Ian Barbu - Driada

I
Eu il priveam prin geamul vargat de lujeri, vara,
Ori scris de coltii iernii cu sterpe flori de ger,
Cum pe tipsia luncii, biet arbore stingher
Isi frange vreascul vested sau clatina povara,

Dar partia sticloasa mi se parea inceata;
Iar calea insorita, prea lunga pan’ la el.
Si-am stat sa-nnod intruna — inel langa inel —
Din sfoara, mreji; si varsii, din salcie taiata.
Si totusi cat de dornic eram sa-i fiu aproape
Sa-nclin spre el urechea trudindu-ma sa prind
Ce hohotiri trufase il pleaca si-l destind
Cand viforul in trambe de-omat vrea sa-l ingroape.
Dar, uite, munci de iarna te leaga de coliba
Si nu-ti dau timp s-adulmeci nici aerul de-afar’;
— Necum s-alergi pe drumuri, cand viforul hoinar
Te-nsfaca darz si zloata sumanul iti imbiba.
Lasai sa treaca gerul; apoi, un lung pomelnic
De zile inmoinate cand fiecare sloi
E-o lanceda clepsidra; cand neguri grele, ploi,
Dospesc incet pamantul calai, dar feciorelnic.
Un strat laptos de aburi mai starui pe zare
Dar intr-o zi se rupse si prin sparturi vazui
Copacul despletindu-si in coame si frunzare
Tot aurul lui verde si toata floarea lui.
Orbit, plecat minunii, mi-am spus: sa nu mai pregeti!
El numai pentru tine si-a pus un alt vestmant,
Zoreste spre belsugul miresmei si alege-ti
Pat neted in plocadul de ierburi si pamant.

II
Asa am pus deoparte si munca migaloasa,
Si trandavia iernii, si grijile de ieri.
Ca singur, in soptirea nascandei adieri
S-o iau pe cararuia de huma lunecoasa.
Curand in miezul luncii, un nestiut fior
Simtii urcand prin lucruri spre fiinta mai deplina,
Din jgheabul pietrii,-n lujer, din brazda, in tulpina:
Nestanjenitul vietii fior biruitor.
Cursese pretutindeni Si-acum, albeau privirii
Ciorchine de potire si paturi moi de puf,
Si nu stiu ce amestec de-arome si zaduf
Topea orice faptura in marea nunta-a firii.
Plamade razletite in nouri mici de vata
Se prelingeau de-a lungul plapandului tesut
Iar rodnicia florii sorbea, cutremurata,
Si-n somn prelung un umed, strabatator sarut.
Din cupele tivite ori zdrentuite-n spume,
Din rodul in dospire se desfacea trandav,
Un vis de desfatare, un vis satul si grav
De lucruri presimtite abia, dar fara nume.
Incat, cu pasi nesiguri, cu trupul dus agale
Si mintea statatoare ca undele in iaz,
Intr-un tarziu, cand ziua trecuse de amiaz
Impovarat de simturi, mult istovit de cale,

Ma pomenii in fata stingherului din lunca,
Salbatecului arbor intrezarit prin geam.
Parea trudit si varstnic Un noduros margean
Incununat cu alge, un trup rapus de munca,
Un trunchi cu prapadite craci vechi ce stau sa pice
Din care ramuri hade — naprasnici serpi lemnosi
Zbucnesc, ca sus in baia albastra sa despice
Limbi verzi, suieratoare, prin dintii veninosi.
III
Dar peste ochi si cuget cazu o deasa sita.
Ma tolanii in voie pe caldul gliei san
Si imi lipii obrazul si tampla obosita
De scorojita coaja a trunchiului batran.
L-am alipit. Cand, pacla de ganduri si simtiri
Se lamuri deodata in limpezi inchegari.
Un val purta deasupra. Din plasa lui subtire
Cadea aromitoare napada de visari,
Se prelingea o roua de umede margele
Pe frunte Pe tulpina, rasine moi si vii
Cand iata ca din tufe, mladite si nuiele,
Infiorand tot trunchiul, un valmasag de mii
De freamate ridica, se-mparte-n ramuri, creste
Incet, incet, pe scoarta ghiceam cum se iveste
Ierbos si inca umed un strai sarbatoresc;
Cum mai adanc, sub blana de muschiuri unduiesc

Nelamuriri de carnuri, cum se rasfira vine,
Cum toata viata aspra, salbateca din lunci
Se-aduna, se strecoara prin radacini si vine
Ca laptele-n gatlejul nesatios de prunci.
Miresme calde, lancezi se revarsau, cascada,
De sus, din ce paruse a fi frunzisul lui
— Atunci, silindu-mi ochii sa suie si sa vada
Zarii, razand sub maldar de foi si par galbui —
In loc de arbor, insasi stravechea lui Driada
Iar i-am inchis Si iarasi dorintele nascande
Din zacerile turburi imi navaleau, tumult;
Vroii sa scap, dar brate lunecatoare, blande
M-au strans si mai aproape si m-au lipit mai mult.