe movilă-acum se urcă;
Doi, ca zimbrul, ageri, mândri, nalți ca bradul de la munte,
Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brâu paloș, și pe frunte
Cu-a lor lungi și negre plete se coboară-o neagră țurcă.
Ei ades cu-a lor săgeată repezită sus, în nor,
Printre-a fulgerelor focuri au oprit vulturu-n zbor.
Multe fiare din cei codri, mulți dușmani tineri, semeți,
Drept în inimi, drept în frunte au simțit a lor săgeți,
Căci ei sunt arcașii vrednici ai lui Ștefan domn cel mare,
Ce-și gătește-acum săgeata s-o izbească-n depărtare.
Copii, trageți... eu vreau astăzi să mă-ntrec în arc cu voi.
Astfel zice domnul Ștefan!... iar voinicii amândoi
Se plec, arcele-și încoardă, trag... săgețile lor zboară,
Spintecă repede vântul ce dă foc și vâjâiește,
Se tot duc, se duc ca gândul, și de-abia ochiul zărește
Pe câmp departe, departe locul unde se coboară.
"Ura!-n ceruri se ridică! Urlă dealul, clocotește!
Să trăiți, copii! le zice Ștefan, ce-acum se gătește.
Zbârnâie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vânt,
Piere, trece mai departe, șî-ntr-un paltin vechi s-a frânt.
Acolo fi-va altarul! zice falnicul monarc,
Ce se-nchină și se pleacă pe războinicul său arc.
Să trăiască domnul Ștefan! mii de glasuri îl urmează,
Și poporul jos, pe vale, umilit îngenunchează!
- 1843, Bucovina
- "Subiectul acestei balade l-am cules în Bucovina, și chiar la mănăstirea Putnei, unde se află mormântul eroului care a zidit-o."
Dorul II
Frunză verde mărăcine,
Nimic se prinde de mine!
De când dorul m-a lovit
Mințile mi-au rătăcit;
De când dorul m-a cuprins,
Sufletul mi s-a aprins!
Sui în deal, cobor în vale
Și-mi pierd ziua tot pe cale;
Valea sui, dealul cobor,
Îmi trec viața tot cu dor.
Puiculiță, floare-n gură!
Când te văd în bătătură
Îmi uit plugu-n arătură
Sapa-nfiptă-n curătură,
Și las boii ca să pască,
Plugul să se ruginească
Și sapa să putrezească.
Alei! puico, dac-ai vrea,
Patru pluguri aș dura,
Țara-ntreagă aș ara.
Graiul dulce de muiere
Varsă-n suflet mângâiere
Și dă omului putere
Ca să facă tot pe vrere.
Dar nu vrei, sărman de eu!
Și eu mor de dorul tău!
Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Dorul
Vine dorul despre seară,
Despre zori el vine iară
Și-mi grăiește și mă-ntreabă
De ce sunt cu fața slabă?
Eu zic dorului cu jale
C-am iubit fără de cale,
Eu zic dorului plângând
C-am iubit fără de rând.
Dorul râde și se duce,
Bate-mi-l-ar sfânta cruce.
De-ar fi dorul vânzător
Și badea cumpărător,
Eu pe dorul vinde-i-aș,
Pe badea cumpăra-l-aș,
Ca să-mi fie de-ajutor
Să mă apere de dor.
Din volumul Poezii populare ale românilor Partea II: Doine şi hore, adunate şi întocmite de Vasile Alecsandri.
Vasile Alecsandri - Dorul româncei
De-ar vrea bunul Dumnezeu
Să-mi asculte dorul meu!
De-aș avea un copilaș,
Dragul mamei îngeraș!
Cât e ziuă, cât e noapte,
I-aș șopti cu blânde șoapte.
Cât e noapte, cât e zi,
Tot la sânu-mi l-aș păzi!
L-aș păzi, l-aș dezmierda,
Mii de sărutări i-aș da,
Și i-aș zice-ncetițor:
Nani, nani, puișor!
De-ar fi cerul cu priință
Să-mplinească-a mea dorință!
De mi-ar da un băiețel,
Dragul mamii voinicel!
N-ar fi prunc mai fericit
Și pe lume mai iubit!
Alt copil n-ar fi ca el,
Mititel și frumușel!
