Iancu Văcărescu
 |
||
|
||
 |
Deces: 1863
Iancu Vacarescu a fost un poet roman, fiul lui Alecu Vacarescu. Atras de ideile inaintate ale epocii, a salutat rascoala lui Tudor Vladimirescu („Buna vestire”, „Glasul poporului subt despotism”) și a participat la mișcarea de redeșteptare culturala și naționala, sprijinind inceputurile școlii, teatrului, presei și tipografiei romanești. A fost sprijinitor al tuturor inițiativelor culturale și literare ale vremii: membru al Societații Literare din 1827, al Societații Filarmonice din 1833, al Asociației Literare din 1845, sprijinind teatrul (a tradus Britannicus de Racine și a scris un prolog la inaugurarea spectacolelor, in 1819) și pe tinerii poeți (a indreptat primele versuri ale lui Ion Heliade – Radulescu).
Fiul lui Alecu Vacarescu si al Elenei Dudcscu se naste la Bucuresti, in 1792. Asupra datei nasterii sale, istoria literara are numeroase ipoteze. Astfel, Aron Densusianu propune 1785, Gheorghc Adamescu, 1786, iar Ovid Densusianu, 1791, ca si G. Calinescu in „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent", care noteaza ca: „se nascu prin 1791".
Alexandru Piru aduce ipoteza lui 1792, an cu care au fost de acord si alti cercetatori: G. Bogdan-Duica, Paul Cornea, Dimitrie Pacurariu, Cornel Carstoiu. De altfel, pe inscriptia funerara de la cimitirul Bellu din Bucuresti se consemneaza acest an: „Ioan Ienachita Alexandru Vacarescu, parintele poeziei romane. Nascut Ia anul 1792, mort la anul 1863, martie 3 ".
In „ Curierul romanesc "din 14/26 iunie 1829, raspunzand lui Heliade Radulescu, Iancu Vacarescu afirma: „ un lucru intr-adevar mi-a placut, ca dumneata numesti tanar poet pe unul ce te-a crescut orice cercare a limbii noastre am ravnit sa fac, a fost dupa intoarcerea mea de la Viena - 1810 pana la 1819, cand eram atunci de ani 27". Deci, daca in 1819 avea 27 de ani, anul nasterii este 1792.
In 1799 ramane orfan de tata, Alecu Vacarescu murind asasinat in inchisoarea din Tulcea. Va fi crescut si educat de mama sa, Elena Dudescu, care apartinea unei familii de mari boieri, cu o casa impunatoare in Bucuresti.
Invata romaneste cu un dascal, dupa cum afirma Ion Ghica in „Scrisori catre rasile Alecsandri": „De pe la de-alde Chiosea ieseau dieci de vistierie si calemgii; la de-alde el au invatat sa scrie romaneste logofatul Greceanu, Vacarestii, Anton Pann, Nanescu, Paris Momuleanu etc.. Nu se preciza totusi daca Iancu era printre ei.
In 1804 este trimis prin grija mamei sale la studii in Viena, impreuna cu Costache, fiul paharnicului Ionita Falcoianu, insotit de dascalul grec Zaharia, dupa cum afirma Nicolae Iorga2. Ion Ghica, in scrisoarea XXI („Legile"), datata 1 noiembrie 1884, din Londra, face o biografie a lui Iancu Vacarescu. El preciza ca Elena Dudescu si-a trimis fiul la Viena „impreuna cu nepotii ei Alecu, Filipescu, Drajneanu si cu fratii Dimitrie, Niculae si Iancu Ghica, sub ingrijirea profesorului Colson"3. De asemenea, Ion Ghica afirma ca ar fi trecut, pentru scurt timp, pe la Universitatea din Pisa. „Din scolile de la Viena, tanarul Vacarescu a trecut la Universitatea de la Pisa si a petrecut mai multi ani in patria lui Dante si a lui Michelangelo, unde a asistat la desteptarea spiritului de nationalitate si de libertate al marelui popor italian"4. Lucru probabil, unii sustinand ca ecoul celor vazute in scurtul voiaj in Italia sunt poeziile de mai tarziu: „Roma cum este", „Roma cum era". Cert este faptul ca perioada vieneza va influenta puternic atat orizontul cultural cat si creatia sa. Studiaza franceza, germana, italiana.
