Emil Botta - Alb, alb imaculat

Trece luminat
acel fermecat,
cu ochi clocotit,
cu ochi adâncit
de noapte săpat.
Şi trece el, trece
prin frunzele nopţii lăute.
De lance
mâinile străbătute,
în gloria nopţii,
în ape lustrale,
ca vâsle de aur
le poartă.
Lucruri sălbatice,
urgii amicale
îl înconjoară.
Şi acel fermecat
stă îngenunchiat.
Şi spune ceva,
murmură ceva,
foarte grav ceva,
despre el, despre lucruri,
o cumplită spovedanie:
Lucrurilor, senzitivelor,
moartelor, mireselor,
el nu v-a iubit,
el, zăpăcindu-vă,
s-a zăpăcit.


1972

din Poezii (1979)