Nichita Stănescu - Confesiunea zeului visator

Înainte nu a fost absolut nimic
Deodată nimicul a adormit
şi a început să viseze.
Astfel s-a născut cifra zero.
Nimicul a visat cifra zero.
Cifra a adormit şi a visat:
cifra unu.
Cifra unu a adormit şi a visat
iarbă şi capre.
Iarbă visând visul caprei
a născut un copil, doi copii,
trei copii, patru copii ...
copii au mâncat iarbă
şi au crescut
După aceea au mâncat şi capra
şi s-au făcut mari.

După aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al doilea
al treilea copil mare
l-a mâncat pe al patrulea.
După aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al treilea copil mare.
Apoi
primul copil mare a rămas singur.
El a zis:

Al treilea copil mare
l-a mâncat pe al patrulea
După aceea primul copil mare
l-a mâncat pe al treilea copil mare
Apoi,
primul copil mare a rămas singur
El a zis:
"eu mă trag din nimic
din nimicul cel care a adormit,
cel care a adormit şi a visat
cifra zero"
Zicând acestea
a început să se închine cifrei zero.
Apoi, după un timp,
de foame şi-a mâncat
un picior.
Apoi şi-a mâncat celălalt picior.
După un timp şi-a mâncat
mâna dreaptă
apoi şi-a mâncat mâna stângă.
La urmă şi-a mâncat
propria limbă.

După acestea nu a mai fost absolut nimic.
- De unde ştii legenda asta
mă întreabă îngerul,
de unde o ştii dacă după aceea
nu a mai fost absolut nimic ?
- Nici n-o ştiu, i-am răspuns
nici măcar n-o ştiu
- Dacă n-o ştii, îmi zise îngerul
atunci, atunci de ce o spui ?
- Nici n-o spun, i-am spus,
nici măcar n-o spun.