Acum, lăsând în pace omenirea şi
filozofia şi ocupându-ne numai de necazurile actuale ale românismului (ca să
vorbim numai ca între „cruciaţi”) rog acest românism să nu se supere dacă,
plecând de la ultimul perceptor necinstit şi urcându-ne în trecut până la
cvasibeatificatul domnitor Constantin Brâncoveanu, voi fi nevoit să spun că
atât istoria , cât şi literatura naţională ne zugrăvesc ca un popor cu
mentalitate şi apucături de robi. Trădarea, laşitatea, ploconul, chiulul,
codeala, căpătuiala sunt caracteristicile unui neam întreg, nu ale câtorva
oligarhii. Întrebaţi-i pe toţi acei puţini idealişti politici care colindă
satele, târgurile şi mahalalele noastre în vreme de alegeri, şi toţi vă vor
spune că alegătorul nu le cere legi şi reforme cu caracter general, ci numai
favoruri şi revendicări personale ori de gaşcă.
Iată de ce consider partidele
politice nişte organisme care, după ce au făcut „puţintel bine”şi mult rău, au
devenit funeste oricărei propăşiri naţionale. Ele nu mai sunt astăzi decât
organizarea pe căprării a jafului şi procopselii. Cerând şi impunând o
„disciplină”identică cu laşitatea, şi care nu poate conveni personalităţilor
integre, marile şi micile partide de guvernământ nu mai reprezintă, în imensa
lor majoritate, decât o adunătură de oameni necinstiţi şi incapabili, pleava
naţiunii. Aceste caracatiţe naţionale au ajuns nu numai la neputinţa completă
în domeniul realizărilor sociale, dar se înverşunează acum să descompună, să
distrugă până şi bruma de reforme reale, cucerite cu mari sacrificii în
trecutul nostru imediat. Până şi cele mai vitale dintre instituţiile noastre de
stat îşi văd funcţionarii de carieră hărţuiţi, persecutaţi, loviţi în
drepturile lor şi chiar arunacţi pe drumuri, atunci când refuză să se preteze
arbitrariului guvernamental. Nu se preconizează o reformă fără ca ea să conţină
în germene un gheşeft sau o infamie politică.
Cu prilejul evadării deţinuţilor
de la Craiova, directorul acelui penitenciar a spus: Da,nu mai pot pune temei
pe niciun gardian, fiindcă toţi gardienii mei de meserie au fost treptat
înlocuiţi, la cererea puternicilor zilei, cu trepăduşii cafenelelor politice,
care sunt ori incapabili, ori necinstiţi.” Aceasta este o constatare
caracteristică halului de degradare socială la care ne-au adus partidele.
Plecând de la acest gardian de închisoare şi trecând prin toată administraţia
şi toate instituţiile ţării-regret că nu le pot numi pe toate-nu există funcţie
socială care să nu fie roasă, măcinată de viermele politicianismului. Şi în aşa
hal au ajuns lucrurile, încât astăzi nu mai există post în stat care să poată
fi ocupat pe cale simplă, indicată de lege, ci toate se obţin numai pe calea
lăturalnică a protecţiei. S-a isprăvit cu basmul „ai carte, ai parte”. Azi poţi
să n-ai carte, e de-ajuns să ai „rude la Ierusalim”. Cu asemenea „rude”, totul
ţi-e permis să speri şi deseori să obţii. Chiar cele mai grave abuzuri de
putere rămân nepedepsite dacă eşti „omul” cuiva.
........................................................................................................................
Acestea sunt partidele: duşmanele
unei naţiuni, reducându-şi toată lupta la căpătuiala şi procopsirea
partizanilor în dauna binelui public. Dar ele mai sunt şi o absurditate. Iat-o:
când însăşi o naţiune întreagă şi-ar găsi cu greu în sânul ei o singură
echipă naţională care, permanent s-o conducă cu cinste şi pricepere, de la
primul-ministru şi până la ultimul vătăşel, cum voiţi dumneavoastră ca zece
partide de guvernământ să prezinte în linie de bătaie, de zece ori 20 miniştri,
de zece ori 71 de prefecţi, apoi câteva mii de primari şi câteva zeci de mii de
consilieri municipali, toţi oameni unul şi unul, integri şi capabili, perfect
devotaţi interesului obştesc? Care popor ar fi în stare să ofere conducerii
statului atâtea legiuni de apostoli, atâtea rezerve de mii de valori umane care
să-i cultive virtuţile şi să-l gospodărească în toată competenţa? Şi atunci,
cum se poate cere unui singur partid ceea ce un neam întreg n-ar putea găsi în
sânul lui? De- aici realitatea hidoasă pe care o prezintă partidele, în care
vedem câţiva şefi corecţi şi pricepuţi lăsându-se sabotaţi de o armată de
pungaşi şi de incapabili, care îi târăşte în mocirla necinstei şi seacă
izvoarele de energie ale unui popor, înăbuşindu-i orice veleitate de
progres.(pg 349-352)
(Din
vol.Panait Istrati -trei decenii de publicistică, vol. 3 Scrisoare deschisă
oricui (1930-1935) Ed.Humanitas, Bucureşti, 2005)