Obrăjelu-i ca de spume
N-ar avea seamăn pe lume!
N-ar fi ochii nimărui
Dulci ca ochișorii lui!
Iar eu, mândră măiculiță,
Pe-ai săi ochi, pe-a sa guriță
Nencetat l-aș săruta,
Săruta și i-aș cânta.
Și i-aș face-o descântare
Să ajungă-un viteaz mare,
Un viteaz ce-ar străluci,
Cum n-au fost, nici n-ar mai fi!
Și l-aș pune să se culce
Pe-al meu sân, legănat dulce,
Și i-aș zice-ncetișor:
Nani, nani, puișor!
Dorul de țară
- Plânge-mă, mamă, cu dor
- Că ți-am fost voinic fecior
- Și de grijă ți-am purtat,
- Ogorul ți l-am lucrat,
- Iar de când m-am cătănit,
- Viața mi s-a otrăvit
- Că tânjesc în țări străine
- Și tot plâng gândind la tine.
- Mult mi-e dor, mămucă, dor
- De cel codru frățior
- Și de stâna cea cu oi
- Și de cântec de cimpoi!
- Mult mi-e dor, mămuca mea,
- De cea mândră viorea
- Care mă iubeam cu ea!
- Mult mi-e dorul ne-mpăcat,
- Și mă-ndeamnă la păcat,
- Să mă las de cătănie
- Și să fug la ciobănie,
- Orice-a fi cu mine, fie.
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri - Dorul
Cântec de lume
Ah! Mi-e dor, mi-e dor de tine,
Îngeraș cu dulci lumine!
Ah! mi-e dor și plâng de jale
Tot privind în a ta cale.
Zi și noapte cu durere
Duios sufletu-mi te cere
Și cu dulci, cu blânde șoapte,
Te chem vecinic zi și noapte!
Scump odor, dulce iubită,
Unde-i fața ta slăvită?
Unde-i glasu-ți ce pătrunde?
Unde ești, draga mea, unde?
De-ar fi cerul cu iubire,
Mi-ar aduce-a ta zâmbire.
De-ar fi cerul cu-ndurare,
Mi-ar aduce-o sărutare.
Dar, vai mie! vremea zboară,
Zile, veacuri se strecoară,
Ș-ai mei ochi nu văd lumină
Și durerea-mi nu s-alină!
Dorul arde ca un soare
A juniei dulce floare!
Dorul stinge, vestejește
Inima care iubește!
Îngeraș cu dulci lumine!
Ah! mi-e dor și plâng de jale
Tot privind în a ta cale.
Zi și noapte cu durere
Duios sufletu-mi te cere
Și cu dulci, cu blânde șoapte,
Te chem vecinic zi și noapte!
Scump odor, dulce iubită,
Unde-i fața ta slăvită?
Unde-i glasu-ți ce pătrunde?
Unde ești, draga mea, unde?
De-ar fi cerul cu iubire,
Mi-ar aduce-a ta zâmbire.
De-ar fi cerul cu-ndurare,
Mi-ar aduce-o sărutare.
Dar, vai mie! vremea zboară,
Zile, veacuri se strecoară,
Ș-ai mei ochi nu văd lumină
Și durerea-mi nu s-alină!
Dorul arde ca un soare
A juniei dulce floare!
Dorul stinge, vestejește
Inima care iubește!
Costache Negri - Doină
Verde codre și tufos,
Mult cu umbră răcoros,
Vara cît ești de frumos,
Toamna, putred, sîngerate,
A tale frunze uscate,
Roșe, roșe zac pe jos.
Așa vara vieței mele,
Ca dalbele floricele,
Fost-au să fie ca ele;
Dar de chin și muncă mare
Trupul meu hodină n-are
Și mi-i traiul tot în jele...
Vîntul fioros cînd bate
Spulberă-n străinătate
Frunzele veșted picate,
Departe de-a lor tulpină,
Unde-i moartea mai streină,
Și pier prin lume-aruncate.
Așa vîntul de urgie
Aspru suflă-n sărăcie,
Și romînu-n iobăgie
Are, pe-ntinsul pămînt,
Numai locul de mormînt,
Ca să moară-n duioșie.
Daleu ! măi român bărbate,
Mai deșteaptă-te, măi frate !
