Doamne, mie îmi cresc ochi noi pe sub ochii pe care-i am,
aşa cum ne cresc dinţi noi pe sub dinţii de lapte.
Atunci, pe cărare, a venit în mine un înger cu o mânăstire
în spinare, iar părul lung îi intra în sfintele altare.
Domn al vorbelor, eu calc pe nervi, pe haine, pe
bătătoritele tălpi şi palme, pe linia vieţii şi respir în cântecul păsării
numită Evanghelie. Ascult cum se rosteşte singur în mine psalmul şi-mi stă în
gură limba amorţită şi neclintită. Iar psalmul zburdă ca măgarii sălbatici în
ţinutul iluziilor.
Doamne, fă-mă să locuiesc în cuvântul rugăciunii, bărbat şi
femeie, transformaţi în sporii rugăciunii, în erotică sfântă.
Doamne, m-am retras în chinovie, m-am retras în sfânta
biserică, m-am retras în chilie, în peştera pustnicească, în rugăciunea inimii,
m-am izolat de toţi cei dinafară, am surzit, am amuţit, am orbit, am intrat în
argintul nestins al întunericului lepădându-mă de gânduri pentru a vorbi în
limba Duhului Sfânt. Azi, Dumnezeu citeşte în mine manuscrisul încă nescris.
