Ramân poet cu versuri cununate
scrise de inima albastra si urât,
când as fi vrut sa fiu un porc mistret
sa-mi port prin lume coltii poleiti de la rât.
Caut pauza, mereu simpla cezura:
nu stiu ca esti, poate sa fii un fum
si, Doamne, când sudui ca m-ai facut altcum
îmi auresc dintii din gura.
As fi pus laba pe pamânt
izbind copita cât unghia de heruvim
spre a bate clopotele în turle
ca sa vada cine sunt.
Pe norii asezati în trepte
încerc sa umblu seara sa ma aflu,
îmi scot piciorul afara din odaie,
dar curge ca tarâna în spice drepte.
Caut pauza, cu virgula viu,
deocamdata pe hârtii
o port dupa gât ca o blana de vulpi argintii -
gasesc eu punctul ceva mai târziu.
Acum mai fac un pas si înca merg
pâna ramân numai o mâna,
tot ce-a crescut înalt sa îngroape,
cînd ma presar în dealuri de tarâna.