Că de tine joc își bate,
Și-n robie tot mereu
Te ține-n lanțul cel greu,
Lumea cea fără dreptate.
1844, Mînjina
Poezie transcrisă de A. Papadopol-Callimach după un autograf al lui C. Negri, aflat în posesia lui V. Alecsandri și publicată în Revista nouă, an II (1889-1890), nr. 11-12 (dec.-ian.)
Doina voinicească 7
- Sub poale de codru verde[1]
- O zare de foc se vede
- Și la zarea focului
- Stau voinicii codrului!
- Nu știu zece sau cincisprece
- Sau peste sută mai trece.
- Știu că beau vinațe reci
- Și că frig vreo cinci berbeci.
- Dar nu-i frig ei cum se frige,
- Ci-i anină prin cârlige
- Și-i întorc prin belciuge
- Să le facă carnea dulce.
- Iar cum sta și ospăta
- Căpitanul șuiera,
- Ei ospățul și-l lăsau
- Și la luptă alergau;
- Luptau ei cât ce luptau,
- Potirașii alungau,
- Da-n codru când se-ntorceau
- Nici un os nu mai găseau,
- Că-n urma voinicilor
- Calcă ceata lupilor
- De prin fundul codrilor.
- Jump up ↑ Unii lăutari cântă această Doină în următorul chip:
- Sub poale de codru verde
- O zare de foc se vede,
- Iar la zarea focului
- Stau haiducii codrului,
- Nu știu zece sau cincisprece
- Ori peste sută mai trece,
- Ci mi-și frige un berbece,
- Dar nu-l frige cum se frige,
- Ci-l înfige în cârlige
- Și-l întoarce prin belciuge
- Ca să-i fie carnea dulce.
- Sub umbră de păducel
- Voinicii mănânc din el
- Și din gură zic astfel:
- „Codre, codre înfrunzit,
- Ține-mă-n tine ferit,
- Că nimic nu ți-am stricat
- Și nu mă simt vinovat:
- În tine de când intrai
- Numai o creangă tăiai,
- Armele de-mi atârnai.
- Le-aș fi pus, codre, pe jos,
- Dar pământu-i umedos
- Și fierul e ruginos.
- Codre, codre, dușman ești!
- Tu voinicii amăgești
- Și de dușman nu-i ferești.
- Cât ești, codre, de frunzos,
- Iarna putrezești tu jos
- Și voinicii zac la gros!
Doina voinicească 5
- Bată-l crucea om bogat,
- Om bogat și făr' de sfat!
- Toată vara l-am rugat
- Sa-mi dea bani pe adunat,
- Măcar două, trei parale
- Să-mi cumpăr la copii sare,
- C-am făcut o turtă-n vatră
- Ș-am făcut-o nesărată.
- Dacă văzui și văzui,
- Îmi luai coasa din cui
- Și mi-o pusei pe spinare
- Și plecai la Lunca Mare.
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Doina voinicească 4
- Frunză verde clocotici,
- Haideți, frate, de pe-aici,
- Că nu-i bine la potici,
- Frunza-n codru s-a rărit
- Satele s-au înmulțit,
- Potirele s-au pornit!
- Haideți iarna la stăpân
- Să cărăm mereu la fân,
- Haideți iarna la ciocoi
- Să cărăm fân pentru boi
- Pân ce-a da frunza-n cătun
- Ș-a cânta cucu-n alun.
- Primăvara de-a veni,
- Iar la codru ne-om porni
- Și prin frunzi iar vom cânta
- Și de grijă ne-a purta
- Plaiul cu pădurile,
- Pădurea cu murele,
- Seleaful cu armele,
- Armele cu gloanțele.
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Doina voinicească 3
- Frunză verde de susai,
- Mă-ntorsei iară pe plai
- Cu mireasa pe sub strai[1]
- Să mai prind ceva de trai!
- Pe mândruța să mi-o-mbrac
- Cum i-a fi mândrei pe plac.
- De când plaiul am lăsat,
- Traiul bun eu l-am uitat.
- Arma-n sân mi-a ruginit,
- Nimic n-am agonisit.
- Mă lăsai pe plai deoparte,
- Unde soare nu străbate
- Sub frunziș de ciritei,
- Unde trec turme de miei
- Și mocani bogați de vite,
- Cu chimirele ticsite.
