*
stăm rezemaţi cu coatele de barieră. e cald, e bine. trebuie
să ne îngrijim de siguranţa trecerii dincolo. nu se aude şi nu se zăreşte
nimic. frica de libertate ne face să trăim. târziu, cel aşteptat trece în
viteză. deschizând o iubire mai veche. bariera deja a fost ridicată. ne putem
pierde cu totul în orizont. iată, drumul se răsfiră ca mersul peştilor
migratori.
*
un bătrân, vom vedea, citind un scurt poem despre moarte.
şoptindu-l cu frică. înţelegând mai mult decât e scris. de fapt, citind un
singur cuvânt. repetat. un cuvânt despre frumuseţe. cu pasiunea unui cerşetor.
care îşi câştigă astfel existenţa. în timp ce pupila jucăuşă îi este răpită de
o certitudine mare. în absenţa adevărului.
*
erau spini înfloriţi pe deal. din aceia numiţi şi scai
măgăreşti. tata ţinea un suflet de copil în braţe. era luminat pe obraz.
bunicul legase un snop sub streaşină. sub care tata se ruga. pe jos, lângă el,
era o seceră cu zimţii tociţi. bunica şi bunicul, înjugaţi la un car, au urcat
pe o corabie fumurie. care deîndată
s-a scufundat în pământ. fără a lăsa nici urmă, nici val.
*
nemişcarea copistului în faţa pupitrului său. durează de
câţiva ani. va veni seara. vor lăcrima ochii obosiţi. scrisul îşi vede de drum,
ca un pelerin. tocurile de scris. cernelurile. timpul trece pe alături aplecând
vârfurile pomilor, spulberând şirul de furnici cocârjate. literele se odihnesc
în rastele. seara, acest pătrat alungit.
*
cu scrisurile pe ploaie. când vine un mesager. lumina se
întretaie. limbaje curgând pe un câmp înalt. nimic nu este mai trist decât
agonia mamei. decât neputinţa ei de a reîncepe. lumina se întretaie lăsându-ne
muţi. din cotlonul de întuneric, prin cântări. doar câţiva rămaşi până la
sfârşit. cu toată oboseala învierii. cu braţe de lăcustă închinându-ne. cu ochi
de bufniţă binecuvântând.
*
prima zi cu zăpadă. călcam pe copaci, pe ziduri. ca să n-o
murdăresc. un cetăţean cu părul zbârlit a murit ieri. în acelaşi timp, un copil
din clasa întâi recita poezia iarna, privind speriat pe fereastră. azi n-a
sunat telefonul. în grădină, nu ştiu cine a adus un om de zăpadă. vrăbiile au
ciugulit ciorchinele îngheţat sub streaşină, dintr-o viţă imaginară. nu ştim
dacă anul acesta va mai veni moartea.
*
i se prelinsese un firicel de miere în barbă. ne-am uitat
cum sclipea. sfânt venit de pe alte meleaguri. nu-l ştia nimeni. în colbul
poienii, un ţigan bătrân se străduie să îndrepte cu ciocanul o sabie. o nuntă
de vrăbii înfoiate ne-a evitat în ultima clipă. după ce sfântul a plecat în ale
lui, fagurele muşcat într-un colţ a rămas atârnat în aerul dimineţii (mi-am
amintit de bătutul alviţei, din copilărie. tata lega de lustră o bucată de
alviţă, iar noi săream să o prindem cu gura. nici nu ştiam ce este viaţa).
*
lumina mea tu eşti. o pasăre în mijlocul metalului
fierbinte. ningea, de-adevăratelea, cu fulgi şi cu puf de gâscă. erau nămeţii
cât casa. când respiram îşi luau zborul. ningea butaforic şi nu se mai vedea
calea. am mers, deci, la întâmplare. într-o lume care se ascundea. într-un timp
neştiut.
*
vaporul acela era o corabie. alteori, un munte desprins din
nori. îl aşteptam cu gleznele împotmolite în ţărm. unele zile erau moarte.
concentrate în stea. melcul din somn răsucea fumul timpului. pe când, dincolo,
peştii de nisip scânteiau într-o mare din chirpici. câţiva bătrâni îşi vor da
duhul pe strada mare. într-o ţară absentă.
*
vai de oraşul fără vulturi. plin de păsăret mărunt. oamenii
îşi
scutură buzunarele goale. îşi beau cafelele detaşaţi. citesc
rapid
ştirile zilei. sunt chiar fericiţi. avioane patinează pe
cerul îngheţat.
păsăretul ţopăie prin piaţa publică, în căutare de
firimituri şi
gândaci. oamenii caută şi ei de lucru. o forţă invizibilă
întinde
peste tot camere de luat vederi, semne de circulaţie. o
doamnă în
doliu trece cu un buchet de flori artificiale în mână. se
grăbeşte
către un loc misterios. ca nişte greieri, literele sar din
cărţi. vrăbiile
le urmăresc şi ciopârţindu-le bine le înghit. casa a rămas
goală, cu
uşile date la perete. nu se ştie dacă trenul care tocmai
pleacă există.
târziu a început să ningă cu sare gemă peste oraş. nu e voie
să
priveşti înapoi.