Alexandru Piru afirma: „Din vremea studiilor au ramas extrase din „ Voyage en Moree a Comtantinopole, en Albanie et dans plusieurs autres parties de l'Empire Othoman, pendant Ies annees 1798,1799,1800 et 1801" de F.C.H.L. Pouqueville (Paris, 1805), copii din poeziile lui Voltaire, Delille, o arie din opera „Ferdinando Cortez" de Spontini, diverse alte poezii"5. De asemenea, tot in aceasta perioada cumpara numeroase carti care vor imbogati calitativ si cantitativ biblioteca Vacarestilor6. Sederea la Viena va influenta preferintele sale privind activitatea de traducator.
Manuscrisul 1651, existent la Biblioteca Academiei Romane, dezvaluie si alte preocupari ale tanarului Iancu Vacarescu: obiceiurile romanilor, date privind clima, gastronomia. De asemenea, intocmeste fise ale unor scriitori: Metastasio, Gilbert, Delille, Voltaire, J.B. Rousseau sau aminteste eroi legendari: Solon, Caton, Licurg,
Curion, Aristides, Regul.
Se intoarce in tara la 1810, „dupa o sedere de 6 ani cum insusi marturiseste"1. La putina vreme este exilat la Buzau „pentru oarescarepricini ale tinerelelor", din porunca generalului Kutuzov. Motivele nu se cunosc nici pana astazi, unii cercetatori inclinand spre un diferend intre poet si generalul - feldmaresal Kutuzov. Este o varianta posibila deoarece, la doar cateva zile de la numirea amiralului Ciciacov, la interventia in numele divanului a mitropolitului Ignatie, a lui Barbu Vacarescu si a lui Constantin Samurcas, exilul inceteaza, in iunie 1812.
V. A. Urechia ne da date despre aceasta interventie8: „Cu plecaciune facem aratare excelentei-tale, ca inca de cand se afla aici Glavnoe Comandir, luminatia sa graf Kutuzov, din porunca luminatiei-sale s-au trimis in judetul Buzaului Iancu Vacarescu, fiiul dumneaei cluceresei Dudeascai, spre inteleptia sa, pentru oaresicare pricini ale tineretelor lui si pana acum se afla petrecand tot la numitul judet; ci fiindca de atunci este trecuta catava vreme, si muma numitului, ncavand alt fecior, patimeste indestula intristare, divanul face rugaciunea excelentei-tale ca sa binevoieasca a se ierta numitul Iancu Vacarescu, si divanul sa aiba cinstita porunca de voie si slobozenie, ca sa scrie ispravnicilor de la Buzau pentru venirea sa aici".
In 1814 este vel-comis, unchiul sau, Nicolae, adresandu-i-se astfel in scrisoarea din 17 iunie 1814:,, biv-vel comisului Ianco Vacarescul". Intre 1815 - 1817 se afla la Targovistc, ca ispravnic de Dambovita, locuind la Vacaresti. Este totodata caminar pana la 22 noiembrie 1816 si apoi din 1817. Marturii despre aceasta perioada, gasim in corespondenta sa cu Nicolae Vacarescu, una din primele de acest gen din literatura noastra.
„ Curierul romanesc " il evidentia ca autor al traducerilor Regulus, Britannicus, Ermiona si „al unei drame foarte morale care s-a jucat si pe teatru, numita Ceasul de seara de Kotzebue". in acelasi ziar, Heliade Radulescu dadea ca sigura data reprezentatiei: 20 aprilie 1830". Va intra si in repertoriul teatrului din Iasi.