- Nu știu turmele lua-le-aș,
- Ori chimirele zmunci-le-aș
- Că nu-i vreme de pierzare,
- Că s-aude-n depărtare
- Zgomot de potiră tare.
- Frunză verde de agude,
- Ian vezi frate ce s-aude?
- Graiul dulce-a mândrei mele
- Ori zgomot de potiri grele?
- De-a fi puica mea frumoasă,
- Ad-o sfântul sănătoasă,
- Sufletul să-mi răcorească,
- Zilele să-mi îndulcească,
- Iar de-a fi potira grea
- Care paște viața mea,
- Las' să vie că-am o flintă
- Pentru potiră gătită,
- Să-i pun plumbul subsuoară,
- S-o străbată-n inimioară!
Doina voinicească 2
- Frunză verde de cicoare,
- Când văzui vara cu soare,
- Cătat-am pădurea deasă
- Ca să țin cu dânsa casă,
- Ș-am cătat galbeni tăieți
- Să fac zale la băieți,
- Ș-am cătat galbeni ușori
- Să fac rochii la surori,
- Dar găsii numai rubiele
- De făcui cercei cu ele
- Și salbe mândrelor mele.
- Bistrițo, apă de munte!
- Bistrițo, șiroi de frunte!
- Ce te făcuși Dunăre
- Și te umflași tulbure
- De nu pot trece prin tine
- Cu baltagul la ciochine?
- Să mai ies, colo, pe vale,
- Ca să mă așez în cale,
- În calea ciocoilor,
- În trecerea oilor?
- De cinci zile, frățioare,
- Stau pe murgul meu călare
- Tot cu mâna pe pistoale
- Și cu ochii tot pe vale.
- Mă tot uit uitare lungă,
- Doar norocul să m-ajungă.
- Și norocul nu m-ajunge
- Și mijlocul mi se frânge
- De greul păcatelor,
- De sarcina armelor:
- Murguleț, copită mică!
- Ian mai du-mă la potică,
- În poiana din pădure
- Unde mândra strânge mure,
- Și mă du în Valea-Seacă
- Să aștept ziua să treacă,
- Iar când a-nsera de noapte
- Să mai cerc durda ce poate.
- Oliolio! soare rotund!
- De-ai apune mai curând,
- Că mie mi s-a urât
- De suit, de coborât,
- Tot suind din vale-n deal
- Cu mâna pe iatagan,
- Coborând din deal în vale
- Tot cu mâna pe pistoale!
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Doina voinicească 1
- Frunză verde șapte brazi,
- Fost-am noi vreo șapte frați
- Ș-au pierit cinci într-o marți,
- Și rămas-am numai doi
- De umpleam lumea de noi,
- Ș-a pierit unu-ntr-o joi,
- Și rămas-am numai eu,
- De arde sufletul meu,
- Frunză verde siminoc,
- De scârbă, de mare foc,
- Stau în codru și gândesc
- Ce să fac ca să trăiesc?
- Să m-apuc de plugărie,
- Ori s-apuc în haiducie?
- Măiculiță, ce m-oi face
- Plugăria că nu-mi place,
- Că de când eram eu mic
- Aveam semne de voinic.
- În loc să mă leg de sapă
- Eu duceam murgul la apă,
- Iar când murgul necheza
- Doru-n mine se trezea,
- Dor de codru înverzit,
- Cum e bun de voinicit.
- Când eram de șapte ani
- Luam miei de la ciobani,
- Fără plată, fără bani.
- Când eram de optsprezece,
- Cercam vinul dacă-i rece,
- Pivnița de-i răcoroasă,
- Crâșmărița de-i frumoasă.
- Când eram de douăzeci,
- Mă legam de turci, de greci
- Și de capete-i scurtam
- Și aleanu-mi ușuram.
- Dar acum sunt om stătut,
- Și pățit, și priceput
- Și văd bine că-i dat mie
- Ca să mor în haiducie.
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Doina oltenească 5
- Frunzuliță, iarbă neagră,
- Taica, maica tot mă-ntreabă
- Care muncă mi-e mai dragă?
- Munca cea de haiducie,
- Pistoale de Veneție
- Și cal bun de călărie.
