~~~
clubul dada, sau mai degrabă huelsenbeck, l-a refuzat pe schwitters în 1918, sub pretextul lipsei de angajament politic
dar, în 1923, creatorului mertz-ului îi revine sarcina de a stăvili, sprijinindu-se pe argumente, o artă de tip proletar (realist-socialistă), cum i se va spune mai târziu şi asta cu girul nucleului de la zurich şi al constructivismului olandez în propria revistă
o fondase în ianuarie 1923, la momentul turneului dada mertz în olanda, cu doesburg, la patru luni după întâlnirea dada-constructivistă de la weimar
~~~
nu există o artă care să ţină de o clasă determinantă de oameni, iar lucrul acesta nici n-ar avea vreo importanţă în viaţă
celor care vor să creeze o artă proletară le punem întrebarea:
ce este arta proletară?
este arta făcută de proletarii înşişi?
sau o artă în serviciul exclusiv a proletariatului?
sau o artă destinată să trezească instinctele proletare?
nu există artă făcută de proletari, fiindcă un proletar care creează artă nu mai e proletar, ci artist
un artist nu este nici proletar, nici burghez, iar creaţia lui nu aparţine nici proletariatului, nici burgheziei, ci tuturor
arta este o funcţie spirituală a omului şi urmăreşte să-l elibereze din haosul vieţii (din tragic)
arta e liberă în utilizarea mijloacelor sale şi depinde de legile proprii şi numai de acestea; din clipa în care o operă este o operă de artă, ea se află cu mult deasupra diferenţelor de clasă între proletariat şi burghezie
dacă arta ar fi trebuit să servească exclusiv proletariatul, trecând peste faptul că proletariatul este contaminat de gusturile burgheziei, această artă ar fi la fel de limitată ca şi una specific burgheză
o asemenea artă n-ar fi universală, nu ar prinde rădăcini în sentimentul naţional universal, ci în consideraţii individuale, sociale, limitate în timp şi spaţiu
dacă arta ar trebui să trezească instinctele cu tendinţă proletară, ea s-ar folosi, în cele din urmă, de aceleaşi mijloace ca şi arta religioasă sau naţionalistă
oricât de banal ar părea, în realitate e acelaşi lucru să pictezi armata roşie cu troţki în frunte sau armata imperială a lui napoleon
pentru valoarea unui tablou ca operă de artă, nu e loc de trezire a instinctelor proletare sau a sentimentelor patriotice
ambele sunt, din punctul de vedere al artei, o escrocherie
singura datorie a artei este de a trezi, prin propriile-i mijloace, forţele creatoare ale omului, iar scopul său este maturitatea omului, nu a proletarului sau a burghezului
numai talentele limitate ajung, din lipsă de cultură şi îngustime a vederilor, să producă, în mod mărginit, un lucru precum arta proletară (politica în pictură)
artistul renunţă la câmpul specific al organizaţiilor sociale
arta pe care o dorim nu e nici proletară, nici burgheză, pentru că trebuie depuse energii destul de puternice pentru a influenţa ansamblul culturii în loc de a te lăsa influenţat de raporturile sociale
proletariatul este o stare care trebuie depăşită, burghezia este o stare care trebuie depăşită
dar proletarii care imită burghezkult prin prolekult sunt tocmai aceia care susţin această cultură putredă a burgheziei, şi asta fără să fie conştienţi; în detrimentul artei şi în detrimentul culturii
cu ataşamentul lor conservator faţă de vechile forme de expresie şi-au trăit vremea şi cu dezgustul absolut de neînţeles pe care-l manifestă pentru arta nouă, ei prelungesc viaţa acelui lucru pe care, dacă dăm crezare manifestelor lor, urmăresc să-l combată: cultura burgheză
astfel, în cele din urmă, vedem că sentimentalismul burghez şi romantismul burghez, în ciuda strădaniilor perseverente ale artiştilor radicali spre a le abroga, se menţin şi sunt chiar din nou cultivate şi întreţinute
comunismul este astăzi o cauză deja la fel de burgheză ca şi socialismul majoritar, adică noua formulă a capitalismului
burghezia foloseşte aparatul comunist – care nu-i o invenţie a proletariatului, ci a burgheziei – în scopul de a servi la renovarea culturii sale în descompunere (rusia)
în consecinţă, artistul proletar nu se bate nici pentru artă, nici pentru o viaţă nouă, ci pentru burghezie
o operă de artă proletară nu e altceva decât un afiş publicitar pentru burghezie
ceea ce pregătim noi, dimpotrivă, este o operă de artă totală ce se propulsează cu mult deasupra afişelor publicitare, indiferent că ele laudă meritele şampaniei, ale dada sau ale dictaturii comuniste
clubul dada, sau mai degrabă huelsenbeck, l-a refuzat pe schwitters în 1918, sub pretextul lipsei de angajament politic
dar, în 1923, creatorului mertz-ului îi revine sarcina de a stăvili, sprijinindu-se pe argumente, o artă de tip proletar (realist-socialistă), cum i se va spune mai târziu şi asta cu girul nucleului de la zurich şi al constructivismului olandez în propria revistă
o fondase în ianuarie 1923, la momentul turneului dada mertz în olanda, cu doesburg, la patru luni după întâlnirea dada-constructivistă de la weimar
~~~
nu există o artă care să ţină de o clasă determinantă de oameni, iar lucrul acesta nici n-ar avea vreo importanţă în viaţă
celor care vor să creeze o artă proletară le punem întrebarea:
ce este arta proletară?