Inspirat din numeroasele sale lecturi frantuzesti, sub impulsul sentimentelor privind libertatea si demnitatea nationala, in 1847 tipareste dramele istorice „Napoleon la Soenbrun " si „ Santa Elena "' " Ele sunt prelucrari dupa autorii minori: Charles-Desire Dupeuty, Hyppolitte-Francois sau Regnier-Destourbet.
Personajul principal este Napoleon, pentru care Iancu Vacarescu avea o mare admiratie. A trait evenimentele la Viena, era la curent cu campaniile militare victorioase ale acestuia. Ideile erau concordante cu cele ale generatiei care va declansa revolutia in Tarile Romane. La intrebarea lui Napoleon, intrat triumfal in Viena: „Frideric Staps, de ce vrei sa ma omori? Tu esti nebun? "U1, acesta ii raspunde: „Noi nu voim protecsie streina, lasa-ne sa ne facem singuri libertatea noastra. Sire, vaz ca te silesti sa-mi scapi viata; dar singurul chip cu carele poci sa ma arat vrednic de generozitatea voastra, este dandu-va de stire ca nimic nu ma bucura. Voi ati siluit pamantul patrii[i] mele; inca o data va spui, orice ati vrea ca sa-mi faceti eu nu va sant dator decat o lovitura de stilet""*.
Ideile sunt asemanatoare cu cele ale autorului, opozant al Regulamentului Organic, in cea de a doua piesa, „Napoleon la Santa Elena", drama istorica in cinci parti, subliniaza maretia in lupta cu destinul a celui care a cucerit Europa si care nu suporta tirania: „Aceasta tiranie, domnule, nu poate fi ingaduita Nu, nu vei intra la mine decat trecand peste trupul meu Du-te de iti chiama soldatii; veti avea atunci deplina putere asupra trupului meu; dar asupra sufletului meu nu vei avea nici o putere Acest suflet este tot asa de mandru precum era cand comanda Europa ".
Influentat de ideile „Asociatiei Literare ", al carei presedinte era, Iancu Vacarescu isi continua activitatea in slujba Thaliei. in 1847 va publica „Dragostea din copilarie " si „Bertrandsi Raton sau Mestesugul de a conspira "m. Aceste lucrari nu au numele autorului, ceea ce este de inteles daca observam ca ele apar in 1847, inaintea evenimentelor revolutionare din Tarile Romane.
„Dragostea din copilarie" reprezinta o incercare de radiografiere a societatii in care traia poetul, fiind o creatie originala, cu multe elemente autobiografice, personajele purtand insa nume romanesti. Tanarul boier Valin este exilat, traind o perioada la dascalul din sat, Mos Trifan. Zinca, sotia zapciului Marghilescu, casatorita nu din dragoste, avand sentimentul nefericirii se indragosteste de tanarul boier. Ii citise acestuia versurile din „Soarta in viata", poezie a lui Iancu Vacarescu. Sfarsitul este in spirit romantic, Zinca preferand Manastirea dintr-un Lemn.
Indiscutabil, autorul este Iancu Vacarescu. Datele din biografia sa se constituie in momente ale inspiratiei. Exilarea la Buzau „ undeva mai aproape", interventia mamei sale, Elena Dudescu, pentru care va avea un adevarat cult si in memoria careia va scrie poezia „Laportretul maicii mele ", sunt doar cateva dintre argumente. Despre aceasta afirma in piesa: „ O, maica ! O, eroina ! Tu nu visezi decat fapte de romani, decat fapte mari !! Acum intr-adevar eu nu am avut nimica a intreprinde, nici spre folosul patriifij, nici vrednic de lauda care mi se prepune. Dar sant alle flori ale stradaniilor mele, de care nu sant sigur precat nici de florile acestui pom ca se vor coace in roduri, si nu se vor scutura de suflarea unei viforoase vijalii ".