- Geaba beau, geaba mănânc,
- Geaba mijlocul îmi strâng,
- Dacă n-am arme să-ncing
- Și cal bun să mi-l înching.
- Voinicelul nearmat
- E ca știuca pe uscat,
- Voinicelul fără cal
- E ca peștele pe mal
- Și ca mărul lângă drum,
- N-are pace nicidecum,
- Câți trec îl zburătăiesc
- Și de crengi îl sărăcesc,
- Dar voinicul înarmat
- Și pe-un zmeu încălecat
- Drăgălaș e și frumos
- Ca luceafăr luminos.
- Poezie culeasă de Vasile Alecsandri
Doina oltenească 4
- În noaptea Sântei-Mării
- S-au vorbit vro trei copii
- S-apuce-n codrul de tei
- Să cerce de-s voinicei.
- Pe unu-l chema Ciocan
- Ș-avea-n mână-un buzdugan,
- Pe-al doilea Busuioc
- Și ținea potera-n loc.
- Iar eu mă numeam Mihai
- Și săream pe șapte cai
- De striga Craiova vai!
- Șapte ani am haiducit,
- Pe ciocoi am îngrozit,
- Dar pe când ne luptam noi
- Au pierit doi într-o joi
- Ș-am rămas eu singurel
- Ca pe câmp un stejărel.
- Singurel eu am rămas,
- Dar de codru nu mă las!
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Nichita Stănescu - Pentru că înot și zbor în sus
Pentru că înot și zbor în sus,
abia mă mai ajung din urmă
amintirile
ca niște bule de aer, undele
mișcătoare.
…Globuri străvezii, globuri reci,
luminate și întunecate,
azvârlindu-mi pe grumaz
câte un trup de-al meu neimplinit,
rămas din adolescență…
Pentru că înot și zbor în sus,
voi îmbrățișa luna
sau poate un trup de-al meu viitor.
Când fac mișcarea înotului,
înapoia mea se revarsă ondulând
oceanul cu pești,
dar înoată din mine doar tălpile,
gleznele.
Când gestul aripei îl fac,
se prăbușesc înapoia mea
coloane de aer amestecate cu vulturi,
dar numai pălmile-mi sunt în szbor,
numai linia vieții.
Pentru că înot și zbor în sus,
mi-e tâmpla-mpodobită de speranțe
ca ramura de frunze,
și fruntea mea se află mereu
în ceea ce va fi,
iar trupul în ceea ce există.
Pentru că înot și zbor în sus,
voi îmbrățișa luna
sau poate un trup de-al meu viitor,
căruia-i sunt
amintire, urcând și arzând.
din volumul O viziune a sentimentelor (1964)
Doina oltenească 3
Lumea-ntreagă ocolii,- Ce căutai nu găsii,
- Căutai șir de mărgele
- Să-l aduc mândruței mele,
- Dar cine cât mă vedea
- Averile-și ascundea.
- Puiculiță fa, Marie,
- Hai cu mine-n haiducie,
- Ce-oi câștiga ți-oi da ție.
- Și-oi anina doi cercei,
- Doi cercei de brebenei,
- Să tragă ochii la ei,
- Și pe sânu-ți drept mărgele
- Oi lipi buzele mele
- Să-ți pară că-s rubiele.
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Doina oltenească 2
Mult mi-e dor și mult mi-e sete- Să văd frunza-n codrul verde,
- Să mai strâng vreo șapte cete!
- Primăvară, muma noastră,
- Suflă bruma din fereastră
- Și zăpada de pe coastă,
- Să văd iar verzind în cale,
- Să mă las iar în cea vale
- Cu-o pereche de pistoale.
- Frunza-n codru cât se ține
- Toți voinicii trăiesc bine,
- Iară frunza dacă-i lasă
- Toți voinicii merg pe-acasă
- Și la para focului
- Zac de dorul codrului!
- Frunză verde de susai,
- De-ar veni luna lui mai
- Să-mi aud cerul tunând,
- Să văd norii fulgerând
- Ierbulița-n șesuri dând,
- Să mai văd focuri pe-afară,
- Copilași cu pielea goală,
- Cai în câmpuri nechezând
- Și voinici pe plai suind.
