Doamne, nu fi sfios cu sufletul meu că eu asta fac, Îl
înţeleg pe Dumnezeu, Îl învăţ mereu. Fă-mi cuvântul meu de sânge, Doamne,
pentru Dumnezeu, că şi Dumnezeu, Cuvântul Lui, de sânge L-a făcut, pentru noi.
Căci, prin artere, o icoană a lui Dumnezeu am în fiecare picătură de sânge.
Fă-mă bubos, Doamne, ca să nu mă mândresc, slăbănogeşte-mă
ca să mă smeresc, dă-mi patima credinţei ca elice a sufletului. Orb am fost şi
mi-a venit vederea sărbătorii. Surd am fost şi am început să Te aud cum taci în
mine. Am fost neguţător de cuvinte şi cămătar, acum caut sensurile sărăciei.
Mângâie, Doamne, sufletul meu. Căci după primăvara, după vara, după toamna şi
după iarna aceasta mă voi duce de aici.
Eu, Doamne, am făcut risipă de lumină, aprinzând lihnare şi
candele de la focul Duhului neistovit. Am răsfăţat văzul privind încoronarea
sau scăldându-l în citit.
Doamne, mângâie-mi sufletul ca pe un câine credincios.