Cealalta lucrare, „ Bertrand si Raton sau Mestesugul de a conspira ", este tradusa din Augustin-Eugene Scribe, autor francez prolific, cunoscut in epoca, jucat la Bucuresti de o trupa germana intre 1833 - 1835. Are, de asemenea, autor necunoscut. In efervescenta revolutionara a anului 1847, Iancu Vacarescu aduce in discutie ideea ca schimbarile politice nu sunt decat rezultatul unor intriganti sau naivi care se considera conducatori, ei fiind de fapt simpli executanti ai unei puteri de care depind in mare parte. Actiunea piesei se petrece in Danemarca, la curtea regelui Cristian. „Mestesugul de a conspira" al mamei vitrege a regelui, Maria-Iulia, ajutata de negustorul Raton si de contele Bertrand de Rantau, este pueril dar pana la urma castigator. Sotia regelui, Matilda,. ce avea legaturi amoroase cu primul-ministru Struenzee, este arestata iar regenta devine Maria-Iulia. Singura realizare a traducatorului este „grija de a intrebuinta mereu cuvinte proprii*romanesti, de a evita neologismele", dupa cum afirma Horea Radulescu, trebuind a fi recunoscut „ ca adesea el reuseste sa gaseasca termenii cei mai potriviti poetici si sa faca o buna traducere ".
Care sunt elementele ce merita a fi evidentiate din preocuparile lexicografice? In studiul sau G. Ivanescu, referindu-se la Iancu Vacarescu, sublinia: lexicul unui scriitor oglindeste temele, imaginile, (reprezentarile) scriitorului. Lista elementelor lexicale ale unui scriitor constituie, asadar, un fel de indice al elementelor poetice ale scriitorului respectiv al temelor si imaginilor lui. Dar lista cuvintelor unui scriitor are nu numai o semnificatie artistica, ci si una culturala, mai ales la un popor care isi insusea atunci elementele culturii europene "m. Este o caracterizare pertinenta in cazul acestui poet. El incearca, cu posibilitatile oferite de cultura si stadiul de expresivitate al limbii romane din vremea sa, sa-si modernizeze neincetat mijloacele de expresie. Un loc important il ocupa neologismele fara forma lor in neogreaca, ci in greaca veche sau latina, luata de cele mai multe ori de poet din limbile romanice, aceasta fiind o dominanta a scrisului sau: amor, acord, briliant, cristal, magnet, palatu, simpatia, susur, tipografie. Printre neologisme intalnim si nume proprii: Apollo, Aurora, Bachu, Ceres, Diani, Ercule, Joiu, Mart, Neptun, Pluton, Titon, Zefir.
In calcurile lingvistice facute, putine cantitativ, care s-au impus foarte rar, cauta sa alature unui cuvant deja existent, un nou sens, acesta fiind apoi inlocuit printr-un alt neologism: indumnezeit pentru divin; surpaturi - ruine. Unii din termeni sunt comuni scriitorilor sau publicistilor din epoca.
Scriind intr-o perioada de tranzitie spre epoca moderna, avand temeinice cunostinte privind cultura si literatura greaca, traind intr-un mediu dominat in mare masura de neoelinism, intalnim in creatia sa si unele arhaisme, multe disparute ulterior din limba noastra. Ponderea lor este mica, ceea ce subliniaza din nou eforturile spre alte surse pentru imbogatirea limbajului poetic. Astfel de cuvinte sunt: curatia -pentru curatenie; folosirea sintagmei Dumnezei pentru zei; a duhului pentru suflet, spirit; fire pentru natura; obstea pentru societate.
De multe ori inspirandu-se tematic din poezia populara, Iancu Vacarescu uziteaza de o terminologie specifica acesteia, exemplu fiind o serie de muntenisme, expresii dialectale sau familiare: colcai - a fierbe in clocot; au conacit - au poposit; gatire -pregatire; petrece — a trece; soroc — termen; vapai — a arde cu putere. Unele sintagme sunt atribuite tot vorbirii populare: d 'amarunt - cu de 'amanuntul; a scoate la cale -a o scoate la capat.
