„Nu înţeleg problema morţii fără problema naşterii. Cum voi supravieţui ? Dar cum am antevieţuit ? Căci am ante-vieţuit într-un fel, de vreme ce sînt.
Voi supravieţui aşa cum am antevieţuit, cu plus-ul adus de viaţa mea. (Supravieţuim deci: în conştiinţa şi realitatea familiei; într-ale cetăţii; într-ale umanului. Cu uman cu tot, într-ale întregului.)
Eram un cod genetic? Eram un mediu extern sortit să devină intern ? Eram o. concentrare ? O răspîndire ?”
C. Noica