*
de data aceasta: războiul de ţesut litere. stam înşiraţi:
unii cu braţele desfăcute, alţii cu gâtul aplecat, unii în genunchi, alţii
încovrigaţi, alţii cu piciorele depărtate, alţii frânţi de la mijloc, alţii
suciţi, alţii căzuţi prin munţi, alţii adormiţi în văzduh. croitorul neştiut ne
cosea unii de alţii. ca într-o cămaşă de forţă. o carte ieşea la iveală. pentru
cititorii ambliopi. astfel: alfa, un om care se naşte. omega,
un om care înviază.
*
era o maşină foarte complicată. la început toţi am crezut că
este un aparat nou de fotografiat sau o lampă magică folosită la naşterile
premature. o rază de-a ei chiar mângâia morţii. pe când lumea nu începuse.
contemplându-se pe sine. universul era în atelier. încă nu începuse. aspirantul
s-a retras, prefăcându-se că citeşte geometrie. atunci raza, singura rază din
lumea inexistentă, ţâşnind, s-a arcuit peste puiul de înger pe care îl ţineam
în palmă. aceasta este toată minunăţia.
*
un popor alcătuit din şapte litere. dintre care trei sunt vocale. erau acolo piane, viole, un oboi, lire. cred. a venit cineva de pe drum. obosit. avea pâini proaspete şi friptură de miel. am consultat ghidul pentru urcarea pe munte. un popor în mişcare. cu animale, corturi şi idoli. intrând încet în partea întunecoasă a călătoriei. unii îşi înfăţişau copiii. alţii femeile senzuale. erau oameni de litere. etalându-şi cunoştinţele geografice. priveau în zare firele de iarbă, firele de praf. nu trăiau decât pentru a inventa o nouă lume. iar în vârful muntelui, într-un loc plin cu pietre, unde s-au oprit să-şi tragă sufletele, au întâlnit iubirea ieşită din minţi.
*
regele s-a îmbrăcat în haine regale. şi-a ronţăit, în
foişor, biscuitul, căruia îi spunea prietenul meu. când cineva este convins de
existenţa sa, intră la rege şi i se închină. acesta îl ia de braţ şi îl ridică.
el a învăţat foarte mult. a citit toţi filosofii. ştie să se poarte cu supuşii.
îi dă şi acestuia un biscuit. apoi îl conduce spre ieşire. de-acum regele are
timp şi pentru problemele sale. acuma pot să vină constructorii. să-şi etaleze
uneltele. regele pune capcane dibace pentru propoziţii. apoi aşteaptă. el a
crezut în Dumnezeu de la începutul începutului.
*
mergea încet, îngândurat, pe un drum, către un clopot uriaş.
spunea că cineva era pe moarte. locuitorii se dădeau în lături şi îi făceau
câte o plecăciune. datorită timidităţii nu-l luau în cârcă. dar îl iubeau
foarte mult. foarte mult. el îşi dădea jos haina şi le-o oferea. îşi scotea
bocancii. dădea unuia unul, altuia altul. soarele. ca un putregai aprins,
lumina piersicii îndestulaţi, duzii pitici, pădurea de pini, arborii de
roşcove. mai mult şchiopăta decât ţopăia. a întrebat unde stă muribundul. iar
păstorii locului l-au gonit de teamă să nu le sperie vitele. mergea după hartă.
coliba lui rămăsese demult în urmă, dispăruse. nu ştia dacă în faţa lui era o
poartă sau o groapă. când a trecut prin ea, ca un ascet, s-a trezit în mijlocul
infinitei pustii.
*
acesta pescuia întruna de pe un cal pag. dar nu prindea
nimic. pescuia mai mult prin locuri neumblate. prin păduri. prin vârfurile
munţilor. prin mărăcinişuri. dar nu prindea nimic. atunci a venit prietenul său
cărturarul care i-a adus ultimul său volum. deîndată s-a lăsat de pescuit şi
s-a apucat de citit. dar nu înţelegea nimic.
*
pentru că era plictisitor şi irascibil, şi pentru că umbla
numai beat, pe singurul poet din lume îl aruncaseră într-un parc. cu o pălărie
de paie turtită pe cap, cu vreo câteva cărţi risipite în jur, a adormit pe
dată. fiind capabil de ieşirea din minţi a sinelui. ideea de propoziţie nu i-a
venit chiar atunci. a lăsat încă pentru mult timp lumea încurcată. ţinând un
greier timorat pe limbă. şi, în momentele de trezie, mărindu-şi ochiul.
folosind o reţetă de întuneric pentru a trece nevăzut pe lângă domnul însoţitor
de animale mici. părea, cu adevărat, un cerşetor. alt cerşetor, aproape
identic, tocmai dădea colţul. avea sub braţ o pâine şi cărţile iluzorii ale
singurului poet din lume.