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Doina oltenească (A Jianului)
Frunză verde măr crețesc;- Stau în drum să mă gândesc
- Ce s-apuc, ce să muncesc,
- Pâinea să-mi agonisesc,
- Copilașii să-mi hrănesc?
- Cum ședeam pe gânduri dus,
- Mă uitai spre munte-n sus
- Și mă luai spre apus.
- Când pe munte mă urcai,
- Roată-n juru-mi mă uitai,
- Mă uitai în jos spre lunci,
- Văzui oameni, muieri, prunci
- Cu plugurile la munci,
- Ei brăzduiau tot mereu,
- Numai plugulețul meu
- L-a-nțelenit Dumnezeu.
- Că doi boi ce-i avusei
- De vremi rele-i răpusei
- Și de sapă rămăsei.
- Tot avutul din bordei
- Mi-e pe vatră un cotei,
- Ș-un tăciune stins de tei,
- Și cenusă-ntr-un ulei.
- Am umblat, am alergat,
- M-am milcuit, m-am rugat
- De sărac și de bogat,
- Nici că-n seamă m-au băgat!
- Am cerut boi într-un ceas
- Ca să-mi ar și eu de-un pas,
- Nevoii să nu mă las,
- Dar milă n-a mai rămas!
- Atunci mă-ntorsei și eu
- Și zisei în gândul meu:
- „Dare-ar bunul Dumnezeu
- Să umble și plugul meu!
- Din baltag să-mi fac eu plug,
- Pistoalele să le-njug,
- Ca să brăzduiesc ales
- Unde-a fi crângul mai des;
- Să trag brazda dracului
- Chiar din culmea dealului
- Pân-în capul satului.
- Drept ușa bogatului
- Și prispa fârtatului!"
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Nichita Stănescu - Nedreptate
De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz?
Atât de păcătoşi să fim noi încât să fim nevoiţi
să avem
speranţe, pentru frumuseţe
şi pentru duioşie, ochi
şi pentru alergare, picioare?
Atât de nefericiţi să fim noi
încât să trebuiască să ne iubim.
Atât de nestabili să fim noi
încât să trebuiască să ne prelungim
prin naştere
tristeţea noastră urâtă
şi dragostea noastră înfrigurată?
Doina iubirii
Trece vara cea-nflorită,
Trece vara cea iubită,
Și cu dânsa-n altă lume
Se duc florile din lume,
Se duc toate-n pribegie...
Rămâne țara pustie!
Numai două nu se duc,
Nici se duc, nici se usuc.
Una-i floare de zăpadă,
Una-i floare de livadă,
Una-i floarea crinilor,
Un-a trandafirilor;
Ș-amândouă-s răsădite,
Ș-amândouă-s înflorite,
Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului!
Mândrulițo, draga mea,
A căzut din cer o stea
Și mi-a zis într-un ceas rău
C-am să mor de dorul tău!
Și mi-a zis într-un ceas blând
Că de-i face pe-al meu gând,
Să mă lași a săruta
Două flori pe fața ta,
Una-n câmpul raiului,
Alta-n cuibul graiului,
De murit, eu noi muri,
Ci cu tine m-oi iubi
Cât or crește flori în lume
Și s-or duce-n ceea lume!
Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Doina haiducească 2
- Arză-te focul, răchită,
- Că ești neagră și pârlită,
- Și nu ești încă-nfrunzită,
- Ca să-mi fac curea la flintă
- Din coaja ta nedubită;
- Să mi-o spânzur la spinare
- Și s-apuc în codrul mare
- Pe când mugurul răsare.
- Mugurul a răsărit,
- Mie timpul mi-a venit
- În codru de haiducit!
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Doina haiducească 4
„Eu, vere, te-aș întreba,- Dacă nu te-ai supăra,
- Cu ce hrană te hrănești
- De nici vara nu muncești,
- Nici iarna nu îmblătești?"
- „Nu știu, vere, spune-ți-oi,
- Ori o palmă trage-ți-oi.
- Când e vară, primăvară,
- Iau cu mine merinzioară
- Și mă sui pe plai la munte
- Unde-s oile mai multe.
- Merg la stâne, le petrec
- Și de acolo încă plec
- Jos, pe valea Oltului,
- La steaua ungurului,
- Să mă rog la Dumnezeu
- Să facă pe gândul meu,
- Să deie ploaie cu soare
- Ce îndeamnă la culcare,
- Să adoarmă stevarii,
- Să le fur armăsarii.