este arta făcută de proletarii înşişi?
sau o artă în serviciul exclusiv a proletariatului?
sau o artă destinată să trezească instinctele proletare?
nu există artă făcută de proletari, fiindcă un proletar care creează artă nu mai e proletar, ci artist
un artist nu este nici proletar, nici burghez, iar creaţia lui nu aparţine nici proletariatului, nici burgheziei, ci tuturor
arta este o funcţie spirituală a omului şi urmăreşte să-l elibereze din haosul vieţii (din tragic)
arta e liberă în utilizarea mijloacelor sale şi depinde de legile proprii şi numai de acestea; din clipa în care o operă este o operă de artă, ea se află cu mult deasupra diferenţelor de clasă între proletariat şi burghezie
dacă arta ar fi trebuit să servească exclusiv proletariatul, trecând peste faptul că proletariatul este contaminat de gusturile burgheziei, această artă ar fi la fel de limitată ca şi una specific burgheză
o asemenea artă n-ar fi universală, nu ar prinde rădăcini în sentimentul naţional universal, ci în consideraţii individuale, sociale, limitate în timp şi spaţiu
dacă arta ar trebui să trezească instinctele cu tendinţă proletară, ea s-ar folosi, în cele din urmă, de aceleaşi mijloace ca şi arta religioasă sau naţionalistă
oricât de banal ar părea, în realitate e acelaşi lucru să pictezi armata roşie cu troţki în frunte sau armata imperială a lui napoleon
pentru valoarea unui tablou ca operă de artă, nu e loc de trezire a instinctelor proletare sau a sentimentelor patriotice
ambele sunt, din punctul de vedere al artei, o escrocherie
singura datorie a artei este de a trezi, prin propriile-i mijloace, forţele creatoare ale omului, iar scopul său este maturitatea omului, nu a proletarului sau a burghezului
numai talentele limitate ajung, din lipsă de cultură şi îngustime a vederilor, să producă, în mod mărginit, un lucru precum arta proletară (politica în pictură)
artistul renunţă la câmpul specific al organizaţiilor sociale
arta pe care o dorim nu e nici proletară, nici burgheză, pentru că trebuie depuse energii destul de puternice pentru a influenţa ansamblul culturii în loc de a te lăsa influenţat de raporturile sociale
proletariatul este o stare care trebuie depăşită, burghezia este o stare care trebuie depăşită
dar proletarii care imită burghezkult prin prolekult sunt tocmai aceia care susţin această cultură putredă a burgheziei, şi asta fără să fie conştienţi; în detrimentul artei şi în detrimentul culturii
cu ataşamentul lor conservator faţă de vechile forme de expresie şi-au trăit vremea şi cu dezgustul absolut de neînţeles pe care-l manifestă pentru arta nouă, ei prelungesc viaţa acelui lucru pe care, dacă dăm crezare manifestelor lor, urmăresc să-l combată: cultura burgheză
astfel, în cele din urmă, vedem că sentimentalismul burghez şi romantismul burghez, în ciuda strădaniilor perseverente ale artiştilor radicali spre a le abroga, se menţin şi sunt chiar din nou cultivate şi întreţinute
comunismul este astăzi o cauză deja la fel de burgheză ca şi socialismul majoritar, adică noua formulă a capitalismului
burghezia foloseşte aparatul comunist – care nu-i o invenţie a proletariatului, ci a burgheziei – în scopul de a servi la renovarea culturii sale în descompunere (rusia)
în consecinţă, artistul proletar nu se bate nici pentru artă, nici pentru o viaţă nouă, ci pentru burghezie
o operă de artă proletară nu e altceva decât un afiş publicitar pentru burghezie
ceea ce pregătim noi, dimpotrivă, este o operă de artă totală ce se propulsează cu mult deasupra afişelor publicitare, indiferent că ele laudă meritele şampaniei, ale dada sau ale dictaturii comuniste
*** theo van doesburg, hans arp, chr spengemann, kurt schwitters, tristan tzara – haga 6 martie 1923
manifest apărut în “numărul i” al revistei mertz, nr 2 hanovra, aprilie 1923
reprint mouvement art libre, 1988
traducere de marc dachy, în kurt schwitters, mertz, ursonate, cham libre/leobovici, 1990
manifest apărut în “numărul i” al revistei mertz, nr 2 hanovra, aprilie 1923
reprint mouvement art libre, 1988
traducere de marc dachy, în kurt schwitters, mertz, ursonate, cham libre/leobovici, 1990