*
cel mai bine se înnebuneşte iarna. taxiul opreşte din
greşeală în alt loc. poate vei muri în timp ce te bărbiereşti, privindu-te în
sticlirea halucinantă. îngheţând pe o bancă de pe care nu se mai ridică nimeni.
sau rănindu-te în omul de zăpadă din curtea grădiniţei. şi se înnebuneşte cel
mai bine în miezul zilei. umblând după vreascuri în jurul mânăstirii. mai
devreme erai puternic, iar acum ai părul nins şi pielea încreţită. acum te
aşteaptă o străduţă îngustă în care te poţi scufunda. acum poţi se dispari
definitiv.
*
mergeau puţin câte puţin. pe un drum clătinat. printre
pietre kilometrice şi mormane de frunze veştede. către vârfurile muntelui. pe
margine oameni în cojoace, cu butii pline cu băutură sau cu ulei. jupuind
animale vii. întinzând mese. sătui de pâine. mergeau cu prudenţă. aveau în
mâini plase din plastic şi boccele mici pe care le ţineau la piept. erau un
grup de bătrâni mutaţi de la un azil la altul. un cal pitic trăgea din
răsputeri o căruţă plină cu paturi metalice. îşi întindea gâtul, proptindu-şi
copitele în pietrele ascuţite. bătrâni sfinţi călcând pe pietre ascuţite. pe
calea fără sfârşit.
*
în capătul drumului, muzeul crucilor de lemn. am urcat din
greu, ţinându-ne de un car cu mort în el. mort tânăr cu pălărie. cu zâmbetul
abia reţinut. lumina cădea din pomii din jur şi din lumânările firave înfipte
în pământ. l-am strigat pe fratele meu ascuns în muzeul crucilor de lemn. boii
lăcrimau din cauza tăriei luminii. mortul tânăr se transformase în cânticelul
psaltului. suind uşor. s-a vorbit mult despre lentile. despre vederea din urmă.
sticloasă. vederea cu degetele, prin întuneric, a frumuseţii. nici n-am simţit
când ne-au crescut bărbi, ni s-a albit părul, ne-au crescut unghiile, genele.
stăm întinşi la umbra crucilor. nu avem voie să fumăm. ca să nu afumăm becurile
înstelate.
*
lui Mircea Bârsilă
bătrân şi desculţ. prin grădina cu zeci de mierle. Dumnezeu
nu poate fi departe de aici. la o bătaie de inimă. cânt împreună cu avva
printre sturzi şi păuni pictaţi pe ziduri. îngenunchiaţi. prietenul nostru ne
întoarce foile cărţilor bisericeşti. şi ne întoarce anii. şi ne face cu suflete
de copii. cântăm la poarta raiului nu cântece. bucăţi de abur vopsit. avva îmi
arată: cântă aici. aici. se vaietă de dureri de picioare. într-un fir de păr al
avvei atârnă un măr pârguit, nu prea mare. prietenul dă foile şi noi cântăm
fără oprire. autobuzul de la poartă a plecat de mult. înaintează prin noapte,
tras parcă de dârele de lumină ale farurilor. a început să plouă. mânăstirea
s-a ascuns în întregime într-un abur vopsit. glasurile noastre se aud de
departe. ţinem în braţe sturzi şi păuni luaţi de pe ziduri. pârâul de lângă noi
curge fără încetare.
*
reţetă pentru alegerea poemului
preferat
lui Ioan Moldovan
se ia o carte la întâmplare, din bibliotecă. şi, ce să vezi?
gellu naum – poezii. se închid ochii cât de mult se poate. se scutură palmele,
ca în şedinţele de magie livrescă. se deschide apoi cartea. trebuie să fii întors
cu spatele la ea, să nu vezi. se deschide cu mare emoţie şi cu dragoste de
cititor. absolut la întâmplare. când, ce să vezi? po(h)emul meu favorit: scara
vieţii, p. 546. se ia o foarfecă de altoit şi se decupează. apoi se lipeşte pe
fereastră, cu literele spre interior. toţi cititorii trecători vor spune: ce
frumos po(h)em ar fi fost acesta, dacă geamul nu ar fi fost împâclit.
*
eram mereu pe drumuri. nu mai ştiu, ningea sau ploua. sau
era caniculă. coboram dintr-un tren. urcam pe vreun munte. sau poate urcam
scările blocului. era o lumină împrejur. un cer mic. nu ştiu. un gândac
fosforescent. dar eu mergeam prin nămeţi de întuneric. spre nord, spre sud?
trebuia să mă întâlnesc. atâta ţin minte.
*
diavolul are ochii de aur. priveşte prin ceaţă. dă târcoale scaunului din grădină. ia un tăciune şi îşi aprinde faţa. arde ca o oglindă. un orb atât de muzical. i-am ascultat scânteierile. i s-a urât cu viaţa. fiindcă moartea pe nimeni nu ocoleşte. diavolul face din orice un spectacol. iar diavolul orice poate, numai cuvinte nu. este lipsit de semantică. are ochii de aur şi triunchiul de funingine. dacă nu mai scrii de douăzeci de ani eşti ca şi mort. diavolul se scaldă în praf şi în pulbere. se pierde în lumină ca pletele unui bătrân.
