Din umbra învelita cu vata
pomii în larg
au de sticla câte-o cravata.
Tot mereu gloria, nu stiu cine,
pe departari si zapezi vag
se aude ca vine.
N-am la îndemâna-un ochian
dar dupa mersul care cuteaza treapta
pe claviaturi la dreapta
trebuie sa fie neaparat un pian.
E însa 13 din luna Februarie,
domnule Vladimir Streinu,
nasterea mea când m-a salutat
Luna rosie cum e rubinu'
si de-atunci am ramas
ca vântul prin paduri despuiate
numai glas.
Mult vorbaret strig, scriu, oricum;
deopotriva femeia cu pisica însala,
durata noastra este o îndoiala,
caci noi suntem cenuse putina si mult fum.
Cu inima de creta dau îndemn
si unde bat în locuri parasite
lasa viitorimii semn.
Pâna totul ajunge o colina,
cerul cu gauri de site
presara pe dânsa faina.
Deci mâine, mâine dintr-o pâine voi creste
si-mi voi asculta trilul prin flora
care astazi dospeste.
În scorburi mierea a înghetat cu cea din urma roua,
ma îndoiesc daca se-ntoarce ora
când Soarele sclipeste ca o potcoava noua.
Mi-aduc vocea sa sterg
numele ce mi l-am scris pe pamânt,
Februarie e numele meu întreg,
un cântec subtire, un vânt.
