Tristan Tzara - Gară

dansează ţipă sparge
se roteşte aştept pe bancă
totuşi ce? nervii sunt tăceri
de clipe-întrerupte

citesc calm
cotituri
ziar
cine trece pe-alături?

nu ştiu
dacă sunt singur de tot
ascultă lumina dar în ce
parte şi de ce

zborul unei păsări care arde
este virilitatea mea sub cer
caut azil în depărtarea de foc
furând rubin

sufletul l-am dat
pietrei albe
dumnezeu fără publicitate
înţelept şi exact

ordine în prietenie
să spui: durerea flăcării
mi-a înnegrit ochii
şi i-am aruncat în cascadă

să pleci
iată faţa mea
în cercul serii sau în valiză
sau în cuşcă zăpadă

plec în seara aceasta
plânge scânteia
în patul meu în uzină
urlă câinii şi jaguarii

şi tu ţi-ai dat sufletul
pietrei brăţară
saltimbanc cu craniul lung
fratele meu urcă

eu am fost onest
soră infinit
sfârşit în această
noapte

inimi de farmacii plante
se deschid licăririlor sferice
şi lichiorurile religiei este adevărat
leii şi clovnii

 din vingt-cinq poèmes (1918)
 (traducere de Nicolae Tzone)