Poetul va incerca si unele constructii originale, derivate lexicale, prin care dorea sa aduca inovatii, multe dintre ele stangace, greoaie, care nu s-au pastrat: circira, inchipuinte - infatisari, ipostaze; luciala - lucire, lumina; nezabava - neintarziere; prerasuna - rasuna;primejduiala -primejdie; tang-tanguire, tanguiala; vrednicite - invrednicite. Apeleaza la astfel de constructii pentru nevoile rimei, sacrificand forma initiala: petrecator, cautatori, prisoseste. Foloseste un numar important de substantive abstracte verbale in „re" (forma infinitului lung), pentru a crea o noua categorie gramatical-lexicala: amagire, armonire, imflorire, inaltare, intoarcere, intristare, lacramare, lecuire, lucrare, placere, pornire, rabdare, scapare, simtire, unire, vedere. Multe s-au fixat in limba. Acestea il ajutau pe poet pentru abstractizarea ideii, fiind deficitar in ceea ce priveste expresivitatea, veridicitatea trairii sentimentelor.
O alta caracteristica a scrisului sau este abuzul de derivate diminutivale, influentat de poezia Renasterii pe care a cunoscut-o foarte bine si din care s-a inspirat deseori sau chiar de creatia lautareasca, in care procedeul era frecvent. Dam cateva exemple: anisori, apsoara, basicutele (de roua), cascioara, copilas, crangsor, delisor, fluierasi, garlita, valcele, zefiras. Multe dintre acestea sunt specifice poeziei de tinerete, gasindu-se mai ales in „O zi si o noapte de primavara la Vacaresti" sau „ Primavara amorului".
Ladislau Galdi, facand o radiografie a evolutiei versului romanesc in specificitatea sa, evidentiaza o serie de caracteristici ale metricii lui Iancu Vacarescu, deosebit de bogata in mijloace de expresie. Utilizeaza heptasilabul, octosilabul trohaic ca forme autonome. Dintre cele lungi se remarca „endecasilabul trohaic, ca forma rara, precum si dodecasilabul cu cezura mediana "'". intalnim rar versuri trohaice de 15 si 16 silabe, preferintele indreptandu-se spre cele iambice. Se evidentiaza ca datorita temeinicelor cunostinte de literatura franceza, impreuna cu Heliade, el contribuie „intr-o anumita masura la introducerea alexandrinului, care, din epoca romantismului incoace, va fi o forma de baza a intregii versificatii romane".
Poezia lui, in incercarea de a-si crea un limbaj cat mai expresiv, aduce valente noi si pe plan estetic. Epoca in care a creat, considerata de inceput pentru lirica romaneasca culta, era supusa multor influente atat conservatoare cat si novatoare, sub impulsul contactului cu realizarile Occidentului. Totodata se manifesta si o puternica tendinta de vulgarizare a limbajului, influentata direct de circulatia orala a mesajului poetic, din cauza imbracarii acestuia intr-o haina melodica sau a deselor interventii in text facute de anonimi. A reusit sa evite acest lucru, contribuind, credem noi, decisiv, la efortul de autonomizare a poeziei, prin abordarea curajoasa a multor specii poetice, propunand modele, uneori deficitare, care nu s-au impus in creatia contemporanilor sai si, cu atat mai mult, in cea a urmasilor.
Mircea Scarlat evidentiaza „dexteritatea prozodica" a lui Iancu Vacarescu „care a scris si multe poeme ocazionale, importante pentru indicarea nivelului mediu al climatului literar al vremii".
Depasind limbajul poetic invechit, incearca alte modalitati de comunicare a sentimentelor, precum si noi instrumente poetice de realizare. Contribuie la progresul si fixarea unei limbi literare moderne, apropiindu-se de intelegerea, in maniera profesionista, a actului creator.
