Astăzi m-am sculat şi aveam inimă nouă. Doamne, Tu eşti
singurul contemporan al sufletului meu.
Din rază de lumină smerită ai văruit feţele noastre, iar
sufletul este grăunte de iubire de la Dumnezeu, tăciune scris acoperit de spuza
trupului. Îl duc pe Domnul înfăşat în suflet.
Domnul a dat lumină, că e bună. Clădiri, pământul, creanga
copacului, chiar întunericul sunt făcute din lumină. Şi literele din acest
scris, Doamne, sunt tot de lumină. Iar Pustia este orbitoare. Ne-ai încărcat,
Doamne, cu lumină, sângele nostru e lumină roşie lichidă, în creier irizează
tăria crinilor din Rai, suntem înconjuraţi mereu de pâlpâirea Hristosului
interior şi-n degete simţim ce simte pomul când dă în floare. O maternitate
luminoasă este viaţa noastră, dragă Doamne, cu lumină de diferite forme.
În mine, Doamne, a fost lunga Vinere Mare, şi-n mine a-nviat
Hristos.
Am auzit, Doamne, că oamenii mor.
Adevărată Lumină este în euharistie, iar noi mâncăm Lumină
şi bem Lumină.
Doamne, am auzit cu înfricoşare că oamenii mor. Cenuşa
noastră este fragilă lumină.
