A.E. Baconsky - Anno aetatis suae XL

 
„Unde se duc aceste sloiuri dintre care
unul sunt eu? E poate cel din urmă,
sau poate primul drum adevărat.
Câţi ani mi-au trebuit să-nvăţ
ceea ce n-aş fi vrut să ştiu niciodată ―
şi iată e târziu, şi pentru totdeauna
albul e întinat şi o aureolă pustie
începe să mă urmărească. Semne, semne...
Jumătate din mine a fost, jumătatea cealaltă
îşi aduce aminte. Prea repede,
iubite vânt de nord! Am fost student,
am fost poet de avangardă
şi jucător de basket ― totul
mereu mai demult. Acum
dau sărutare anotimpurilor, şi-ncep să pierd,
şi visez un biograf robust
care scrie, scrie mereu
în limba lui necunoscută.”