Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Panait Istrati - Dictatura şi democraţie

 


Acum, lăsând în pace omenirea şi filozofia şi ocupându-ne numai de necazurile actuale ale românismului (ca să vorbim numai ca între „cruciaţi”) rog acest românism să nu se supere dacă, plecând de la ultimul perceptor necinstit şi urcându-ne în trecut până la cvasibeatificatul domnitor Constantin Brâncoveanu, voi fi nevoit să spun că atât istoria , cât şi literatura naţională ne zugrăvesc ca un popor cu mentalitate şi apucături de robi. Trădarea, laşitatea, ploconul, chiulul, codeala, căpătuiala sunt caracteristicile unui neam întreg, nu ale câtorva oligarhii. Întrebaţi-i pe toţi acei puţini idealişti politici care colindă satele, târgurile şi mahalalele noastre în vreme de alegeri, şi toţi vă vor spune că alegătorul nu le cere legi şi reforme cu caracter general, ci numai favoruri şi revendicări personale ori de gaşcă.

Iată de ce consider partidele politice nişte organisme care, după ce au făcut „puţintel bine”şi mult rău, au devenit funeste oricărei propăşiri naţionale. Ele nu mai sunt astăzi decât organizarea pe căprării a jafului şi procopselii. Cerând şi impunând o „disciplină”identică cu laşitatea, şi care nu poate conveni personalităţilor integre, marile şi micile partide de guvernământ nu mai reprezintă, în imensa lor majoritate, decât o adunătură de oameni necinstiţi şi incapabili, pleava naţiunii. Aceste caracatiţe naţionale au ajuns nu numai la neputinţa completă în domeniul realizărilor sociale, dar se înverşunează acum să descompună, să distrugă până şi bruma de reforme reale, cucerite cu mari sacrificii în trecutul nostru imediat. Până şi cele mai vitale dintre instituţiile noastre de  stat îşi văd funcţionarii de carieră hărţuiţi, persecutaţi, loviţi în drepturile lor şi chiar arunacţi pe drumuri, atunci când refuză să se preteze arbitrariului guvernamental. Nu se preconizează o reformă fără ca ea să conţină în germene un gheşeft sau o infamie politică.

Cu prilejul evadării deţinuţilor de la Craiova, directorul acelui penitenciar a spus: Da,nu mai pot pune temei pe niciun gardian, fiindcă toţi gardienii mei de meserie au fost treptat înlocuiţi, la cererea puternicilor zilei, cu trepăduşii cafenelelor politice, care sunt ori incapabili, ori necinstiţi.” Aceasta este o constatare  caracteristică halului de degradare socială la care ne-au adus partidele. Plecând de la acest gardian de închisoare şi trecând prin toată administraţia şi toate instituţiile ţării-regret că nu le pot numi pe toate-nu există funcţie socială care să nu fie roasă, măcinată de viermele politicianismului. Şi în aşa hal au ajuns lucrurile, încât astăzi nu mai există post în stat care să poată fi ocupat pe cale simplă, indicată de lege, ci toate se obţin numai pe calea lăturalnică a protecţiei. S-a isprăvit cu basmul „ai carte, ai parte”. Azi poţi să n-ai carte, e de-ajuns să ai „rude la Ierusalim”. Cu asemenea „rude”, totul ţi-e permis să speri şi deseori să obţii. Chiar cele mai grave abuzuri de putere rămân nepedepsite dacă eşti „omul” cuiva.

........................................................................................................................

Acestea sunt partidele: duşmanele unei naţiuni, reducându-şi toată lupta la căpătuiala şi procopsirea partizanilor în dauna binelui public. Dar ele mai sunt şi o absurditate. Iat-o: când însăşi  o naţiune întreagă şi-ar găsi cu greu în sânul ei o singură echipă naţională care, permanent s-o conducă cu cinste şi pricepere, de la primul-ministru şi până la ultimul vătăşel, cum voiţi dumneavoastră ca zece partide de guvernământ să prezinte în linie de bătaie, de zece ori 20 miniştri, de zece ori 71 de prefecţi, apoi câteva mii de primari şi câteva zeci de mii de consilieri municipali, toţi oameni unul şi unul, integri şi capabili, perfect devotaţi interesului obştesc? Care popor ar fi în stare să ofere conducerii statului atâtea legiuni de apostoli, atâtea rezerve de mii de valori umane care să-i cultive virtuţile şi să-l gospodărească în toată competenţa? Şi atunci, cum se poate cere unui singur partid ceea ce un neam întreg n-ar putea găsi în sânul lui? De- aici realitatea hidoasă pe care o prezintă partidele, în care vedem câţiva şefi corecţi şi pricepuţi lăsându-se sabotaţi de o armată de pungaşi şi de incapabili, care îi târăşte în mocirla necinstei şi seacă izvoarele de energie ale unui popor, înăbuşindu-i orice veleitate de progres.(pg 349-352)

(Din vol.Panait Istrati -trei decenii de publicistică, vol. 3 Scrisoare deschisă oricui (1930-1935) Ed.Humanitas, Bucureşti, 2005)