Ne ştii că suntem din lână, Doamne, şi gândurile noastre
sunt o repede ploaie.
Am spus: când voi ieşi în deşert voi vorbi cu firele de
nisip, cu leii. Cerul deşertului este împodobit cu mâini ţinând Sfinte
Evanghelii, vehicule divine. Căutam loc de casă unde să-mi doarmă sufletul.
Aproape mut. Vroiam să mor un timp.
Doamne, s-au înmulţit oasele mele şi drumurile mele. Prin
prunci să-l vedem pe Dumnezeu. Şi s-a încins faţa mea, prin zăpadă înotau peşti
din piatră şlefuită, iar Apostolul pescuia oameni de apă dulce într-o undiţă de
sânge. Şi ochii mei s-au botezat în cartea cu rugăciuni.
Doamne, aş vrea să mor un timp, să mă mai odihnesc, şi apoi
să înviu. Să vorbesc mai bine Limba.
Eram oarecând orbi. Doamne, iartă-mă, că eu mereu greşesc.
