Cântecul călugărului

 

Arză-te focul, pădure,

Ș-ai cădea sub o secure!

Arde-ar lemnele din tine

Cum arde inima-n mine,

Să-mi fac drum pân' la vecine,

Și de sus, din mănăstire,

Unde zac în părăsire,

Să văd cârduri de copile

Care mă sfârșesc de zile,

Și să văd pe draga mea

Care m-am iubit cu ea

În copilăria mea.

N-ar avea loc în pământ

Și l-ar bate Domnul sfânt

Cine m-a călugărit

Și de ea m-a despărțit!

Eu n-am fost de pustnicie,

Căci am fost de voinicie,

Nici am fost de mănăstire,

Ci de lume cu iubire,

Că mă-nchin pe la icoane

Cu ochii pe la cucoane,

Și citesc, întorc la file

Cu ochii pe la copile.

Unde văd o fată mare,

Rasa-mi tremură-n spinare,

Unde văd puicuța mea,

Zboară sufletu-mi la ea

Ca roiul la floricea!

 

 

 poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri