Pocnet de harapnic scurt a detunat,
Spartă,-n
gol tăcerea țăndări a zburat;
Val-vârtej
prin vadul nopții trec năluci,
Om cu
ghebă neagră, cai plini de clăbuci.
Pe un
cer cât lumea stelele nu-ncap
Și sub
cerul ăsta nu se merge-n trap.
Urcă
din porumburi șopot ne-nțeles;
Cât o
șură aprinsă iese luna-n șes.
”Hii,
căluții tatii, hii la drum întins.
Pân-acuma
nimeni urma nu ne-a prins.
Am
gonit o noapte, de-om scăpa încai
Să
intrăm în țara hoților de cai:
Înecat
de iarbă, sur de praf ori glod
Bărăganul
slobod n-are voievod
Iureș,
ca la nuntă! Hii și hai și hai
C-am
pătruns în raiul hoților de cai!
Alei,
șarg amarnic, tu, leu -paraleu,
Ce tot
fluturi capul și ciulești mereu?
Ori
ți-e dor de hamul vechi cu clopoței
Și
nu-ți place ștreangul din curmei de tei?
Întețește
goana, fulger să te văz,
Că
nu-ți dau merticul, traista cu ovăz!”
Îmboldit
de vorbă ca de-un șfichi tăios
Șargul
fuge-n salturi sforăind smeos.
Înconvoaie
coarda gâtului mlădiu
Și
lungit s-așterne șleaului pustiu.
Umbra
lor pe laturi aripi a deschis
Și se
duc pe apa câmpului ca-n vis.
Țuști!
sar lighioane...uite-le, nu-s... pier...
Și se
umflă zvonul stepei, val, la cer.
”Lăturaș,
bălane, goană la ceatlău,
Că te
paște biciul, ceasul tău cel rău.
Nu
v-am scos din grajduri, noaptea, să vă plimb
Telegarii
tatii, vreau doar să vă schimb:
Ducem
toți o vreme viață de soboli
Și-ntr-un
târg departe vă prefac în poli.
Dracul
ne-o cunoaște colo în oraș
Șargul
schimbă părul, eu mă fac geambaș!
Hii,
cârlanii tatii, hii și hai și hai
Trageți
la limanul hoților de cai!
Poposim
la hanul unde-n prag, cărunt,
Șade
hoțomanul moșul Dor-mărunt
Așteptând
ciracii cu chimirul plin
Să le
ia câștigul pe-o vadră de vin.
Dar
acum abateți către alt tărâm
Și-mi
zburați pe miriști, brișca s-o sfărâm.
Nu
simțiți că vine de la târle fum?
Ies
hoțește zorii și ne prind în drum.
Zor,
s-ajung bordeiul cu parmaci căzuți:
Și-o-nghiți
pământul caii nevăzuți.
Larg e
Bărăganul, Doamne-ți mulțumim,
Hai
căluții tatii, să ne mistuim!
Hii și
hii și hai
Bieții
hoți de cai”
Somnoroasă,
stepa toarce tot mai lin.
Vântul
amiroase-a fân și a pelin.
Văruit
de lună șesul ațipit
Dintr-un
singur greier țârâie-aiurit.
Ei
prin apa lunii merg pân la oblânc
Și se
șterg din roata câmpului adânc
Și cu
apa lunii se tot duc pe-ascuns,
Hăul
stepei îi soarbe mut și nepătruns,
Zările
iau fața solzului de crap,
Lumea-și
trage țolul nopții de pe cap.
Din
vol. Destin
