atît de puțin că prisosul inundă
atît de durabil că a și dispărut
ca gemenii-n nucă stau evii-n secundă
popoare întregi locuiesc un sărut
atît de tîrziu că e iarăși devreme
atît de oribil că e nespus de cast
un licăr mărunt ce burează în steme
confiscă distanța și-o umple de fast
atît de puternic că totu-i o rană
atît de banal că lucește ca nou
o! arie-a lumii absent suverană
pe cine-ntîlnești că te-ntorci ca ecou?