- Apoi singur îmi fac parte,
- Aleg steava-n jumătate
- Și mă duc, vere,-ntr-o ducă,
- De se pare că-s nălucă,
- Drept la târg, la Brancoveț,
- Unde-s caii mai cu preț.
- Iepele care-s cu mânzi
- Fac cinci sute de florinzi,
- Iar de soi moldovenesc
- Cu galbeni se cântăresc,
- Apoi, vere, încă plec
- La Anița de petrec
- Viață bună-ndestulată,
- Cât mi-e punga nesecată,
- Și petrec într-o-ntinsoare
- Tot la umbră, la răcoare,
- Cu trupul pe frunzi căzute,
- Cu gura la cep de bute,
- De-aud vinul gâlgâind
- Și mândruțele alergând
- Ca să le sărut pe rând.
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Doina haiducească 3
Mândră mămucă-am avut,- Frumos copil a făcut,
- S-a-nfășat cu flori de munte
- Ca s-jung viteaz de frunte,
- Gura toți să mi-o asculte,
- Mândrele să mi-o sărute,
- Zi-le, maică, să se strângă
- Ca oițele la strungă,
- Mie-acum că mi-a venit
- Mi-a venit timp de iubit.
- Strigă-n capul satului
- Pe fata fârtatului,
- Mândra vine alergând,
- Eu îi zic cu glasul blând:
- „Copiliță, Liță, fa,
- Mai dat-ai gură cuiva?"
- Ea prinse a se jura:
- „Să mă bată anaftema
- De-am mai dat gură cuiva
- Afară de dumneata!"
- Iar de dreaptă ce era
- Soarele se-noura.
- De-atunci, vere,-am pribegit
- Și m-am dat la haiducit.
- Că mi-e sufletul amar
- Și mi-e traiul în zadar!
- Vai de mine și de mine!
- Nu mai știu ce-i rău, ce-i bine.
- De când mama m-a făcut,
- Tot prin codri am șezut
- Și lumea n-am mai văzut
- Decât numai soarele,
- Decât căprioarele.
- Căprioară a codrului,
- Du-mă-n valea Oltului,
- Doar oi mai răzi o dată
- Pe șerpoaica cea de fată
- Care amar m-a înșelat
- Și în codri m-a băgat!
- Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Doina voinicească (A lui Ion Petreanu)
Cât o roată de car mare,- Cu trei rânduri de pistoale
- Ș-un baltag legat de șale.
- Trăsei două, trei pârloage,
- Foamea la pământ mă trage!
- Dacă văzui și văzui,
- Două, trei cruci îmi făcui,
- Luai coasa de picior
- Și-n văzduh îi detei zbor,
- Ș-o izbii de-un păducel,
- Sări coasa din cățel.
- Iaca stăpânul călare
- Că-mi aduce de mâncare
- Mălai negru zguruit
- Și uscat, și mucezit.
- N-apucai să-mbuc o dată,
- Ciocoiul își face plată
- Și mă ia la schingiuit
- Că nimic nu i-am cosit.
- Eu o palmă îi detei
- Și toți dinții că-i scosei.
- Dacă văzui și văzui,
- Șoim de codru mă făcui
- Și de când m-am haiducit
- Drag îmi e drumul cotit.
- Când văd tabere venind
- Și ciocoii-nalbăstrind,
- Mă fac broască la pământ,
- Îmi așez durda spre vânt
- Și mi-i iau la căutare
- De la cap pân-la picioare,
- Și chitesc și socotesc
- Pe unde să mi-i lovesc?
- La retezul părului,
- Pe din dosul fesului,
- Unde-i cald ciocoiului.
- Eu chitesc, durda pocnește,
- Ciocoiul se vârcolește
- Și de zile se sfârșește.
- Las' să moară ca un câine,
- Că i-am zis ades: „Stăpâne!
- Nu-ți tot bate joc de mine,
- C-a veni vara ca mâine,
- De te-oi prinde-n' Lunca Mare
- Să-ți fac divan pe spinare
- Și să te calc în picioare
- Ca pe-un șarpe otrăvit,
- Ca pe-un dușman ne-mblânzit."
- poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri
Boierii generației trecute care purtau costumul bizantin, adică anteriu, giubea, ișlic și mestii, aveau obiceiul a-și rade ceafa. La anul 1821, când Tudor Vladimirescu a intrat în București, mulți din boieri înspăimântați se schimbaseră în haine proaste, iar pandurii lui Tudor dacă puneau mâna pe vreunul ziceau: „Catați-l la ceafă, măi, ca să vedem de-i ciocoi."
Nichita Stănescu - Respirarea aerului de sub aripă
Nu, nu se poate
vultur stingher,
fără de roate
să stea pe cer.
Pasărea, marea
care e-n zbor
cu respirarea
am s-o dobor.
Dintr-o umflare
pot ca să-i ţip
aerul tare
de sub aripi.
S-o las să cadă
ca un comet
cu tot cu coadă
pe al meu piept.
Să-mi fie salbă
şi crinolin.
Ah, pată albă
O, jeg senin.
vultur stingher,
fără de roate
să stea pe cer.
Pasărea, marea
care e-n zbor
cu respirarea
am s-o dobor.
Dintr-o umflare
pot ca să-i ţip
aerul tare
de sub aripi.
S-o las să cadă
ca un comet
cu tot cu coadă
pe al meu piept.
Să-mi fie salbă
şi crinolin.
Ah, pată albă
O, jeg senin.
Octavian Paler - Singurătate
Voi care vă întoarceți acasă
și după ce-ați închis ușa
spuneți “bună seara”
voi nu știți ce-nseamnă
să intri pe o ușă tăcând.
(din volumul Scrisori imaginare)
Nichita Stănescu - Înapoierea cheii
Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.
să nu-mi mai fie
dor de tine.
Tristețea, ea,
nu este gând
ea lucru este.
nu este gând
ea lucru este.
Mănânc-o dacă ai cu cine!
Durerea vieții
e un lucru, -
nu contemplarea lui!
Durerea vieții
e un lucru, -
nu contemplarea lui!
Mi-e dor să pot
să nu-mi mai fie
dor de tine.
să nu-mi mai fie
dor de tine.
Mihail Sadoveanu - Pe-un curcubeu ca pe-o scară
Iertare din nou vreau să-ți cer
Într-un stil cu mult mai subțire,
Cu ochii și mâna spre cer
Și cu intonări de psaltire.
Într-un stil cu mult mai subțire,
Cu ochii și mâna spre cer
Și cu intonări de psaltire.
O, tu, frumoaso, de care-mi atârnă
Viața – și care-mi alungi
Din cale pe palida cârnă,
Numai c-o rază din genele-ți lungi,
Viața – și care-mi alungi
Din cale pe palida cârnă,
Numai c-o rază din genele-ți lungi,
Iartă-mă că plouă și-i ceață,
Că oamenii-s răi, că pânea nu-i bună,
Că nu se găsește nimica în piață,
Că, noaptea, nu-i lună.
Că oamenii-s răi, că pânea nu-i bună,
Că nu se găsește nimica în piață,
Că, noaptea, nu-i lună.
Iartă-mă, scumpo, că te ador și
Acum şi pururi, cu suflet curat,
Iartă-mă că aproape în fiece zi
Quod tentabam dicere versus erat.
Acum şi pururi, cu suflet curat,
Iartă-mă că aproape în fiece zi
Quod tentabam dicere versus erat.
Aș vrea să-ți placă orice cuvânt
Ce ți-l rostesc şi e de prisos ca
Să-ţi declar că vreau să-ţi și cânt
Aria celebră din Tosca.
Ce ți-l rostesc şi e de prisos ca
Să-ţi declar că vreau să-ţi și cânt
Aria celebră din Tosca.
Iartă-mă de toate. Zâmbeşte și spune
Ca să se facă brusc primăvară.
Şi ca să vezi o minune:
Cum mă sui pe-un curcubeu ca pe-o scară.
Ca să se facă brusc primăvară.
Şi ca să vezi o minune:
Cum mă sui pe-un curcubeu ca pe-o scară.
(Poezie din volumul Daim (1944), volum
pe care Sadoveanu i l-a dedicat Valeriei Mitru, femeia cu 40 de ani mai
tânără de care s-a îndrăgostit.)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)